CSJ. Decizia nr. 2532/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2532/2003
Dosar nr. 3080/2002
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 februarie 2002, reclamanta Primăria oraşului Pucioasa a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dâmboviţa şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal încheiat la 30 noiembrie 2001 şi a deciziei nr. 68 din 25 ianuarie 2002 pentru suma de 1.534.620.302 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, pentru operaţiunile de închiriere a spaţiilor comerciale şi de concesionare a unor terenuri, a fost nelegal obligată să plătească T.V.A., deşi nu are calitatea de comerciant şi în sfera de aplicare a T.V.A. nu sunt incluse operaţiunile efectuate de instituţiile publice.
Prin sentinţa nr. 139 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, în sensul art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată şi art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 17/2000, reclamanta are calitatea de contribuabil, fiind obligată să plătească T.V.A. pentru operaţiunile impozabile, în categoria cărora sunt incluse închirierile de spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi concesionările de terenuri.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurenta a invocat dispoziţiile art. 169 din OG nr. 61/2002, potrivit cărora, se anulează sumele reprezentând TV.A. datorate de autorităţile Administraţiei Publice Locale pentru închirieri sau concesiuni de bunuri imobile care, până la 31 mai 2002, nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul statului, inclusiv posibilităţile şi majorările de întârziere aferente.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile OG nr. 3/1992 şi ale OUG nr. 17/2000, întrucât este o instituţie publică şi subiect de drept administrativ, beneficiind de scutire la plata T.V.A. pentru activitatea specifică autorizată, cum este cea de administrare a domeniului public sau privat al oraşului, prin operaţiuni de închiriere şi de concesiune.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 169 din OG nr. 61/2002, aprobată prin Legea nr. 79/2003, nu sunt incidente în cauză, pentru că reglementează executarea obligaţiei de plată a T.V.A. şi nu constatarea obligaţiei care a făcut obiectul actelor de control contestate prin acţiune.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de casare este, de asemenea, nefondată, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 3 alin. (2) din OG nr. 3/1992, republicată şi art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a) din OUG nr. 17/2000. Conform acestor prevederi legale, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind livrările de bunuri mobile şi/sau prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării activităţii profesionale, operaţiuni cu plată cărora le sunt asimilate închirierea şi concesionarea de bunuri, iar instituţiile publice sunt T.V.A., dacă realizează direct sau prin unităţi subordonate alte operaţiuni impozabile decât cele pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive.
De asemenea, sunt nefondate celelalte argumente invocate în cel de-al doilea motiv de recurs, întrucât calificarea operaţiunilor de închiriere şi de concesiune ca acte de administrare sau de gestiune a patrimoniului oraşului nu produce consecinţe juridice în privinţa obligaţiei de plată a T.V.A., prevăzută expres în actele normative sus-menţionate pentru asemenea operaţiuni cu plată.
În consecinţă, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei civile nr. 139 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2531/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2533/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
