CSJ. Decizia nr. 2592/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2592/2003
Dosar nr. 903/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 458/2003, M.V., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 4234/2002, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi din teritoriul Ardealului de Nord, aflat sub ocupaţie străină în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 129/2003 s-a admis contestaţia, s-a anulat hotărârea nr. 4234 din 15 octo 2002 a intimatei Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a fost obligată să recunoască petentului, statutul de refugiat, pe perioada 11 mai 1942 – 6 martie 1945, cu acordarea indemnizaţiei prevăzută de OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Contestatorul s-a născut după ce părinţii săi s-au refugiat, ca urmare a persecuţiilor etnice la care a fost supus.
Această împrejurare nu poate să conducă pentru cel născut în refugiu, la un alt regim juridic, decât al părinţilor săi.
Naşterea în timpul refugiului a contestatorului a avut aceleaşi consecinţe de ordin material si moral, vătămătoare şi asupra noului născut, ca şi pentru ceilalţi membrii ai familiei.
În consecinţă, contestatorul beneficiază de toate drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel:
Legea nr. 189/2000, în art. 1 şi 2 şi HG nr. 127/2002, în art. 1 şi 2, prevăd în mod expres şi limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, astfel că nu a existat temei legal pentru acordarea drepturilor.
Pentru a beneficia de prevederile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, era necesar ca persoana, datorită persecuţiilor etnice, să-şi fi schimbat domiciliul, ori, în speţă, contestatorul s-a născut în localitatea de refugiu, comuna Pojorta, care aparţinea Statului român.
Stabilind categoriile beneficiare, nu are relevanţă că nu s-a prevăzut expres excluderea celor născuţi în perioada refugiului, în sens contrariu s-ar adăuga la lege.
Instanţa de fond nu a motivat în drept, soluţia dată.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Este adevărat că Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 prevăd categoriile de persoane beneficiare a drepturilor acordate, însă categoria celor ce s-au născut în timpul refugiului, nu a fost exclusă.
Acordarea drepturilor, şi acestora din urmă, nu constituie o adăugire la lege, întrucât pe considerente de echitate şi aplicare egală a legii, cei născuţi în timpul refugiului nu pot avea un alt statut, decât al părinţilor.
Aşa cum bine s-a motivat, refugiul părinţilor s-a datorat persecuţiilor etnice, cu consecinţe pe întreaga perioadă, astfel încât neajunsurile morale şi materiale s-au resfrânt şi asupra celor născuţi în refugiu.
Aşa cum rezultă din finalul considerentelor, soluţia a fost motivată în drept.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 129 din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2591/2003. Contencios. Suspendare decizie... | CSJ. Decizia nr. 2593/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|