CSJ. Decizia nr. 219/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 219/2003

Dosar nr. 4557/2001

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC A. SRL Sibiu a solicitat obligarea Ministerului Transportului să-i restituie suma de 11.229.212 lei, reprezentând plata nedatorată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat de la o firmă din Germania, prin contract de leasing, 43 autovehicule, necesare desfăşurării transporturilor şi pârâtul a dispus să achite taxa pentru constituirea Fondului special al drumurilor, în sumă de 11.229.212 lei, deşi nu datorează această sumă, întrucât nu a devenit proprietar asupra autovehiculelor.

Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 603 din 22 iulie 1999, a admis acţiunea, iar Curtea de Apel Alba Iulia, a respins apelul (Decizia civilă nr. 69 din 27 ianuarie 1999).

Prin Decizia nr. 1148 din 29 martie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Ministerul Transporturilor, a casat Decizia şi sentinţa şi a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, pentru a o soluţiona în primă instanţă.

După casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 274 din 10 octombrie 2001, a respins acţiunea, reţinând: întâi, că înainte de introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, reclamanta nu a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv nu a solicitat autorităţii emitente sau autorităţii ierarhic superioare, anularea actului; în al doilea rând, că şi pe fond, acţiunea este nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând, pe de o parte, că instanţa de fond a fost învestită de Curtea Supremă de Justiţie, să soluţioneze cauza, astfel că aspectul referitor la realizarea procedurii prealabile nu mai poate fi pus în discuţie, iar, pe de altă parte, că, pe fond, în mod greşit a fost respinsă acţiunea.

Recursul este nefondat.

În adevăr, potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedura prealabilă se caracterizează prin aceea că înainte de a sesiza instanţa de contencios competentă, reclamantul va trebui, mai întâi, să se adreseze autorităţii administrative sau autorităţii ierarhic superioare să rezolve reclamaţia administrativă.

Or, prima instanţă a reţinut corect că în cauză, reclamanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, ca înainte de a se adresa instanţei de contencios competente, să se fi adresat cu reclamaţie la autoritatea administrativă, iar pentru neîndeplinirea acestei obligaţii imperative, acţiunea nu poate fi primită.

În condiţiile date, în care nu a fost realizată procedura prealabilă, obligatorie în cazul litigiilor de contencios administrativ, acţiunea reclamantei nici nu putea fi soluţionată pe fond, astfel că, cel de-al doilea motiv de casare invocat, nu se impune a fi examinat.

În consecinţă, recursul este nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 274 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 219/2003. Contencios