ICCJ. Decizia nr. 199/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.199

Dosar nr. 2998/2003

Şedinţa publică din22 ianuarie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 19 mai 2003 şi înregistratăsub nr. 668/2003 la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul B.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita anularea Hotărârii nr. 3750/31 martie 2003 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoscă calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi acordarea drepturilor legale.

În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că în perioada 28 august 1953 – 3 mai 1956 a efectuat stagiul militar în Detaşamente de muncă la U.M.03716 Craiova, unitate care avea profil de detaşament de muncă în sensul cerinţelor art. 1 din Decretul nr. 309/2002.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinaţa nr. 185 din 9 iunie 2003 a admis acţiunea reclamantului, a anulat Hotărârea cu nr. 3750/2003 emisă de pârâtă pe care a obliagt-o să adopte o nouă hotărâre prin care să-i recunoască lui B.V. calitatea de beneficiar al prevederilor Decretului nr.309/2002 cu acordarea acestora începând cu data de 30 octombrie 2002.

A reţinut instanţa de fond că în raport de datele incluse în livretul militar, din care rezultă că reclamantul nu a beneficiat de instruire şi a fost folosit ca mână de lucru, rezultă că îndeplineşte condiţiile cerute de art. 1 din lege şi art. 1-9 din normele metodologice, pentru a primii drepturile ce se acordă persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada1950- 1961.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Harghita, criticând în esenţă soluţia ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, cu referire la prevederile Legii 308/2002 şi HG nr. 1114/2002.

Recursul se constată pentru a fi fondat pentru considerentele ce se vor expune:

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 309/2002 stabilirea drepturilor reglementate de acest act normativ se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretul militar, din adeverinţele efectuate de centrele militare judeţene sau U.M. Piteşti 02405.

Prin HG nr. 1114/2002 de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii 309/2002 în art. 1 este menţionat că beneficiari ai prevederilor acestui act normativ sunt cei care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, în art. 2 fiind prevăzutăperioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.

Din motivarea sentinţei şi actele dosarului se constată că reclamantul intimat a efectuat stagiul militar în perioada4 mai 1953 – 3 mai 1956 la U.M. 037116 Craiova la rubrica„funcţia" având menţiunea „mână de lucru", date preluate din livretul militar.

Acest document şi menţiunea din el nu fac dovada că reclamantul a desfăşurat în această perioadă activitate în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci în U.M. 03716 Craiova, fiind soldat neinstruit, categoria 2.

Constatarea instanţei de fond nu are la bază probe care să demonstreze că s-a desfăşurat serviciul militar în cadrul unui detaşament de muncă şi nici în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, astfel că pentru lămurirea cu certitudine era necesar a mai fi pretinseacte şi dovezi suplimentare de la Unitatea Militară, Centrul Militar judeţean, arhivele militare.

Aceste dovezi sunt necesare pentru stabilirea condiţiei esenţiale cerute de lege, anume dacă în perioada respectivă a efectuat stagiul militar într-o unitate/detaşament al Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

În raport de considerentele expuse se va dmite recursul, va fi casată sentinţa şi se va trimite dosarul aceleiaşi instanţe pentru judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarate de Casa Judeţeană de Pensii Harghita împotriva sentinţei nr. 185 din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 200.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 199/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs