CSJ. Decizia nr. 2403/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2403/2003
Dosar nr. 795/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 2002 reclamantul C.E. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând actualizarea pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 92/1992, ca urmare a OG nr. 83/2000 şi obligarea pârâtului să comunice Casei Naţionale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu.
Prin sentinţa nr. 78 din 28 ianuarie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a susţinut că potrivit art. 155 lit. e) şi f) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, modul de stabilire şi plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, fără a face distincţia în raport de categoriile de pensii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă criticile aduse soluţiei instanţei de fond privesc greşita aplicare a legii, în sensul că datorită modului diferit de calcul al pensiei de serviciu a magistraţilor în baza Legii nr. 92/1992, litigiile în legătură cu neacordarea drepturilor respective nu se încadrează în capitolul VIII din Legea nr. 19/2000 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, acestea urmând procedura stabilită de Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Obiectul acţiunii introductive de instanţă formulată de recurentul-reclamant îl constituie „actualizarea pensiei de serviciu" şi stabilirea „noului cuantum al pensiei" care să fie comunicat Casei Naţionale de Pensii.
Cu alte cuvinte, ceea ce contestă recurentul este modul de stabilire şi de plată a pensiei de serviciu ce i se cuvine, în raport de actele normative invocate, respectiv Legea nr. 92/1992, O.U. nr. 113/2000, HG nr. 113/2000, HG nr. 403/2001, OUG nr. 187/2000 şi OG nr. 83/2000.
Faţă de obiectul acţiunii, în mod corect instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti deoarece potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2001, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind „modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi indemnizaţiilor şi altor drepturi de asigurări sociale".
Prin textul de lege invocat, nu se face nici o distincţie în raport de categoriile de pensii, iar art. 103 din Legea nr. 92/1992 aplicabil magistraţilor pensionari, nu cuprinde norme speciale de procedură şi competenţă derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la Legea nr. 19/2001.
În acelaşi sens, faptul că pensia cuvenită magistraţilor este denumită „pensie de serviciu" nu o exclude din sistemul asigurărilor sociale deoarece potrivit art. 103 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, numai partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat, restul suportându-se din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Aşa fiind, litigiul având ca obiect contestarea modului de calcul a pensiei de serviciu se soluţionează în primă instanţă de tribunale, legea aplicabilă fiind Legea nr. 19/2001 şi nu Legea nr. 29/1990.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2401/2003. Contencios. La încheieierea de... | CSJ. Decizia nr. 2404/2003. Contencios. La declinare de... → |
---|