CSJ. Decizia nr. 2387/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi a României. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2387/2003

Dosar nr. 209/2002

Şedinţa publică din 17 iunie 2003

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 Prin Decizia nr. 69 din 26 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de Compartimentul de Control Financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Dâmboviţa împotriva soluţiei nr. 13315/2000 a Procurorului General Financiarprin care s-a respins plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare nr. 129/45 D/2000.

 Prin aceeaşi decizie a fost sesizat Colegiul jurisdicţional Dâmboviţa, cu judecarea în primă instanţă a faptelor şi persoanelor prevăzute în procesul-verbal de control nr. 202 din 31 mai 2000.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, pe de o parte, că organul de control financiar are calitate procesuală activă pentru a formula cererea de reexaminare, iar pe de altă parte, că existenţa sau inexistenţa abaterilor financiare se stabilesc în urma judecării în faţa Curţii de Conturi.

 Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, Procurorul General Financiar.

 În motivarea recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, că, în mod greşits-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Compartimentului de Control Financiar şi că instanţa a interpretat restrictiv dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, deoarece Procurorul Financiar care a clasat cauza, a motivat inexistenţa prejudiciului de 69.553.343 lei.

 Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente.

 În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a organului de control financiar, în speţă Compartimentul de Control Financiar al Camerei de Conturi Dâmboviţa, de a formula cerere de reexaminare, Curtea urmează a reţine în raport de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 republicată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 77/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, „împotriva soluţiei procurorului general financiar, organul de control şi părţile interesate pot face cerere de reexaminare în termen de 30 de zile de la comunicare".

 Anterior modificării acestui text de lege, prin Legea nr. 77/2002, practica Curţii Supreme de Justiţie a fost în acelaşi sens, aşa cum rezultă din soluţiile pronunţate prin care s-a constatat că organele de control pot formula cereri de reexaminare. În acest fel s-a anticipat şi, ulterior, s-a confirmat prin Legea nr. 94/1992 legalitatea acestor soluţii.

 Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs care vizează aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, în mod legal Curtea de Conturi a sesizat Colegiul jurisdicţional, singurul competent să stabilească pe baza unor probe administrate în contradictoriu cu toate părţile, existenţa sau inexistenţa prejudiciului iniţial constatat.

 Faptul că rezoluţia de clasare se motivează în condiţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 92/1994, nu înseamnă că Procurorul Financiar se substituie instanţei competente să judece abaterile financiare.

 În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

DECIDE

 Respinge recursul declarat de Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 69 din 26 septembrie 2001 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.

 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2387/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi a României. Recurs