CSJ. Decizia nr. 2183/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2183
Dosar nr. 501/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 noiembrie 2002, reclamanta U.R.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 4484 din 23 octombrie 2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 59 din 15 ianuarie 2003, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 4484 din 23 octombrie 2002, a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de refugiat pentru perioada 27 mai 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 noiembrie 2002.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 27 mai 1944, când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice şi a dobândit prin naştere statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Legii nr. 189/2000 şi ale HG nr. 127/2002, care prevăd expres şi limitativ categoriile de persoane în drept să li se recunoască statutul de refugiat din motive etnice. Faţă de împrejurarea că intimata s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, recurenta a arătat că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în actele normative sus-menţionate pentru că, intimata nu şi-a schimbat domiciliul din localitatea unde a fost născută, iar în această localitate, nu a suferit persecuţii din motive etnice.
De asemenea, recurenta a susţinut că hotărârea atacată s-a întemeiat greşit pe dispoziţiile art. 100 C. fam, art. 8 şi art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, care nu au legătură cu fondul pricinii şi care, nu erau în vigoare în perioada indicată de intimată prin acţiune.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Domiciliul legal al minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte statornic.
Fiind născută după data la care părinţii săi au fost expulzaţi din motive etnice din localitatea de domiciliu intimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 6 martie 1945 şi pentru toţi membrii familiei intimatei refugiaţi în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală.
În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 189/2000, pentru că de la data naşterii sale, 27 mai 1944, intimata a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de casare este de asemenea nefondat, constatându-se că dreptul intimatei a fost recunoscut în temeiul Legii nr. 189/2000 şi nu prin aplicarea dispoziţiilor art. 100 C. fam. sau art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, astfel încât nu este relevant în cauză faptul că, aceste ultime prevederi legale au intrat în vigoare după data naşterii intimatei şi după încetarea perioadei de strămutare a sa într-o altă localitate.
Pentru considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 59 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2182/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2184/2003. Contencios. Anulare act control... → |
---|