CSJ. Decizia nr. 2307/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2307/2003
Dosar nr. 310/1999
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii M.I., Ş.I. şi S.C. ,C.A. şi C.S. şi M.N. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul Primăriei Bucureşti, P.Ş. şi C.C., solicitând ca, în contradictoriu cu aceştia, să se pronunţe o hotărâre prin care să fie anulată Dispoziţia nr. 60 din 12 ianuarie 1998 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, să se anuleze şi procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1998 întocmite de Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar a municipiului Bucureşti şi obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că prin Dispoziţia nr. 60/1998 emisă de Primarul General al capitalei s-a dispus, având ca temei sentinţa civilă nr. 12.655/1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, restituirea imobilului din str. Dionisie Lupu, în proprietatea pârâţilor P.Ş. şi C.C., cu toate că această sentinţă nu conferă dreptul de proprietate pârâţilor, ci constată nulitatea măsurii de trecere în proprietatea statului conform Decretului nr. 224/1951 a acestuia, proprietar fiind H.I. Reclamanţii şi-au motivat acţiunea pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, instanţa sesizată cu soluţionarea acţiunii, prin sentinţa nr. 1482 din 6 decembrie 1999 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în considerente că reclamanţii nu au făcut dovada reclamaţiei administrative, dar şi că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece actul administrativ a cărei anulare se cere, respectiv Dispoziţia nr. 60 din 12 ianuarie 1998 este, în realitate, un act de executare a unui titlu executoriu, iar primarul nu a făcut decât să se conformeze acelui titlu, părţile având deschisă calea acţiunii conform dreptului comun.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală, instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, că s-a dat o hotărâre cu încălcarea Legii nr. 29/1990, având legitimare procesuală activă, fiindu-le încălcat un drept prin actul administrativ abuziv al primarului, că s-au interpretat eronat probele. În drept, aceste motive sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ., de către recurenţi.
Cu ocazia acordării cuvântului asupra recursului, reprezentantul pârâţilor a solicitat respingerea recursului ca nefiind motivat în termen, excepţie nefondată faţă de data comunicării considerentelor sentinţei la 27 decembrie 1999 şi data înregistrării recursului motivat, la 6 ianuarie 2001.
Constatând că motivarea recursului s-a făcut în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., această excepţie se va respinge.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se expun.
Potrivit actelor dosarului, reclamanţii–recurenţi erau proprietari a spaţiilor de locuit din strada Dionisie Lupu, conform contractelor de vânzare-cumpărare, acte din anul 1996 şi 1997.
Se constată, deci, că aceste spaţii nu erau în proprietatea Primăriei la data emiterii Dispoziţiei nr. 60/1998.
Măsura luată de Primarul General, anume de restituire prin Dispoziţia nr. 60/1998 a unor apartamente, proprietatea reclamanţilor este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 69/1991 privind administraţia publică locală.
Potrivit acestei legi, primarul îndeplineşte numai atribuţiile prevăzute de lege, respectiv cele din art. 44, printre care nu se regăseşte şi dreptul de a dispune cu privire la un bun ce nu aparţine primăriei.
O astfel de măsură de restituire nu putea fi luată de către primar nici în baza sentinţei 12.655/1996, prin această sentinţă constatându-se proprietar H.I., deoarece primarul nu dispune decât asupra bunurilor care aparţin municipiului.
Faţă de cele menţionate, Dispoziţia nr. 60/1998 este nelegală, fiind contrară competenţelor atribuite primarului prin Legea nr. 69/1991.
Reclamanţii-recurenţi au făcut dovada plângerii prealabile – adresa nr. 661 din 31 martie 1999, astfel că şi această critică este neîntemeiată.
Prin procedura de emitere a dispoziţiei de restituire a bunului imobil, care nu era în patrimoniul primăriei, Primarul General a emis un act nelegal, nefiind de admis ca administraţia publică să confirme sau să infirme o hotărâre judecătorească, hotărârea judecătorească se pune în executare de partea interesată prin desăvârşirea executării odată cu încheierea şi procesul-verbal de punere în executare, încheiat de executorul judecătoresc.
În acest fel nelegal este şi procesul-verbal întocmit de Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar Bucureşti, cu nr. 661 din 17 februarie 1998.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, casată sentinţa, iar în fond se va dispune anularea Dispoziţiei nr. 60/1998 şi a procesului-verbal nr. 661/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I., M.N., C.A., Ş.I., Ş.C. şi C.S,. împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, în sensul că anulează Dispoziţia nr. 60/1998 a Primarului General al municipiului Bucureşti şi procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1999 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2306/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2309/2003. Contencios. Acordare drepturi... → |
|---|
