CSJ. Decizia nr. 2239/2003. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2239/2003
Dosar nr. 3028/2002
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.B. în contradictoriu cu Ministerul de Interne - Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei al municipiului Bucureşti, a solicitat anularea actului 731065/ 4 octombrie 2001 emis de pârât şi a răspunsului 64043/GS/S2/25 octombrie 2001 şi obligarea la emiterea vizei de prelungire a dreptului de şedere în România şi suspendarea actului administrativ până la soluţionarea cauzei.
Reclamantul a arătat că în mod nejustificat i se refuză prelungirea vizei de şedere pe teritoriul României, pentru că dispune de mijloace de întreţinere, desfăşoară activităţi comerciale în cadrul SC T. SRL.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 155 din 28 februarie 2002, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în baza art. 158 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 886 din 3 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 144 lit. c) din Constituţia României şi a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în baza art. 114 lit. c) din Constituţie, legile şi ordonanţele pot fi contestate la Curtea Constituţională pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
În cauză nu sunt îndeplinite aceste cerinţe, deoarece dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 123/2000, invocate de reclamant se referă la Normele metodologice de aplicare a Legii privind regimul străinilor.
Aceste norme metodologice au fost adoptate prin HG nr. 476/2001, care este exceptată prin natura ei de la controlul legalităţii pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul nu îndeplinea la 7 septembrie 2001 condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România pentru a i se prelungi viza de afaceri pentru şederea în România.
Reclamantul divorţat, în calitate de persoană fizică care desfăşoară o activitate comercială, nu a probat că are mijloace de existenţă în cuantumul legal de 500 dolari SUA, rezultatele financiare ale firmei fiind slabe.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi, în fond admiterea acţiunii.
Se susţine că, în mod greşit s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate invocată, că în fapt şedinţa de judecată s-a terminat la ora 10 şi a fost nevoit să depună în scris excepţia invocată prin serviciul de registratură. Instanţa, în loc să repună dosarul pe rol, în mod nejustificat a procedat la soluţionarea prin respingere a excepţiei.
Pe fondul cauzei nu se justifică soluţia de respingere a acţiunii, întrucât reclamantul se află în România din anul 1991, când a venit în calitate de student la Universitatea Bucureşti. Între anii 1991 – 1995 a locuit pe teritoriul României, având viză pentru studii. În anul 1994 s-a căsătorit cu o cetăţeană română, căsătorie ce s-a desfăcut în anul 1998, în toată această perioadă, viza de şedere fiind prelungită. Din 1998 a înfiinţat SC T. SRL, ce are ca obiect comercializarea produselor de plafar şi o cifră de afaceri de circa 700 milioane.
Fiind asociat al firmei, veniturile sale sunt înglobate în patrimoniul acesteia, valoarea societăţii fiind destul de mare pentru a fi considerată o investiţie şi un mijloc de existenţă.
Se impune suspendarea executării actului administrativ, motivat de faptul că, în condiţiile în care este unicul asociat al societăţii este iminent prejudiciul ce i s-ar cauza în cauza expulzării.
Prin cerere scrisă s-a reiterat excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România coroborat cu pct. 29 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, excepţie respinsă de instanţă nefiind întrunite cerinţele art. 114 lit. c) din Constituţie.
Recursul este nefondat.
Critica privind modul neprocedural folosit de instanţă pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi primită.
În Şedinţa publică din 12 septembrie 2002, reclamantul prin avocat, a invocat verbal excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 123/2000 pe motiv că reclamantului i se încalcă drepturile omului.
Potrivit art. 12 pct. 2 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivată, astfel că instanţa a solicitat acest lucru, (îndeplinit de reclamant după ce cauza a rămas în pronunţare), iar pârâtul a susţinut că se impune respingerea cererii.
Repunerea cauzei pe rol se impunea în condiţiile în care părţile nu ar fi pus concluzii pe excepţia invocată, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
De altfel, excepţia a fost reiterată şi la recurs şi aici s-a realizat contradictorialitatea.
Pe fondul cauzei, instanţa în mod corect a apreciat că recurentul-reclamant nu a îndeplinit condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare la acea dată, în ceea ce priveşte prelungirea vizei de şedere în scop de afaceri, respectiv cerinţele art. 29 pct. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România aprobate prin HG nr. 476/2001, la data solicitării prelungirii vizei de şedere, nu a probat că are mijloace de existenţă în cuantumul legal de 500 dolari SUA, iar din actele firmei a rezultat slabe rezultate financiare.
În condiţiile date în mod judicios s-a respins şi cererea de suspendare a executării actului administrativ, nefiind întrunite cerinţele art. 9 din Legea nr. 29/1990
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.B. împotriva sentinţei civile nr. 886 din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2238/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 2242/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
