CSJ. Decizia nr. 2555/2003. Contencios. Recurs anulare decizie M.F.si acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2555/2003
Dosar nr. 556/2002
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 septembrie 2001 la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, SC S.G. SA Buzău a solicitat anularea deciziei nr. 1182 din 31 iulie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a actelor administrative jurisdicţionale şi exonerarea de la plată a sumei de 1.381.348.858 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. şi majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a importat în anul 1999 autocisterna tip IVECO, conform declaraţiei vamale de import definitiv nr. 7525 din 22 decembrie 1999, bunul importat fiind încadrat de organele vamale la poziţia nr. 870422091, beneficiind de prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, privind scutirea la plata taxelor vamale.
Urmare a controlului ulterior efectuat de organele vamale, reclamanta a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A. şi majorări de întârziere, considerând că numai maşinile de tip industrial beneficiază de facilităţile prevăzute de acest text de lege nu şi autovehiculele.
Curtea de Apel Ploieşti, analizând actele şi lucrările dosarului, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 279 din 27 decembrie 2001 în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin HG nr. 244/2001, facilităţile fiscale se acordă în condiţiile art. 14 din norme, adică, numai dacă întreprinzătorul a obţinut avizul Ministerului Industriei şi Resurselor pentru efectuarea importului.
În speţă, petiţionara nu a prezentat un asemenea aviz, astfel încât, în lipsa avizului obligatoriu, reclamanta nu putea beneficia de facilităţile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999.
Totodată, a reţinut instanţa, reclamanta datorează şi majorări de întârziere conform dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României care prevede expres că în situaţia în care se corectează declaraţia vamală, se calculează majorări de întârziere în cuantumul stabilit prin lege, conform art. 11 din OG nr. 3/1992, în vigoare la data importului.
Împotriva sentinţei astfel pronunţată a declarat recurs SC S.G. SA Buzău, considerând hotărârea nelegală şi netemeinică, invocând drept motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată pentru lipsa rolului activ al instanţei, întrucât nu i s-a pus în vedere să prezinte avizul şi nu a stabilit, dacă la data respectivă era necesar acel aviz, cu atât mai mult cu cât organele de control nu au făcut referire la el.
A susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti încălcând competenţa altei instanţe cu caracter jurisdicţional, deoarece a completat şi modificat actul constatator atunci când a reţinut lipsa avizului.
În momentul efectuării importului, arată recurenta, nu se cerea avizul Ministerului Industriei şi Resurselor.
Totodată, susţine recurenta, avizul este pur „consultativ" şi nu influenţează asupra încadrării bunului importat în prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, astfel încât instanţa s-a pronunţat „mai mult decât s-a cerut şi pentru ceea ce nu s-a cerut".
De altfel, arată reclamanta, instanţa de fond nici nu a motivat în fapt şi în drept hotărârea, nespecificând în baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.
În ceea ce priveşte modul de calcul al penalităţilor de întârziere, instanţa a aplicat greşit prevederile legale, contrazicând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Verificând cauza în lumina dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente.
Obiectul cauzei îl constituie stabilirea, dacă, pentru autocisterna marca IVECO importată, societatea în cauză, respectiv recurenta, beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale conform art. 22 din Legea nr. 133/1999, importatorul declarând, pe propria-i răspundere în condiţiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997 şi art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal că, pentru bunurile importate, societatea importatoare este scutită de plata taxelor vamale şi a T.V.A. aferentă bunului importat.
Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de scutire de la plata taxelor pentru „maşinile, instalaţiile industriale, know-how care se importă…".
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin HG nr. 244/2001, s-a lămurit înţelesul noţiunii de „maşini" exceptate de la plata taxelor vamale, în sensul că din această categorie fac parte „bunurile care se regăsesc în capitolele 84, 85 şi 87 din Tariful vamal de import al României, cu excepţia autoturismelor.
Acordarea facilităţilor vamale (art. 2 din norme) se face în condiţiile art. 14 care prevede:
„Scutirile de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau mijlocii, în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, cu condiţia ca întreprinzătorul să fi obţinut avizul Ministerului Industriei şi Resurselor".
Faţă de cele de mai sus, nu pot fi reţinute criticile din motivele de recurs cu privire la faptul că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât ar fi completat şi modificat actul constatator, atunci când a reţinut lipsa avizului, nici faptul că avizul are un rol pur consultativ şi că instanţa nu a specificat în baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.
Chiar dacă Normele metodologice emise în baza Legii nr. 133/1999, aprobate prin HG nr. 244/2001, au intrat în vigoare la o altă dată, aplicarea lor este obligatorie, fiind emise în temeiul legii, petiţionarea fiind obligată să se adreseze Ministerului Industriei şi Resurselor.
În privinţa majorărilor de întârziere, acestea au fost calculate conform art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Cuantumul majorărilor de întârziere aferente T.V.A. fiind stabilit conform art. 1 din OG nr. 3/1992, în vigoare la data realizării importului, aşa cum şi sub acest aspect instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.
În consecinţă, faţă de cele de mai sus, recursul se dovedeşte nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.G. SA Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 279 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2554/2003. Contencios. Refuz acordare prevederi... | CSJ. Decizia nr. 2556/2003. Contencios.. Strămutare → |
|---|
