CSJ. Decizia nr. 2668/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (refuz acordare drepturi conform D.L. 118/1990). Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2668

Dosar nr. 1804/2003

Şedinţa de la 17 septembrie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 2019 din 6 decembrie 2002 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât a suferit persecuţii datorită convingerilor sale religioase fiind condamnat în anul 1980 la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Cluj, prin încheierea civilă nr. 553/C/2003 din 11 februarie 2003, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei formulată de reclamant şi a dispus declinarea competenţei de judecare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului–lege nr. 118/1990, competenţa contestaţiilor împotriva deciziilor emise de direcţiile de muncă şi solidaritate socială revine curţilor de apel.

Prin încheierea civilă nr. 353/2003 din 8 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus la rândul său declinarea competenţei materiale a soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Cluj, reţinând, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Decretul-lege nr. 118/1990 cu referire la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Cât priveşte prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 care stabilesc competenţa curţilor de apel, aceste dispoziţii se referă doar la cererile formulate exclusiv în baza acestei legi care reglementează drepturile persoanelor persecutate din motive etnice şi rasiale şi nu sunt aplicabile şi acţiunilor formulate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 care reglementează în continuare drepturile persoanelor persecutate politic.

Totodată, constatând ivirea unui conflict negativ de competenţă, Curtea de Apel Cluj a trimis cauza la Curtea Supremă de Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2 şi cele ale art. 22 C. proc. civ., Curtea va stabili instanţa competentă să soluţioneze pricina, în raport cu obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente acestuia.

Dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat prin Legea nr. 55/1998, prevăd că partea nemulţumită poate contesta Decizia emisă de direcţia judeţeană de muncă şi solidaritate socială potrivit Legii nr. 29/1990.

Prevederile art. 5 din Legea contenciosului administrativ, în baza cărora cererea de anulare a actului se adresează tribunalului, se coroborează cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competenţa curţilor de apel, se judecă de tribunale.

Curţilor de apel le revin în competenţă numai cererile în contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, art. 3 pct. 1 C. proc. civ., şi în alte materii, date în mod expres prin lege în competenţa lor, art. 3 pct. 4 C. proc. civ.

Cât priveşte referirea tribunalului privind aplicabilitatea în materie de competenţă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/ 2000 şi la cererile formulate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, această susţinere nu are suport legal.

În plus, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000 comisia din cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale se înfiinţează pentru situaţiile prevăzute la art. 1 din OUG nr. 105/1999, modificat prin Legea nr. 189/2000, referitoare la cei ce au suferit persecuţii din motive etnice.

Dacă iniţial, persoanelor persecutate din motive etnice le-au fost acordate drepturi prin OG nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990, odată cu aprobarea ei prin Legea nr. 189/2000, ordonanţa a devenit un act normativ de sine stătător, însuşi titlul fiind schimbat.

Astfel, persoanelor persecutate din motive etnice li se aplică dispoziţiile Legii nr. 189/2000, în timp ce drepturile persoanelor persecutate din motive politice rămânând în continuare reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990.

În consecinţă, întrucât cererile formulate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 nu sunt date în competenţa expresă a curţilor de apel, judecarea contestaţiilor împotriva deciziilor emise de direcţiile judeţene de muncă şi solidaritate socială aparţine tribunalelor.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.I. şi Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Cluj în favoarea Tribunalului Cluj.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 septembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2668/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (refuz acordare drepturi conform D.L. 118/1990). Stabilirea competenţei