CSJ. Decizia nr. 2550/2003. Contencios. Refuz prelungirea duratei de luare în custodie publica. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2550/2003
Dosar nr. 2167/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 2 aprilie 2003, reclamata Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetăţeanului irakian R.A.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin Ordonanţa nr. 896/II/5 din 7 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pârâtul a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 10 ani, pentru motive de siguranţă naţională.
Împotriva acestei ordonanţe, R.A. a formulat contestaţie, iar prin încheierea din 12 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea executării actului atacat, pentru ca apoi prin încheierea din 26 martie 2003, să se dispună suspendarea judecăţii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 194/2002.
Astfel fiind, pârâtul nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, situaţie în care reclamanta a apreciat că se impune prelungirea duratei de luare în custodie.
Prin sentinţa civilă nr. 463 din 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a admis acţiunea reclamantei, dispunând prelungirea duratei de luare în custodie publică, dispusă faţă de pârât prin ordonanţa din 10 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o durată de 3 luni, începând cu 8 aprilie 2003, până la 8 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite cerinţele art. 93 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, motivele de ordin familial nefiind în măsură să infirme dispoziţia administrativă de luare în custodie publică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul R.A., considerând în principal că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, competenţa de soluţionare a cererii reclamantei aparţinând judecătoriei din raza de competenţă teritorială a locului de cazare.
Recurentul a invocat şi netemeinicia hotărârii, considerând că măsura administrativă luată împotriva sa nu se justifică, nefiind făcută dovada motivelor avute în vedere, ceea ce practic a condus la reţinerea sa nelegală.
Recursul nu este fondat.
Excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de recurentul-reclamant a fost, în mod corect, soluţionată de instanţa fondului prin încheierea din 3 aprilie 2003.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art 93 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România – „prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzută la alin. (2) şi (4), care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, se dispune de către instanţa de judecată în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Autorităţii pentru Străini".
Este evident, astfel, că textul nu stabileşte o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei.
Ca atare, cum măsura luării în custodie revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, art. 93 alin. (2), iar plângerea împotriva acestei măsuri intră în competenţa de soluţionare a aceleiaşi instanţe – art. 93 alin. (7), prin analogie, corect s-a apreciat că şi prelungirea măsurii revine tot Curţii de Apel Bucureşti.
În ce priveşte fondul pricinii, cum luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertăţii de mişcare luată împotriva străinului, care nu a putut fi returnat în termenul legal - art. 93 alin. (1) – şi cum în cauză s-a dovedit că această măsură administrativă a fost determinată de împrejurarea că ordonanţa prin care pârâtul a fost declarat indezirabil, a fost suspendată până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 194/2002, cu care a fost sesizată Curtea Constituţională, în mod legal şi temeinic s-a procedat la prelungirea duratei de luare în custodie publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A., cetăţean irakian, împotriva sentinţei civile nr. 463 din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2551/2003. Contencios. Refuz aprobare cerere de... → |
|---|
