CSJ. Decizia nr. 241/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 241/2003
Dosar nr. 56/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2002 Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1625/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că aşa cum rezultă din actele cauzei, organul administrativ nu a indicat nici un act de control, act administrativ care să vatăme în drepturile sale recunoscute de lege pe reclamantă.
Că întrucât actele administrative au fost emise de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor, în mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Finanţelor Publice sectorul 5.
A mai susţinut această recurentă că întrucât reclamanta nu a întocmit ştatele de plată şi nu a reţinut impozitul pe salarii aferent perioadei 1995 - 1997 pentru sumele achitate colaboratorilor şi personalului societăţii care îşi desfăşoară activitatea la Discoteca S. S.A.I., în mod legal, organul de control a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 185.426.807 lei reprezentând impozit pe salarii.
A mai susţinut această recurentă că societatea datorează la bugetul de stat şi suma de 11.664.325 lei, reprezentând contribuţie la Fondul de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor. De asemenea este datorată, potrivit susţinerilor acestei recurente contribuţia la fondul special de sănătate (10.037.967 lei), iar în privinţa impozitului pe profit reclamanta nu a înregistrat în totalitate veniturile realizate şi cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor
Recurenta apreciază că reclamanta datorează 88.694.632 lei impozit pe profit şi 37.039.464 lei majorări de întârziere.
În privinţa sumei de 822.467.821 lei solicitată a se scuti de către reclamantă conform OUG nr. 68/1999 recurenta consideră că Ministerul Finanţelor, în mod corect a respins contestaţia
Cât priveşte desfiinţarea pct. 2 şi 4 din dispozitivul deciziei nr. 1335/2001 a Ministerului Finanţelor, recurenta consideră că instanţa a greşit.
Ministerul Finanţelor a declarat şi el recurs împotriva sentinţei 1625/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, întrucât societatea datorează impozitul aferent pe perioada 1995 - 1997, întrucât a încălcat dispoziţiile art. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1991 privind impozitul pe salarii.
De asemenea Ministerul Finanţelor consideră că reclamanta nu a respectat dispoziţiile legale privind fondul asigurărilor sociale pentru agricultură, pentru fondul special de sănătate privind taxa de 20% din încasările la jocurile de noroc (OG nr. 14/1997), de asemenea privind impozitul pe profit şi T.V.A.
Cât priveşte pct. 2 şi 4 din Decizia Ministerului Finanţelor 1335/2001, în mod greşit susţine recurentul, a soluţionat instanţa cauza, fără a se ţine seama de nota de constatare emisă (Anexa 1).
D.G.F.P. - municipiul Bucureşti a recurat de asemenea sentinţa civilă nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, susţinându-se aceleaşi motive de recurs ca şi Ministerul Finanţelor.
Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 a secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis acţiunile conexe formulate de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. a municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice sector 5 Bucureşti.
S-a anulat pct. 2 şi 4 din Decizia nr. 1335 din 31 august 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi implicit nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 emisă de Administraţia Finanţelor sector 5, precum şi Decizia nr. 1334 din 13 august 2001, respectiv 2 şi 3 din acestea şi procesul-verbal 10002 din 11 februarie 1998 al Ministerului Finanţelor Publice şi D.G.F.P. a municipiului Bucureştica nelegale.
Instanţa a reţinut că nota de constatare, fără vreun temei legal a stabilit o valoare de 228.812.398 lei a debitelor din impozite, taxe şi contribuţii la bugetul de stat constatate printr-un proces-verbal de control anterior, ignorându-se valori achitate la data controlului sau care nu au fost stabilite printr-un proces-verbal anterior.
S-a reţinut că Administraţia Financiară a Sectorului 5 nu a aplicat corect dispoziţiile legale în vigoare, nu a făcut aplicarea art. 1 din OUG nr. 68/1999, organele de control nefiind îndreptăţite să calculeze majorări de întârziere, nu a stabilit că suma de 868.652.664 lei stabilite prin note de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 nu este datorată de reclamantă. De asemenea, s-a constatat că suma de 6.161.425 lei menţionată în nota de constatare reprezentând obligaţia de plată cu titlul de amendă aplicată prin procesul verbal nr. 1002 din 11 februarie1998 este prescrisă la 11februarie 2001, astfel încât greşit a fost înscrisă în debite. Tot prescrisă a fi executate este şi suma de 8.817.605 reprezentând impozite pe spectacole, constă ca datorată prin procesul verbal din 3 iulie 1995 (inclus în Anexa 1 la nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001).
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că prin procesul verbal nr. 10002 din 11 februarie 1998 Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti a stabilit în sarcina S.C. I. SRL obligaţii bugetare în cuantum de 974.994.734 lei, reprezentând debite la bugetul statului, compuse din impozit pe profit, impozit pe salarii, T.V.A., contribuţii la fonduri speciale şi majorări de întârziere la aceste debite plus penalităţi.
La 10 martie 1998 ca urmare a obiecţiunilor formulate de societatea reclamantă, conform Legii nr. 105/1997 înregistrate la D.G.F.P. - municipiul Bucureşti, sub nr. 66656 din 18 februarie 1998 s-au solicitat reclamantei o suplimentare de acte, ce s-au şi trimis, dar timp de 3 ani nu s-a răspuns la acestea.
În anul 1999 în temeiul OUG nr. 668/1999 privind stimularea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, reclamanta a cerut a se lua act că înţelege să beneficieze de dispoziţiile ordonanţei achitând prin ordinele de plată 85 - 92 până la 31 august 1999 sumele stabilite în sarcina reclamantei prin procesul-verbal 10002/1998 în valoare de 239.361.982 lei anulându-se astfel majorările de întârziere.
La 14 mai 2001, la un nou control al Administraţiei Financiare a sectorului 5 prin nota de constatare nr. 664/16 mai 2001 s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.624.542.050 lei alcătuit din debitul stabilit prin procesul verbal nr. 10002/1998 la care se adaugă majorări de întârziere pe anii 1998 – 2001.
Este de observat că în raport de nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 susţinerea Administraţiei Financiare a sectorului 5 (care de altfel a şi fost parte în judecarea procesului la fond), în sensul că nu avea calitatea procesuală în cauză este total neîntemeiată.
Se mai constată că în soluţionarea cauzei de către instanţa de fond, pe lângă proba cu acte s-a acceptat o expertiză extrajudiciară, probă administrată în cursul urmăririi penale pentru evaziune fiscală care nu poate fi folosită în rezolvarea acestui proces nu pentru că n-ar fi fost acceptată de părţile din proces, ci pentru că ea a primit obiective legate de latura penală a cauzei, iar nu pentru verificarea actelor contabile fiscale în raport de care se va soluţiona cauza de faţă ce priveşte răspunsul dacă societatea reclamantă mai are sau nu obligaţii financiare către stat.
Aşa fiind sub acest aspect fiind necesară o expertiză financiar-contabilă care să verifice actele societăţii, plăţile făcute, invocarea OUG nr. 68/1999, eventuala prescripţie invocată în cauză, nefiind lipsită de relevanţă şi temporizare soluţionării obiecţiunilor invocate de reclamantă, care nu poate fi imputată acesteia, se vor admite recursurile declarate, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 şi D.G.F.P. a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2404/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 2410/2003. Contencios. Anulare act... → |
|---|
