CSJ. Decizia nr. 2161/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2161/2003
Dosar nr. 551/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 19 februarie 2002 la Curtea de Apel Timişoara, Consiliul Local al comunei Recaş, judeţul Timişoara, a solicitat anularea deciziei nr. 113 din 30 ianuarie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a procesului+verbal încheiat de organele de specialitate ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, în temeiul cărora a fost obligat la plata sumei de 611.809.349 lei, cu titlu de T.V.A. neachitată şi 695.398.324 lei, majorări de întârziere aferente, pentru sumele încasate din închirierea unor spaţii cu altă destinaţie, decât locuinţă, concesionări, vânzări de obiecte, prestări de servicii etc.
Instanţa învestită, prin sentinţa civilă nr. 386 din 17 decembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat actele atacate şi i-a obligat pe pârâţi să-i achite reclamantului suma de 37.090.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei date, prima instanţa a reţinut că sumele rezultate din concesionarea sau din închirierea de bunuri ori vânzarea acestora nu are un caracter economic, ci reprezintă un venit bugetar care nu este impozabil.
Sentinţa a fost recurată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta critică soluţia dată, pe considerentul că intimata a realizat în mod sistematic venituri din operaţiuni cu caracter comercial, care sunt supuse T.V.A.
Critica este fondată.
Potrivit dispoziţiilor OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000, veniturile realizate din livrări de bunuri şi prestări de servicii nu sunt impozabile, în măsura în care sunt rezultatul unei activităţi distincte de specificul administraţiei operate de instituţia publică.
Semnificativ în definirea naturii fiscale a acestor venituri, este precizarea adusă prin art. 3 alin. (2) din ordonanţă, care prevede că instituţiile publice sunt supuse T.V.A., pentru operaţiunile efectuate în mod sistematic în vederea obţinerii de profit, aşadar, desfăşurarea unor activităţi cu caracter lucrativ, ceea ce este de natura actului comercial ca atare.
Exceptarea de la regimul impozablităţii se rezumă exclusiv la activităţile desfăşurate în cadrul specificului instituţiei publice respective şi care sunt cuprinse în enumerarea desfăşurată în redactarea textului (activităţi sociale, administrative, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive).
Este nerelevant faptul că sumele astfel obţinute din activităţi cu caracter comercial ar fi vărsate la bugetul local, întrucât nu destinaţia lor marchează natura fiscală a acestora. Preţul prestaţiei/vânzării bunului este încărcat cu un adaos care nu intră în valoarea serviciului sau a obiectului vândut, ci se suprapune preţului, cu afectaţia declarată şi asumată de a fi vărsat la bugetul statului (local). Acesta este şi motivul, de altfel, pentru care în factura emisă, preţul trebuie să fie prevăzut distinct de taxa datorată, prin nerespectarea acestor dispoziţii legale inducându-se pentru prestator/vânzător, sentimentul că ar fi frustrat de o parte din suma încasată, când în realitate acea sumă nu are nici un echivalent în valoarea bunului sau prestaţiei.
Nu poate fi acceptată nici teza că în ultimă analiză ar fi vorba de o „taxă la taxă", susţinută prin sentinţă, deoarece taxa se percepe la o vânzare de bun sau a prestării unui serviciu, iar faptul că ulterior profitul obţinut din vânzare sau serviciu capătă o anumită destinaţie, cum ar fi reinvestirea, capitalizarea sau utilizarea ca venit extrabugetar, nu dă loc unei modificări a naturii juridice a plusului legal încasat, care se constituie într-o contribuţie indirectă, asociată transferului valoric de bun sau serviciu.
Examinând cauza din oficiu, se constată, însă, că nu a fost verificată incidenţa în speţă a prevederilor art. 169 din OG nr. 61/2000, stabilindu-se dacă în fapt sunt îndeplinite condiţiile legii, pentru anularea debitelor în discuţie.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, raportat la acest considerent final, a se casa hotărârea atacată şi a se dispune trimiterea cauzei spre judecare, exclusiv sub aspectul învederat, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 386 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2158/2003. Contencios. La încheierile de... | CSJ. Decizia nr. 2162/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
