CSJ. Decizia nr. 2533/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2533/2003
Dosar nr. 3099/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 230/C/2002, reclamantul M.D.T., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 1987 din 28 noiembrie 2001, prin care pârâta i-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 130 lit. j) C. muncii şi art. 37 din OG nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal. Totodată, reclamantul a solicitat reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce i se cuvin.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:
- la data de 19 septembrie 2001, el, reclamantul a fost reţinut în baza unei ordonanţe de reţinere, conform art. 136 lit. a) C. proc. pen., fiind acuzat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen.;
- prin Decizia nr. 1987 din 28 noiembrie 2001, pârâta Direcţia Generală a Vămilor al cărei angajat era, deţinând funcţia de inspector vamal gradul II la subunitatea teritorială Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontiera Episcopia Bihorului, i-a desfăcut contractul de muncă;
- măsura arestării este abuzivă, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost acuzat, iar autoritatea vamală avea obligaţia să-i acorde protecţie, în conformitate cu prevederile art. 80 lit. b) din Statutul personalului vamal, potrivit căruia, personalul vamal are dreptul la protecţia autorităţii vamale în cazul desfăşurării de anchete sau cercetări cu caracter administrativ sau penal, atunci când acestea sunt generate de acte sau fapte produse sau săvârşite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, din cauze neimputabile lui;
- măsura desfacerii contractului de muncă, în baza art. 130 lit. j) C. muncii este abuzivă în raport cu prevederile art. 109 din Statutul personalului vamal, întrucât, potrivit acestei reglementări, chiar şi în situaţia în care el, reclamantul, ar fi săvârşit fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva sa sau ar fi fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, autoritatea vamală putea să dispună doar suspendarea din funcţie, iar nu desfacerea contractului de muncă în baza art. 130 lit. j) C. muncii.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 224/C/2002 din 8 mai 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinând că, potrivit funcţiei deţinute, reclamantul este funcţionar public, iar Decizia contestată de acesta reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei menţionate.
Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 560/CA/2002-P din 28 octombrie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- reclamantul, deţinând funcţia de inspector vamal gradul II – inspector de specialitate A III 2 la Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontiera Episcopia Bihorului, este funcţionar public, funcţia sa fiind o funcţie de execuţie prevăzută în anexa la Legea nr. 188/1999, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi care se completează cu prevederile Codului muncii;
- potrivit art. 109 din Statutul personalului vamal, în cazul săvârşirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor dispune suspendarea din funcţie a salariatului;
- măsura suspendării din funcţie este prevăzută şi de Legea nr. 188/1999, în cazul în care împotriva funcţionarului s-a dispus începerea urmăririi penale;
- art. 130 lit. j) C. muncii prevede măsura desfacerii contractului de muncă al salariatului în cazul în care acesta este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de natura infracţiunii;
- atât Legea nr. 188/1999, cât şi Statutul personalului vamal fac trimitere la legislaţia muncii în vigoare, astfel că nefiind contestată măsura arestării mai mult de 60 de zile, acţiunea formulată de reclamant împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, este nefondată;
- în ceea ce priveşte apărarea reclamantului privind nevinovăţia sa în săvârşirea faptelor, aceasta nu poate fi analizată întrucât cercetarea faptelor este de competenţa organelor de cercetare penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând următoarele:
- instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că deşi în cauză sunt incidente prevederile art. 130, lit. j) C. muncii, conform căruia, contractul de muncă poate fi desfăcut în cazul în care angajatul este arestat mai mult de 60 de zile; dispoziţiile art. 109 din Statutul personalului vamal, potrivit căruia, autoritatea vamală va dispune suspendarea din funcţie în cazul săvârşirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, precum şi dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia, în cazul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, autoritatea publică va lua măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine, totuşi primează dispoziţiile legale generale ale Codului muncii, iar nu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 a funcţionarilor publici şi Statutul personalului vamal;
- instanţa de fond nu ar fi ţinut seama de faptul că indiferent de vinovăţia sau nevinovăţia reclamantului, care urmează a fi stabilită de organele în drept, calitatea acestuia de funcţionar public determină incidenţa şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 şi cele ale art. 109 din Statutul personalului vamal care prevăd, în mod exclusiv, măsura suspendării din funcţie, iar nu pe cea a desfacerii contractului de muncă;
- instanţa de fond a apreciat că fiind aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) C. muncii care se referă la cazurile generale, când un angajat este arestat mai mult de 60 de zile, iar nu la cazurile expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 1/1970 şi nici la cele prevăzute de Statutul personalului vamal.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
În raport cu funcţia deţinută de reclamant şi anume, aceea de inspector vamal gradul II – inspector de specialitate A III 2 la Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontiera Episcopiei Bihorului, acesta este funcţionar public în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât funcţia sa este o funcţie de execuţie, fiind prevăzută în anexa cuprinzând funcţiile publice de execuţie la legea menţionată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin OUG nr. 82/2000.
Art. 79 din Legea nr. 188/1999, reglementând răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă, prevede că în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale, conducătorul autorităţii publice va lua măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine.
Potrivit art. 109 din OG nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, în cazul săvârşirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor dispune suspendarea din funcţie. O reglementare identică, însă, aplicabilă tuturor categoriilor de salariaţi conţine şi art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţi.
Art. 130 C. muncii, în vigoare la acea dată, reglementând cazurile de desfacere a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului, prevede la lit. j) aplicarea acestei măsuri în cazul în care angajatul este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de natura faptei săvârşite şi de cel care a formulat sesizarea penală.
La măsura desfacerii contractului de muncă, autoritatea vamală pârâtă s-a prevalat de prevederile art. 130 lit. j) C. muncii, făcând astfel aplicarea art. 103 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii.
Din reglementarea art. 130 lit. j) C. muncii rezultă că angajatorul poate să dispună, din proprie iniţiativă, desfacerea contractului de muncă al angajatului care este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei acestuia, măsura prevăzută de lege fiind de natură a proteja interesele legitime ale angajatorului, în ceea ce priveşte ocuparea postului care nu poate să rămână neocupat pe o perioadă incertă.
În raport cu cele arătate, se va avea în vedere faptul că în cazul în care nu va interveni o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a reclamantului şi se va stabili că arestarea sa a fost nelegală sau nejustificată, pentru eventualele erori judiciare va fi angajată răspunderea statului în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituţie şi în condiţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen.
Cu această motivare, sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D.T. împotriva sentinţei civile nr. 560/CA/2002-P din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2532/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2534/2003. Contencios. Anulare decizie de... → |
|---|
