CSJ. Decizia nr. 2324/2003. Contencios. Refuz prelungire viza de sedere în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2324/2003
Dosar nr. 702/2003
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.K. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcţia pentru Străini şi Probleme de Emigrări, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea refuzului de prelungire a vizei de şedere, comunicat cu adresa nr. 64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este cetăţean sirian şi se află în România din anul 1992, fiind asociat la SC K.K.E. SRL.
A mai arătat că din anul 1996 este căsătorit cu o cetăţeană română şi are paşaport valabil până în anul 2007. De asemenea, înainte de 29 februarie 2000 a împuternicit o persoană care să-i efectueze formalităţile de prelungire a vizei de şedere, dar aceasta nu i-a rezolvat problema.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1222 din 16 februarie 2002, a dispus respingerea excepţiei lipsei procedurii administrative prealabile şi admiterea acţiunii formulate de reclamant în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtului de prelungire a vizei de şedere a reclamantului şi anulare a adresei nr. 64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001 emisă de pârât, obligându-l pe acesta din urmă să aprobe viza de şedere a reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că:
- excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile este neîntemeiată, întrucât reclamantul s-a adresat autorităţii administrative cu o cerere de prelungire a vizei de şedere înregistrată la 31 octombrie 2001, cerere la care i s-a răspuns negativ;
- singurul motiv invocat de pârâtă pentru refuzul prelungirii vizei de şedere a reclamantului îl constituie neprezentarea acestuia în termenul legal la Serviciul de Paşapoarte şi existenţa unor perioade de şedere fără forme legale.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne.
Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, datorită neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, întrucât intimatul nu s-a adresat în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare.
A mai susţinut şi că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 17, art. 18 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 123/2001, precum şi ale art. 34 din Normele metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin HG nr. 476/2001, care constituie temeiurile de drept ce au stat la baza aplicării măsurii contestate.
Recursul este nefondat.
În fapt, intimatul-reclamant, cetăţean sirian, a avut viză de şedere temporară pe teritoriul României care a expirat la data de 29 februarie 2000.
La 31 octombrie 2001, reclamantul a solicitat Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei prelungirea dreptului de şedere în România ca urmare a faptului că este căsătorit cu o cetăţeană română, fiind şi asociat la SC K.K.E. SRL. Prin adresa nr. 64155/IL/S2 din 30 noiembrie 2001, pârâtul Ministerul de Interne prin Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei i-a comunicat reclamantului că i s-a respins cererea şi că i s-a acordat viză de ieşire din ţară.
Potrivit dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, înainte de a cere tribunalului anularea actului administrativ, cel care se consideră vătămat trebuie să se adreseze în termen de 30 de zile de la data comunicării actului autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cauză, pârâta i-a răspuns reclamantului în termenul prevăzut de lege. Faptul că autoritatea emitentă i-a comunicat un răspuns negativ nu poate fi interpretat ca un refuz de a-i răspunde petentului la cerere.
Acceptarea unui atare punct de vedere este contrar literei şi spiritului Legii nr. 29/1990, întrucât „refuz nejustificat", în baza art. 1 al legii este numai „faptul de a nu se răspunde petiţionarului" în termen de 30 de zile nu şi „faptul de a nu se răspunde cum doreşte petiţionarul", ceea ce este valabil şi în cazul petiţiei ce face obiectul acţiunii administrative prealabile prevăzută de art. 5.
Cât priveşte natura juridică a termenului de 30 de zile de sesizare a tribunalului, trebuie menţionat că acesta nu este un termen de decădere cum greşit susţine recurenta, ci un termen de prescripţie, semnificaţia acestuia conturând regimul juridic al sesizării instanţelor de contencios administrativ ca regim de drept comun.
Referitor la fondul cauzei, pârâta a invocat ca motiv de refuz a prelungirii vizei de şedere în România a reclamantului, neprezentarea acestuia în termenul prevăzut de lege la Serviciul de Paşapoarte.
Or, potrivit art. 11 lit. a) din Legea nr. 123/2001 privind regimul juridic al străinilor în România, „viza română poate fi refuzată străinului care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol siguranţa naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică, drepturile şi libertăţile cetăţenilor".
Cum în cauză, faptele invocate de pârâtă au caracter contravenţional şi nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 11 din sus-menţionatul act normativ, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea este întemeiată, dispunând admiterea acesteia.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne împotriva sentinţei civile nr. 1222 din 16 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2323/2003. Contencios. Suspendare executare... | CSJ. Decizia nr. 2325/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
