CSJ. Decizia nr. 2305/2003. Contencios. Anulare Ordonanta de Urgenta a Guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2305/2003
Dosar nr. 2625/2002
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 756 pronunţată la data de 3 septembrie 2002 în dosarul nr. 1058/2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta M.A. în calitate de preşedintă a Fundaţiei Justiţia, Umanism, Demnitate, Echilibru (J.U.D.E.), în contradictoriu cu Guvernul României, Senatul României, Camera Deputaţilor şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.), pentru anularea OUGnr. 32/2002.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUGnr. 32/2002 şi a Legii nr. 377/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a cerut anularea OUGnr. 32/2002, prin care Guvernul României a realizat fuziunea prin absorbţie a R.A.Locato de către R.A.P.P.S., susţinând că, în raport cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţia României, aceasta este caducă, iar în raport cu prevederile art. 33 şi 36 din Legea nr. 15/1990, este nelegală.
Pârâţii au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă susţinând că ordonanţele adoptate de guvern în temeiul art. 114 din Constituţie sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 29/1990.
La data de 3 septembrie 2002, reclamanta, cerând respingerea excepţiei invocate de către pârâţi, a invocat, la rândul său, excepţia de neconstituţionalitate a OUGnr. 32/2002 aprobată, între timp, prin Legea nr. 377/2002 în raport cu prevederile art. 42 din Constituţie şi a solicitat instanţei să dispună sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecăţii.
Admiţând excepţia invocată de către pârâţi, instanţa de fond a motivat că actul atacat, OUGnr. 32/2002, nu este un act administrativ în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi nu poate face obiectul controlului exercitat de instanţele de contencios administrativ.
Pe cale de consecinţă, a motivat Curtea de apel, este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cadrul unei acţiuni inadmisibile.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, susţinând următoarele critici:
1- excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nu a fost motivată de instanţă în condiţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind casabilă potrivit prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. A mai susţinut că admiterea acestei excepţii s-a făcut în contradicţie cu Decizia nr. 120 din 10 octombrie 1996 a Curţii Constituţionale (M. Of., nr. 25/15.02.1997) care prevede că „Controlul legalităţii actelor normative şi individuale ale Guvernului (…) indiferent de materia la care se referă, este de competenţa instanţelor judecătoreşti, respectiv a secţiilor de contencios administrativ constituite potrivit Legii nr. 29/1990".
2- instanţa nu a ţinut cont de punctele de vedere ale pârâţilor care, în întâmpinările formulate, au susţinut că numai Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra cauzei, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
3- respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de fond a împiedicat Curtea Constituţională să se pronunţe cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
4- instanţa de fond a schimbat sensul actului dedus judecăţii, obiectul acţiunii constituindu-l acţiunea pentru anularea OUG nr. 32/2002, împrejurarea că aceasta, pe parcursul judecăţii, a devenit lege neputându-i fi imputată, incidente fiind prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
1. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Examinând hotărârea atacată prin recursul de faţă, rezultă că, în raport cu obiectul cauzei şi cu incidenţele procedurale ivite, considerentele acesteia reprezintă o motivare în conformitate cu prevederile legale de mai sus.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, cum că instanţele de contencios ar fi competente să exercite controlul de legalitate asupra ordonanţelor adoptate de guvern în temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, aceasta este lipsită de temei legal.
Astfel, din conţinutul art. 1 din Legea nr. 29/1990 rezultă că instanţele judecătoreşti exercită controlul de legalitate doar asupra actelor administrative (cu excepţiile enumerate la art. 2) prin care s-a produs unei persoane fizice sau juridice o vătămare a unui drept recunoscut de lege.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că actul atacat: OUGnr. 32/2002 privind comasarea prin absorbţie a R.A. Locato de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, nu este un act administrativ, ci un act legislativ adoptat de guvern în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte argumentul susţinut de recurentă prin citarea unui extras din Decizia nr. 120 din 16 octombrie 1996 a Curţii Constituţionale, a rezultat că acel text nu se regăseşte în considerentele deciziei invocate şi că această decizie nu are legătură cu obiectul cauzei de faţă.
2. Art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă prin cel de-al doilea motiv, prevede că o hotărâre este casabilă atunci când instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Susţinerea recurentei este neîntemeiată, instanţa pronunţându-se asupra cererilor formulate şi apărărilor invocate.
3. Cel de-al treilea motiv, fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este casabilă când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând în mod legal că este competentă să soluţioneze o cauză care privea un act emis de o instituţie publică centrală (art. 3 pct. 1 C. proc. civ.).
Celălalt argument folosit de recurentă, cum că instanţa de fond ar fi împiedicat Curtea Constituţională să-şi exercite prerogativele în cauza de faţă, pe de o parte nu are legătură cu temeiul invocat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi, pe de altă arte, este neîntemeiat.
Astfel, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti în cauzele aflate pe rolul acestora, aceste excepţii trebuie invocate în cadrul unei acţiuni valide.
Or, în cauză, în mod legal, instanţa de fond reţinuse că acţiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă.
4. Al patrulea motiv, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, neîntemeiat, din considerentele de mai sus rezultând că instanţa a interpretat în mod corect actul dedus judecăţii şi nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia.
În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 756 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2302/2003. Contencios. Revizuire. Revizuire | CSJ. Decizia nr. 2306/2003. Contencios → |
|---|
