CSJ. Decizia nr. 2365/2003. Contencios. Refuz constatarea marimii despagubirii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2365/2003
Dosar nr. 2573/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 mai 2001, reclamanta S.C.A.T. B. Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., să se constate, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 324 pct. 1, 2, 3 şi 6 din Legea nr. 99/1999, dreptul său la despăgubiri băneşti, pentru repararea prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului – vilă nr. 1, evidenţiat în C.F. nr. 39, Lăzarea, partea a II-a Borsec, nr. top 95/1, către fostul proprietar şi să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 12 martie 2002, Judecătoria Topliţa, iniţial învestită, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.
Judecând pricina în fond, în primă instanţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 137 din 2 iulie 2002, a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamantă, a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins ca inadmisibilă acţiunea în constatarea mărimii despăgubirii, prin stabilire ca operaţiune prin justiţie, în conformitate cu prevederile art. 324 alin. (3) din OUG nr. 88/1997, republicată, astfel cum a fost precizată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că societatea comercială reclamantă nu a făcut dovada că anterior introducerii cererii de chemare în judecată, a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 720 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termen legal, reclamanta S.C.A.T. B. Harghita.
Recurenta a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe - art. 304 pct. 3 C. proc. civ., că potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, cererile prin care se atacă o operaţiune sau act prevăzut de legea menţionată şi de OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Critica este întemeiată.
Din preambulul sentinţei recurate, rezultă fără echivoc că instanţa s-a considerat învestită cu o acţiune în contencios administrativ, deşi obiectul acesteia nu pune în discuţie legalitatea vreunui act administrativ ori refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative, de a soluţiona o cerere a reclamantei referitoare la un drept recunoscut de lege.
În conformitate cu principiul disponibilităţii, stabilind cadrul procesual, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 324 alin. (3) OUG nr. 88/1997, republicată.
Prin intermediul ei, reclamanta a dorit să se constate că este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri băneşti, pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a restituirii în natură a unui imobil către fostul proprietar şi, totodată, să se stabilească cuantumul lor.
Dat fiind obiectul acţiunii, aşa cum s-a arătat mai sus şi calitatea părţilor, rezultă că litigiul dintre părţi este de natură comercială şi competenţa soluţionării lui nu aparţine instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, cum greşit, s-a apreciat.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această lege şi în OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1999, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Ţinând seama de obiectul acţiunii formulată de recurenta reclamantă S.C.A.T. B. Borsesc, de reglementarea legală mai sus menţionată, precum şi de dispoziţiile art. 72010, art.1 59 pct. 2, art. 313 teza I şi ale art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.vilă, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Tribunalului Harghita, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C.A.T. B. Harghita, împotriva sentinţei civile nr. 137 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Harghita, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2364/2003. Contencios. Refuz constatre marimii... | CSJ. Decizia nr. 2366/2003. Contencios. Refuz constatarea... → |
|---|
