CSJ. Decizia nr. 2109/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2109/2003
Dosar nr. 522/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 7 februarie 2002, reclamanta SC B.C. SA Reşiţa, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Caraş-Severin şi Administraţia Financiară Reşiţa, a solicitat anularea deciziei nr. 1679/12.12.2000 emisă de primul pârât, a dispoziţiei nr. 14./21.03.2000 emisă de cea de a doua pârâtă, a hotărârii nr. 652/20.01.2000 şi a procesului verbal nr. 7062/26.11.1999 ale ultimei pârâte, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 103.734.063 lei reprezentând T.V.A. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu datorează suma reţinută ca diferenţă T.V.A. în urma derulării a 10 contracte de asociere în participaţiune în perioada 1997 - 1999, întrucât potrivit art. 25 pct. C 11.12 din HG nr. 512/1998 drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale privind T.V.A. revin asociatului care contabilizează cheltuielile şi veniturile potrivit contractului încheiat între părţi, iar în contracte s-a prevăzut că celălalt asociat efectuează contabilizarea veniturilor şi a cheltuielilor, astfel că impunerea T.V.A. nu poate fi îndreptată împotriva sa.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 491 din 27 noiembrie 2001 a admis acţiunea, a anulat actele contestate, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 103.734.063 lei T.V.A. şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei 4.483.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obligaţia colectării T.V.A. revenea asociatului reclamantei, conform clauzei cuprinse în art. 7 pct. A din Capitolul VI din contracte.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor a declarat recurs, susţinând în principal, admiterea lui, casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a arătat că art. 12 din OUG nr. 13/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2001 (M. Of., nr. 648/16.10.2001), prevede soluţionarea în regim de urgenţă cu participarea procurorului, lucru nerealizat în cauză.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3284 din 1 noiembrie 2002, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pe considerentul că reprezentantul Ministerului Public nu a participat la judecată, deşi acţiunea reclamantei a fost depusă la Curtea de Apel Timişoara la data de 7 februarie 2001, dată la care OUG nr. 13/2001 a fost în vigoare, astfel că au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 12 din OUGnr. 13/2002, modificată prin Legea nr. 596/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 5 din 14 ianuarie 2003, după rejudecarea cauzei în prezenţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs SC B.C. SA Reşiţa, susţinând în esenţă că a încheiat 10 contracte de asociere în participaţiune cu 10 societăţi comerciale, conform art. 251 şi urm. C. com. pe perioada anilor 1997 – 1999.
Potrivit art. 25 pct. C.11 din HG nr. 512/1998 drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările în vigoare privind T.V.A., revin asociatului care contabilizează cheltuielile şi veniturile potrivit contractelor încheiate între părţi.
Conform art. 101 din Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii nr. 83/1991 şi art. 12 din Decizia nr. 3/1994 privind aprobarea soluţiilor unice referitoare la aplicarea prevederilor OG nr. 3/1992, cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţiune se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor contractelor de asociere, iar toate operaţiunile privind T.V.A. se reflectă numai la unitatea care conduce evidenţa contabilă.
Prin actul de control atacat nu s-a reţinut că la fiecare sfârşit de trimestru conform contractelor de asociere, asociaţii SC B.C. SA au depus balanţele de verificare, stabilindu-se astfel veniturile şi cheltuielile realizate de asociaţi pe fiecare trimestru.
Curtea de Apel Timişoara a înlăturat concluziile raportului de expertiză în mod nelegal, reţinând că acestea contravin legii şi a stabilit în mod greşit că, în fapt, raporturile contractuale din SC B.C. SA şi cei 10 asociaţi nu sunt de natură juridică a asociaţiei în participaţiune, pentru că nu îndeplinesc cerinţa expresă prevăzută în art. 251 C. com. şi anume, împărţirea beneficiilor şi pierderilor între asociaţi, condiţie impusă acestui tip de contract şi prin art. 34 din Legea nr. 15/1990 în vigoare pe perioada controlului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta SC B.C. SA Reşiţa a încheiat contracte de asociere în participaţiune cu alte 10 societăţi comerciale, în temeiul art. 251 şi urm. C. com. şi în baza cărora a pus la dispoziţia asociaţilor sale spaţii comerciale pentru care a încasat lunar sume fixe.
Prin art. 8 din contractele tip încheiate de reclamantă s-a prevăzut, referitor la împărţirea rezultatelor asocierii în participaţiune, că aceasta va beneficia de un procent din veniturile lunare, dar nu mai puţin de o anumită sumă fixă stabilită în lei.
Prin actul de control pârâţii au impus-o pe reclamantă la plata T.V.A. în sumă de 103.734.063 lei pe motiv că în perioada 01.01.1997 – 30.06.1999, aceasta a întocmit pentru sumele încasate din asociere facturi, fără a colecta T.V.A aferentă, cu toate că avea această obligaţie, pentru că societăţile asociate nu au transmis reclamantei cota de venituri şi cheltuieli, cât şi rezultatele asocierii, respectiv partea din profit sau pierdere.
Pârâţii şi-au întemeiat impunerea pe dispoziţiile art. 101 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1992, aprobat prin HG nr. 704/1993, potrivit căruia, cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţiune se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor contractului de asociere, la sfârşitul perioadei de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate, în funcţie de natura lor, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie şi pe prevederile pct. 11.12 din Normele de aplicare a OG nr. 3/1992 privind T.V.A., aprobate prin HG nr. 512/1998, care dispun că: „Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asociaţilor în participaţiune se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor din contractul de asociere.
Drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale privind T.V.A. revin asociatului care contabilizează cheltuielile şi veniturile, potrivit contractului încheiat între părţi.
La sfârşitul perioadei de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate pe naturi se transmit, pe bază de decont, fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.
Sumele decontate între părţi fără respectarea prevederilor menţionate la alineatul precedent se supun T.V.A., în cotele prevăzute de lege".
Cum este indubitabil că decontarea veniturilor şi cheltuielilor, pe perioada controlată, nu s-a făcut de către societăţile asociate către reclamantă, încălcându-se prevederile pct. 11.12. din HG nr. 512/1998 privind T.V.A., obligaţia de a plăti T.V.A. calculat de pârâţi subzistă.
Raportat la această constatare, instanţa de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză întrucât contravin legii.
Se mai reţine că, în fapt, raporturile contractuale dintre recurentă şi asociaţii săi, nu sunt de natura juridică a asociaţiei în participaţiune pentru că nu îndeplinesc cerinţa expres prevăzută în art. 251 C. com. şi anume, împărţeala beneficiilor şi pierderilor între asociaţi, condiţie impusă acestui tip de contract şi prin art. 34 din Legea nr. 15/1990, în vigoare pe perioada controlului.
Din acest punct de vedere este irelevantă sub aspect juridic denumirea dată de reclamantă şi asociaţii săi, contractul încheiat, pentru că ceea ce determină natura juridică a unei convenţii este conţinutul drepturilor şi obligaţiilor stipulate de părţi.
Faţă de cele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.C. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 5 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2104/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 211/2003. Contencios → |
|---|
