CSJ. Decizia nr. 2167/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi - sectia jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2167/2003
Dosar nr. 1757/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată sub nr. 124/2001, formulată de Compartimentul de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Galaţi, în urma controlului efectuat la Primăria comunei Valea Mărului, pentru exerciţiul bugetar pe anul 2000, s-a constatat în sarcina pârâţilor V.V. primar, în solidar cu G.V., contabil-şef, un prejudiciu în sumă totală de 1.063.954.785 lei, pentru penalizarea veniturilor din concesiuni şi din contravaloarea lucrărilor agricole, inclusiv T.V.A. aferentă, a majorărilor şi dobânzilor aferente calculate la data de 31 august 2001, iar în sarcina pârâtei G.V., pentru suma de 38.009.696 lei reprezentând majorări de întârziere calculate la data de 30 septembrie 2001, aferentă sumei de 110.816.032 lei reprezentând T.V.A., nevirată la bugetul statului la termenele legale.
Colegiul jurisdicţional Galaţi al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 1 din 1 februarie 2002, a respins sesizarea şi a ridicat măsura asiguratorie dispusă prin încheierea din 31 octombrie 2001, asupra veniturilor pârâtei G.V.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs jurisdicţional Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 208 din 14 mai, 2002 a admis recursul jurisdicţional declarat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Galaţi, a modificat sentinţa recurată, în sensul admiterii capătului doi al sesizării, obligând pe intimata-pârâtă la plata sumei de 38.009.696 lei şi la dobânda de 32,2% pe an, calculată de la 15 noiembrie 2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâţii G.V. şi V.V., susţinând că nu au nici o culpă pentru majorările şi dobânzile aferente sumelor ce au fost virate la bugetul statului. la 15 noiembrie 2001, în baza hotărârii consiliului local.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin HG nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., la art. 2 pct. 3 se prevede că, prin prestări de servicii, în sensul T.V.A., se înţelege orice activitate desfăşurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile.
La astfel de activităţi sunt enumerate în continuare, cu titlu exemplificativ şi închirierile de bunuri şi concesiunile - lit. d) şi i).
Scutirea sau exceptarea de la regimul obligaţiilor fiscale operează numai în baza unor dispoziţii legale exprese.
Prin OG nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare, în art. 169 s-a prevăzut că „sumele reprezentând T.V.A., datorată de către autorităţile administrative publice locale, pentru prestări de servicii constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul statului, se anulează, inclusiv majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente.
Aşa fiind, se vor admite recursurile declarate de pârâţi, se va casa Decizia secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi şi se va menţine sentinţa Colegiului jurisdicţional Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.V. şi V.V., Primarul comunei Valea Mărului, împotriva deciziei nr. 208 din 14 mai 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa nr. 1 din 1 februarie 2002 a Colegiului jurisdicţional Galaţi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2162/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 2169/2003. Contencios. Nelegalitate O.U.G. si... → |
---|