CSJ. Decizia nr. 2519/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2519/2003
Dosar nr. 899/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2003, reclamantul S.A.T. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, solicitând modificarea hotărârii nr. 1300 din 28 noiembrie 2002 emisă de pârâtă, în sensul de a i se recunoaşte drepturile şi pentru perioadele de timp 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 şi 29 iulie 1957 – 19 decembrie 1957 în care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, fiind doar cazat la unităţi militare, dar fără a fi instruit.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 doar pentru perioada 30 iulie 1958 – 30 decembrie 1959, deşi şi în celelalte două perioade mai sus arătate s-a aflat în aceeaşi situaţie, astfel cum rezultă şi din livretul militar.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 167 din 19 februarie 2003, a admis acţiunea reclamantului şi a modificat hotărârea nr. 1300 din 28 noiembrie 2002 în sensul că a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului şi perioadele 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 şi 29 iulie 1957 – 19 decembrie 1957, în care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, considerând că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 1 din această lege, precum şi dispoziţiile art. 1, art. 2 , art. 6 şi art. 8 din Normele metodologice de aplicare ale legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 şi cele ale art. 1141 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că intimatul-reclamant este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 şi pentru perioadele de satisfacere a stagiului militar în unităţile militare, deşi legea respectivă se referă la persoanele care au satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii. În sprijinul acestui motiv recurenta a invocat şi un răspuns al Ministerului Apărării Naţionale – U.M. 02405 Piteşti pe care pretinde că l-a anexat recursului.
Celălalt motiv de recurs se referă la faptul că la judecarea cauzei nu au fost îndeplinite prevederile art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a putut formula apărarea.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, precum şi cu cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, beneficiază de drepturile prevăzute de lege, persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, iar stabilirea acestora se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti - art. 6 alin. (2) din lege.
În cauză, din livretul militar depus la dosar rezultă, pe de o parte, că şi în cele două perioade pentru care nu s-au acordat drepturile prevăzute de lege, intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea numai în formaţiuni de muncă în cadrul unităţilor militare, fiind lăsat la vatră „combatant neinstruit". Pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar nici măcar înscrisul la care face referire în motivele de recurs, respectiv pretinsa copie a unui răspuns de la U.M. 02405 Piteşti).
Cu privire la celălalt motiv de recurs se constată că şi acesta este neîntemeiat, întrucât din actele dosarului rezultă că recurentei-pârâte i s-a solicitat, în timp util, prin adresa din 21 ianuarie 2003, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 29/1990, să trimită documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat, însoţită de întâmpinare şi de orice alte acte considerate utile cauze, înainte de termenul fixat la 19 februarie 2003.
Totodată, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare primită în condiţii legale, la 31 ianuarie 2003 rezultă că aceasta cunoştea obligativitatea depunerii întâmpinării, dar nu a formulat-o şi nici nu s-a prezentat la instanţă.
De altfel, nu numai că nu şi-a dovedit susţinerile, dar având în vedere că între data primirii adresei şi a citaţiei şi data judecării pricinii a trecut o perioadă de timp destul de îndelungată, aceasta a avut şi posibilitatea de a solicita copia acţiunii sau de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud împotriva sentinţei nr. 167 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2518/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 252/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
