CSJ. Decizia nr. 2638/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2638/2003
Dosar nr. 1023/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 noiembrie 2002, reclamantul S.G. a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 1463 din 20 septembrie 2002 emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei să întocmească o nouă decizie prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi pentru perioada 15 iulie 1941 – 25 martie 1944.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că după refugiul părinţilor săi din comuna Tereblecea, judeţul Rădăuţi în luna septembrie 1940, a locuit în localităţile Paşcani, Patrăuţii Sucevei, Slatina, Piteşti şi Rădăuţi, astfel încât strămutarea sa şi a familiei sale, din motive etnice, a durat până la 6 martie 1945 şi nu numai, pentru perioadele care au fost greşit reţinute în Decizia contestată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 97 din 30 ianuarie 2003, prin care a respins acţiunea, cu motivarea că pârâta a emis legal Decizia de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2002 numai pentru perioadele 6 septembrie 1940 – 15 iulie 1941 şi 25 martie 1944 – 6 martie 1945, în care reclamantul a dovedit strămutarea sa din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002, pentru perioada 1941 – 1944, în care a locuit la Cernăuţi, după refugierea în septembrie 1940 din comuna Tereblecea, fostul judeţ Rădăuţi.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde o greşeală cu privire la data pronunţării, care nu poate fi 23 ianuarie 2003, anterior datei de 30 ianuarie 2003, la care s-a judecat fondul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate (...) se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". De asemenea, în această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Instanţa de fond a aplicat corect aceste prevederi legale la situaţia de fapt, dovedită cu probele administrate în cauză, constatând că recurentul beneficiază de drepturile recunoscute prin Legea nr. 189/2000 numai pentru perioadele 6 septembrie 1940 – 15 iulie 1941 şi 25 martie 1944 – 6 martie 1945, perioade avute în vedere şi de intimată la emiterea deciziei contestate.
Din copia buletinului de înscriere la biroul populaţiei, întocmit la 25 septembrie 1940 de Comisariatul de Poliţie Paşcani şi din declaraţiile martorilor T.R.F. şi S.O. rezultă că recurentul s-a refugiat împreună cu familia din comuna Tereblecea, fostul judeţ Rădăuţi, în anul 1940 şi a locuit în oraşul Paşcani până în iulie 1941; după această dată, recurentul s-a mutat la Cernăuţi, unde familia sa şi-a stabilit domiciliul, a avut o locuinţă, iar tatăl său şi-a exercitat meseria de cojocar, fiind autorizat de Camera de Muncă din Cernăuţi.
Conform declaraţiilor aceloraşi doi martori şi buletinului de evacuare, fişa nr. 18.633, în luna martie 1944, familia recurentului a fost obligată să se refugieze din Cernăuţi şi a locuit în comuna Corbu, judeţul Olt, până la încetarea persecuţiei din motive etnice.
În consecinţă, pentru perioada 15 iulie 1941 – 25 martie 1944, în care recurentul a locuit împreună cu familia la Cernăuţi, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000.
De altfel, însuşi recurentul recunoaşte, în motivarea recursului declarat, că în anul 1941 s-a mutat împreună cu familia la Cernăuţi, după eliberarea Nordului Bucovinei, situaţie confirmată şi prin declaraţiile martorilor P.M. şi G.G., depuse ca înscrisuri noi în recurs.
Cum pentru această perioadă recurentul nu a dovedit existenţa unor persecuţii din motive etnice, instanţa de fond a constatat judicios că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, respingând acţiunea de anulare a deciziei nr. 1463 din 20 septembrie 2002 întocmită de intimată.
Susţinerea recurentului că în dispozitivul hotărârii atacate a fost greşit menţionată data de 23 ianuarie 2003, ca dată a pronunţării, nu constituie, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., un motiv de casare şi pentru îndreptarea acestei erori materiale, se poate adresa instanţei de fond cu o cerere de rectificare în temeiul art. 281 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse anterior şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.G. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2635/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C.... | CSJ. Decizia nr. 2639/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
