CSJ. Decizia nr. 2004/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2004/2003
Dosar nr. 3235/2000
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 mai 1999, O.R. (fostă Dumitrescu) a chemat în judecată Consiliul Judeţean Argeş şi SC N. SA Piteşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria A.G. nr. 0021 din 4 noiembrie 1993, eliberat de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, în limita suprafeţei de 1409 mp.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea, arătând că a fost proprietarul construcţiei situate în Piteşti şi a terenului aferent, imobile care în perioada regimului comunist, au trecut în proprietatea statului.
Prin hotărârea nr. 520/1995. Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 i-a retrocedat construcţia, iar prin sentinţa civilă nr. 4817 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Piteşi, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de 1607 mp. Din acest teren, o porţiune de 1409 mp. a fost inclusă în suprafaţă de teren menţionată, în certificatul a cărui anulare parţială o cere, prin încălcarea drepturilor sale legitime asupra bunului imobil.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 75/F-C din 5 iunie 2000, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că zona de suprapunere a terenurilor în litigiu este în suprafaţă de 978,28 mp, pe care se află construcţii dotate cu instalaţii electrice, gaze naturale, apă şi canalizare, iar restul de teren este afectat de căi de acces necesare operaţiunilor de aprovizionare, împrejmuite de gard din plăci de beton, cu stâlpi şi zidărie, realizate pe baza unei autorizaţii emisă de fostul Consiliu Popular al Regiunii Argeş.
S-a mai arătat că nu poate fi primită apărarea reclamantei referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, „deoarece de acelaşi drept beneficiază şi pârâta care se bucură în egală măsură de dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în mod legal".
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta O.R.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 21 din Legea nr. 112/1995 şi cele ale art. 41 alin. (2) din Constituţie, reţinând în lipsa unor probe concludente că terenul intravilan nu poate fi restituit, întrucât este ocupat cu construcţii edificate pe baza unor aprobări legale.
Pe de altă parte, instanţa a respins cererea pentru refacerea raportului de expertiză tehnică, în sensul clarificării condiţiilor de executare a construcţiilor existente pe teren, a destinaţiei lor actuale şi a identificării precise a suprafeţei de 1409 mp de teren, menţionată în acţiune.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin Decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană.
Rezultă din norma juridică precitată că două sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, de către societăţile comerciale cu capital de stat şi anume:
- existenţa terenului în patrimoniul societăţii la data înfiinţării acestora;
- terenul respectiv să fie necesar pentru desfăşurarea activităţii specifice a societăţii comerciale.
În speţă, curtea de apel a considerat că pârâta SC N. SA Piteşti beneficiază, în egală măsură, de dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în mod legal, fără a indica, însă, mijloacele de probă care susţin o atare concluzie.
De asemenea, a apreciat că o serie de construcţii existente pe teren au fost edificate cu respectarea autorizaţiei nr. 2179/15988 din 15 ianuarie 1965, emisă de Consiliul Popular al Regiunii Argeş şi a avizului nr. 340 din 19 noiembrie 1964.
Argumentul curţii este, însă, contrazis de solicitarea expertului C.D. care, în raportul de expertiză depus iniţial, a propus desemnarea altui expert tehnic, iar în răspunsurile la obiecţiunile formulate ulterior de ambele părţi, nu a elucidat principalele obiective stabilite. Este vorba de identificarea exactă a terenului retrocedat reclamantei, de condiţiile de executare a construcţiilor existente pe teren, a suprafeţei ocupate cu aceste construcţii, precum şi destinaţia lor actuală.
Deşi în concluziile scrise reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, în vederea completării probelor cu înscrisuri şi un supliment de expertiză, instanţa a respins cererea fără nici o motivare.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, ce nu se fundamentează pe un probatoriu complet şi convingător.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a litigiului, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, în vederea suplimentării probelor cu acte şi o nouă expertiză tehnică.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina, sub forma unor apărări de fond şi celelalte susţineri din motivele de casare scrise, a căror analiză în această fază procesuală devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta O.R., împotriva sentinţei civile nr. 75/F-C din 5 iunie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2003/2003. Contencios. Anulare Hotarâre... | CSJ. Decizia nr. 2005/2003. Contencios → |
---|