CSJ. Decizia nr. 254/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conf Lg 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 254/2003
Dosar nr. 1917/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, sub nr. 2010, reclamantul O.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor. pentru ca în contradictoriu cu aceasta. să se dispună anularea hotărârii nr. 18 din 9 aprilie 2002 şi să se recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamant că în mod nelegal, pârâta nu i-a recunoscut calitatea de beneficiar al ordonanţei, întrucât s-a născut în localitatea de refugiu a părinţilor săi.
Curtea, prin sentinţa civilă nr. 323, pronunţată la 27 mai 2002, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.S., a anulat hotărârea nr. 18 din 9 aprilie 2002, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din interpretarea OG nr. 105/1999, art. 1 lit. c) aprobată prin Legea nr. 189/2000, a rezultat că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, a fost o modalitate de persecuţie etnică, că aceasta a durat pe toată perioada strămutării, constând în privarea persoanei de folosirea locuinţei, a bunurilor din localitatea de domiciliu şi obligarea să accepte condiţiile ce i-au fost oferite în localitatea în care a fost strămutată.
În aceste împrejurări, şi copiii născuţi în localitatea unde au fost strămutaţi părinţii, au avut acelaşi statut, în sensul că au suferit persecuţii în perioada de la naştere, până la data încetării motivului strămutării, astfel că instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În esenţă, s-a susţinut că au fost interpretate greşit prevederile Legii nr. 189/2000, în sensul că nu pot beneficia de aceste drepturi, copiii care s-au născut ulterior strămutării părinţilor.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, este legală şi temeinică.
În mod întemeiat s-a reţinut că strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, a reprezentat o modalitate de persecuţie etnică a persoanelor, iar acestora le-au fost asimilate, şi cele refugiate, astfel că sub acest ultim aspect, prin HGnr. 127/2002, copilului născut în localitatea unde au fost strămutaţi părinţii, i se stabileşte condiţia de refugiat.
Ar fi, de altfel, injust, ca prin acordarea acestor drepturi părinţilor care au suferit privaţiunile strămutăţii, să nu se acorde şi copiilor născuţi în aceleaşi condiţii, drepturile ce li se cuvin.
În consecinţă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei nr. 323/CA/P din 27 mai 2002, a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2539/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 254/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|