CSJ. Decizia nr. 2169/2003. Contencios. Nelegalitate O.U.G. si refuz emitere H.G. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2169/2003
Dosar nr. 1674/2002
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 martie 2002, reclamantul Ţ.C. a chemat în judecată pe pârâţii: Guvernul României, Comisia Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi Comisia specială de verificare a certificatelor de revoluţionar, eliberate în baza Legii nr. 42/1990, înfiinţată în baza OUG nr. 79/1997, pentru nelegalitatea OUG nr. 79/1997 şi omisiunea de a se emite o hotărâre de guvern, pentru înfiinţarea Comisiei speciale, conform art. 1 din OUG nr. 79/1997, solicitând şi obligarea Guvernului României, la daune materiale şi morale, estimate la 1.000.000 dolari SUA. Reclamantul a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 79/1997, OUG nr. 78/1999 şi OUG nr. 184/1999.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul, Guvernul României, a emis nelegal OUG nr. 79/1997 şi a omis să emită şi o hotărâre de guvern, de înfiinţare a Comisiei speciale, sau dacă a înfiinţat-o, nu i-a publicat componenţa nominală, regulamentul de funcţionare şi nu a urmărit dacă şi-a atins scopul, iar Comisia Parlamentară de aplicare a Legii nr. 42/1990, nu a verificat activitatea acestei comisii. S-a mai susţinut că prin blocarea emiterii brevetului prevăzut la art. 5 din Legea nr. 42/1990, prin OUG nr. 79/1997, timp de 5 ani şi 2 luni, reclamantului i-au fost aduse prejudicii materiale şi morale.
Prin sentinţa civilă nr. 461/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, admiţându-se, totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990.
Instanţa a reţinut că, în baza art. 7 din Legea nr. 42/1990 şi a Hotărârii Parlamentului României nr. 1/1997, a fost constituită Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990; că ordonanţele de urgenţă nu pot fi supuse controlului instanţei şi că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi invocată decât pe cale incidentă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului s-a precizat că sunt menţinute aceleaşi motive ca la fond.
Verificând cauza în funcţie de recursul formulat în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Ordonanţa de urgenţă este un act normativ cu putere de lege, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 114, coroborate cu dispoziţiile art. 107 din Constituţia României. Având în vedere natura juridică a ordonanţei de guvern, aceasta nu este supusă controlului instanţei de contencios administrativ, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 48 din Constituţia României.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţelor de urgenţă precizate în petitul cererii, se constată că această excepţie nu poate fi invocată pe cale principală, prin acţiune, numai pe cale incidentă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţia României, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată.
Referitor la solicitarea recurentului-reclamant, privind neemiterea de către Guvernul României a unei hotărâri de guvern pentru înfiinţarea Comisiei speciale, prevăzute de dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 79/1997, se constată că prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/1997, a fost constituită Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, iar prin Hotărârea Parlamentului nr. 8/2001, au fost desemnaţi membrii Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990.
Având în vedere cele mai sus analizate, se constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea. Ca urmare a inadmisibilităţii primelor capete de cerere, solicitarea privind despăgubirile s-a impus a fi respinsă de asemenea.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinţei, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Ţ.C., împotriva sentinţei civile nr. 461 din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2167/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 217/2003. Contencios → |
|---|
