CSJ. Decizia nr. 2537/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2537/2003
Dosar nr. 889/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 113 din 6 ianuarie 2003 reclamanta R.V.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 644 din 29 octombrie 2002 prin care pârâta – Casa Judeţeană de Pensii Maramureş -Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că:
- s-a născut la data de 19 iulie 1944 în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, în perioada refugiului părinţilor săi din localitatea de domiciliu Vişeu de Sus, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940 când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicţia statului ungar;
- refuzul pârâtei de a-i recunoaşte calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea susmenţionată este nejustificat, în condiţiile în care ea reclamanta, a fost obligată să trăiască în refugiu, împărtăşind situaţia părinţilor săi.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că reclamanta nu a fost persecutată din motive etnice, respectiv nu a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât aceasta s-a născut în timpul perioadei de refugiu, astfel că efectele strămutării prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi extinse şi cu privire la aceasta.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 147 din 13 februarie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 644 din 29 octombrie 2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2002, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 19 iulie şi 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2002.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi şi a suportat împreună cu aceştia consecinţele situaţiei de refugiaţi, astfel că este neconceput ca reclamanta să aibă un alt regim juridic decât cel al părinţilor săi;
- nu poate fi împărtăşit punctul de vedere al pârâtei cu privire la copiii născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau cei concepuţi înainte de refugiere şi născuţi ulterior, în timpul perioadei de refugiu, întrucât s-ar crea o discriminare între aceşti copii şi cei concepuţi şi născuţi în perioada refugiului, până la 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.V.E.
Din motivarea recursului, rezultă că, de fapt, reclamanta contestă cuantumul indemnizaţiei lunare ce i-a fost stabilită de pârâtă ca urmare a obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de refugiu cuprinsă între 19 iulie şi 15 octombrie 1944, cuantum care, conform susţinerilor reclamantei, este de 94.617 lei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2, alin. (1) din OG nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, persoanele care au fost strămutate, respectiv, au fost nevoite să se refugieze, în condiţiile legii, în altă localitate decât cea de domiciliu, au dreptul la o indemnizaţie lunară de 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare, respectiv de refugiu.
Conform art. 7 alin (1) şi alin. (4) al aceleaşi ordonanţe, stabilirea şi plata drepturilor compensatorii se face de Direcţia generală de muncă şi solidaritate socială teritorială, prin comisia desemnată în acest scop, iar împotriva hotărârii comisiei, persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Prin urmare, dacă reclamanta contestă cuantumul indemnizaţiei lunare ce i-a fost stabilită de organul de autoritate publică prevăzut de lege, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 19 iulie şi 15 octombrie 1944, aceasta, potrivit Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, va trebui să se adreseze mai întâi autorităţii publice emitente a actului prin care i-a fost stabilit cuantumul indemnizaţiei lunare.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V.E. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2535/2003. Contencios. Anulare ordin Prefect.... | CSJ. Decizia nr. 2539/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
