CSJ. Decizia nr. 2306/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2306/2003
Dosar nr. 3454/1999
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC A.C. SRL Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, anularea deciziei nr. 754 din 15 aprilie 1999 emisă de Departamentul Servicii Interne - Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor, prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal nr. 1177 din 24 octombrie 1996 întocmit de organele de control ale Gărzii Financiare Iaşi, privind obligarea la plata sumei de 7.119.188 lei, diferenţă impozit pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de comision nr. 22 din 20 iunie 1996, cu SC A. SRL Chişinău, în baza căruia s-au desfăşurat activităţi comerciale, iar operaţiunile desfăşurate au fost corect înregistrate, fiind respectate obligaţiile de plată atât către stat, cât şi faţă de partenerul extern.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 106 din 20 septembrie 1999, a respins acţiunea, cu următoarea motivare:
Prin contractul de comision nr. 22 din 20 iunie 1996, încheiat cu SC A. SRL Chişinău, reclamanta s-a obligat să achite un comision de 20% acesteia, din valoarea facturilor emise de SC A. SRL Chişinău, pentru vânzarea produselor inox. În contract s-a stipulat că SC A.C. SRL Iaşi este obligată să achite în 30 de zile de la recepţia mărfii, contravaloarea produselor, în valută sau lei.
În cazul în care plata se va face în lei, s-a consemnat obligativitatea efectuării plăţii în baza unui document ştampilat din partea SC A. SA. Or, s-a constatat de către organele de control existenţa chitanţei nr. 223 din 30 iulie 1996, prin care se achită de SC A.C. SRL suma de 37.283.400 lei, reprezentând contravaloarea comision, către SC A. SRL Chişinău.
Dar, în contractul nr. 10 A din 21 iunie 1996, încheiat între SC A. SRL Chişinău şi SC A.C. SRL, pentru livrarea produselor din inox, nu s-a stipulat vreo clauză privind derularea livrărilor prin comision.
În ce priveşte chitanţa, s-a reţinut că este dactilografiată la maşina de scris şi nici nu face trimitere la vreo factură emisă de SC A. SRL Chişinău.
S-a conchis că înregistrarea, pe cheltuieli ale societăţii, a sumei de 37.283.400 lei, în baza chitanţei care nu îndeplineşte condiţiile unui document justificativ, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991, nu este legală; că, în raport de aceste aspecte, obligarea reclamantei la plata sumei de 7.119.108 lei impozit pe profit, aferent lunii iunie 1996, recalculat prin neluarea în considerare a plăţii inovate de 37.283.400 lei, este legală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că suma cheltuită cu comisionul este deductibilă fiscal.
Recursul este nefondat.
În adevăr, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, orice operaţie patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentul justificativ cuprinde, printre altele, numele şi prenumele, precum şi semnătura persoanelor care l-au întocmit, vizat şi aprobat după caz.
Or, în cauză, chitanţa nr. 223 din 30 iulie 1996 nu are semnătura şi ştampila emitentului şi nici nu face trimitere la vreo factură emisă de SC A. SRL Chişinău, astfel că nu îndeplineşte cerinţele legale de document justificativ legal întocmit.
Aşadar, în raport de aceste date, în mod corect s-a reţinut că suma de 37.283.400 lei, menţionată în chitanţa nr. 223 din 30 iulie 1996, înregistrată pe cheltuieli, nu este deductibilă fiscal şi, deci, reclamanta datorează impozitul pe profit în sumă de 7.119.108 lei.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.C. SRL Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 106 din 20 septembrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2305/2003. Contencios. Anulare Ordonanta de... | CSJ. Decizia nr. 2307/2003. Contencios → |
---|