CSJ. Decizia nr. 2593/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2593/2003
Dosar nr. 932/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare nr. 1869 din 2 octombrie 2001, al secţiei de Control Ulterior s-a solicitat Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi a României obligarea pârâţilor P.D., M.E., P.C. şi P.G., la plata către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti a despăgubirilor civile, în sumă de 17.852.628 lei, reprezentând premiu anual şi premii de 2% plătite nelegal pe anii 1999 – 2000, din fondul de şomaj către preşedintele agenţiei, precum şi a sumei de 222.563.194 lei, plătită din fondurile de stimulente, plus dobânda legală aferentă de 34,6% pe an, până la achitarea integrală a debitului.
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a României, prin sentinţa nr. 20 din 29 martie 2002, a admis actul de sesizare, dispunând obligarea pârâţilor la plata în solidar a unor despăgubiri civile către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi la o dobândă de 34,6% de la data naşterii prejudiciului, respectiv 21 decembrie 2000 şi până la data recuperării integrale a sumei nelegal acordată.
Totodată, instanţa a dispus măsuri asiguratorii asupra veniturilor şi bunurilor mobile şi imobile ale pârâţilor reţinuţi răspunzători, până la concurenţa sumei de 240.415.822 lei, plus dobânda de 34,6%, calculată asupra prejudiciului.
Pârâţii au mai fost obligaţi şi la cheltuieli de judecată, în cuantum a câte 100.000 lei fiecare, în favoarea bugetului de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în calitate de persoană ce deţinea o funcţie de demnitate publică, era îndreptăţit a beneficia doar de indemnizaţia lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii, în sensul art. 20 din Legea nr. 154/1998.
În ce priveşte răspunderea celorlalţi pârâţi, instanţa a reţinut că aceasta este angajată în baza art. 40 din Legea nr. 94/1992, faţă de participarea acestora la producerea daunei creată Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin culpă directă, acordarea premiilor şi primelor pe anul bugetar 1999 - 2000.
Împotriva sentinţei nr. 20/2001 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi au declarat recursuri jurisdicţionale P.D.N., M.E., P.C. şi P.G.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 145/1998, preşedintele Consiliului de Administraţie este şi preşedintele A.N.O.F.M. şi are funcţie de conducere în cadrul A.N.O.F.M., echivalentă cu cea de secretar de stat, fără însă a se confunda cu aceasta.
Având în vedere acest aspect, au susţinut că plata premiului anual şi a premiilor de 2% către preşedintele A.N.O.F.M., P.D.N., s-a făcut legal, ca de altfel şi acordarea stimulentelor către personalul A.N.O.F.M.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 688 din 5 decembrie 2002, a respins recursurile jurisdicţionale formulate de recurenţi, obligându-i şi la plata sumei de 50.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţând această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că legiuitorul, prin dispoziţiile speciale şi de excepţie ale art. 19 şi 20 din Legea nr. 154/1998, a limitat drepturile băneşti ale demnitarilor la cuantumul indemnizaţiei lunare.
Nemulţumiţi şi de această ultimă soluţie, recurenţii au declarat recursurile de faţă.
Astfel, recurenta P.G. a susţinut că:
1. instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare pe care le-a formulat, încălcând prevederile art. 998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, în sensul că răspunderea sa nu se bazează pe culpă, neexistând raport de cauzalitate între faptă şi „aşa-zisul" prejudiciu.
2. hotărârea este nelegală şi pentru motivul că prevederile Legii nr. 154/1998 privind salarizarea în sectorul bugetar nu au fost încălcate; faptul de a echivala funcţia de preşedinte al A.N.O.F.P., cu aceea de secretar de stat, după cum rezultă din Legea nr. 145/1998, este o dovadă că organele Curţii de Conturi au aplicat greşit legea.
Acest ultim motiv de casare a fost susţinut şi de recurentul P.D.N.
În plus, el a mai susţinut şi că instanţa nu a avut în vedere că cei trei directori nu aveau atribuţii de aprobare a drepturilor băneşti ale preşedintelui A.N.O.F.M.
În recursul său, M.E. a invocat la rându-i, atât încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 998 C. civ., cât şi motivul de recurs referitor la neîncălcarea Legii nr. 154/1998 privind salarizarea în sectorul bugetar.
Recursurile nu sunt fondate.
În fapt, la data de 31 august 2001 s-a întocmit de către controlorii financiari din cadrul secţiei de Control Ulterior, Raportul de control nr. 48718 şi procesul-verbal nr. 6214, ca urmare a verificării contului de execuţie a bugetului Fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe anul 2000, la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
În urma examinării, s-a constatat că s-au făcut plăţi necuvenite preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, D.N.P., în anul 2000, respectiv suma de 25.796.667 lei, sub formă de premiu anual şi suma de 6.709.085 lei, sub formă de premii de 2%.
De asemenea, s-a constatat că a fost plătită necuvenit din fondurile de stimulente constituite în baza HG nr. 635/1993 şi OG nr. 11/1999 şi suma de 382.122.000 lei pentru anul 1999 şi 288.218.000 lei pentru anul 2000, din care s-a încasat suma netă de 222.563.194 lei.
Actul de sesizare formulat susţine nelegalitatea plăţii şi încasării sumei de 17.852.628 lei de către preşedintele A.N.O.F.M., în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 145/1998, coroborat cu art. 19 Anexa II din Legea nr. 154/1998.
În accepţiunea Legii nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.O.F.M., funcţia de preşedinte al acesteia era echivalentă cu aceea de secretar de stat, până la intrarea în vigoare a legii, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din aparatul propriu al A.N.O.F.P. Fiind numit în această calitate de către primul ministru, cu respectarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 145/1998, Preşedintele A.N.O.F.M. ocupa, în sensul art. 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998, o funcţie de demnitate publică.
Or, potrivit art. 19 din Legea nr. 154/1998 „Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară stabilită în conformitate cu prevederile Anexei II şi ale art. 20 alin. (1) prin care se precizează că indemnizaţia lunară prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activităţii, corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
Expresia folosită de legiuitor „unica formă de remunerare a activităţii", înlătură posibilitatea ca cel ce beneficiază de indemnizaţie lunară legal stabilită, să beneficieze de premii, prime lunare, în virtutea funcţiei deţinute, ş.a.
Referitor la motivul de casare potrivit căruia acordarea sumelor mai sus-menţionate, s-a hotărât de către Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi nu de recurenţi, care „nu aveau atribuţii de serviciu în acest sens", trebuie menţionat că potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pe anul 2000, „Directorul General Executiv are ca principale atribuţii stabilirea măsurilor necesare pentru realizarea şi aplicarea deciziilor Preşedintelui şi a hotărârilor Consiliului de Administraţie, precum şi răspunderea privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli privind Fondul pentru plata ajutorului de şomaj".
Ideea care se desprinde din acest paragraf, este aceea că, deşi hotărârea s-a luat de către Consiliul de Administraţie, „recurenţii aveau totuşi obligaţia să verifice legalitatea acestei hotărâri şi, în cazul în care constatau anumite nereguli, să sesizeze Consiliul de Administraţie despre lipsa de temei juridic a hotărârii luate".
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P.G., M.E. şi P.D.N. împotriva deciziei nr. 688 din 5 decembrie 2002 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2592/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2594/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
