CSJ. Decizia nr. 2539/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2539/2003
Dosar nr. 891/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 noiembrie 2002, reclamantul S.Ş.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 3550 din 7 octombrie 2002 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că s-a născut în refugiu la data de 13 mai 1944, după ce părinţii săi au fost strămutaţi din motive etnice din Satu-Mare, în localitatea Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 11 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 3550 din 7 octombrie 2002 şi a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului statutul de refugiat pe perioada 9 mai 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 189/2000, de aprobare a OG nr. 105/1999, cu începere de la 1 noiembrie 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că şi copiii născuţi în localitatea unde au fost strămutaţi părinţii, au dobândit statutul de refugiat al acestora şi au suferit persecuţii din motive etnice, naşterea în timpul refugiului având aceleaşi consecinţe de ordin material şi moral vătămătoare şi pentru noul-născut, ca şi pentru ceilalţi membrii ai familiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că soluţia adoptată de instanţă contravine prevederilor legale, întrucât Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, nu se referă şi la persoanele care s-au născut în timpul în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat părinţii lor.
Examinând cauza faţă de motivul invocat şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instanţa de fond a reţinut, în mod întemeiat, că reclamantul a dobândit prin naştere, situaţia de refugiat a părinţilor săi, statut care nu conferă persoanei respective, nici cetăţenia şi nici domiciliul statului primitor.
Ca refugiat alături de părinţii săi, reclamantul a dobândit domiciliul şi cetăţenia din statul de origine al părinţilor săi, fiind privat de folosirea locuinţei şi a tuturor bunurilor acestora din localitatea de domiciliu, ceea ce reprezintă o modalitate de persecuţie etnică.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 124 din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2537/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 254/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|