CSJ. Decizia nr. 2718/2003. Contencios. Anulare ordin M.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2718/2003
Dosar nr. 1376/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunile conexe, înregistrate la 21 decembrie 2001 şi 14 februarie 2002, reclamantul K.A. a solicitat anularea Ordinului nr. 180 din 28 noiembrie 2001 emis de pârâtul Ministerul de Interne, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Reclamantul a învederat că, prin ordinul menţionat, s-a dispus întreruperea dreptului de şedere în România, cu obligarea părăsirii în termen de 48 de ore de la data când i s-a adus la cunoştinţă, declarându-l persoană indezirabilă. Nu i s-au comunicat cauzele pentru care a fost expulzat, ceea ce determină o vătămare a drepturilor sale legitime.
Prin sentinţa civilă nr. 30 din 5 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca inadmisibilă, acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4545/2001 şi ca nefondată, acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 844/2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauza ce formează obiectul primului dosar, nu a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ceea ce a determinat respingerea acestei acţiuni, ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte acţiunea ce a format obiectul celui de-al doilea dosar, prima instanţă a menţionat că este neîntemeiată deoarece, din probele administrate, a rezultat că măsura luată prin ordinul în discuţie este legală, întrucât reclamantul a săvârşit pe teritoriul României activităţi care, în raport cu prevederile art. 8 lit. i) şi art. 1 din Legea nr. 51/1991, constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.
Motivându-şi cererea, recurentul a susţinut, în esenţă, că la dosar nu există probe din care să reiasă că a desfăşurat activităţi împotriva siguranţei statului şi că instanţa a încălcat o serie de dispoziţii legale, refuzând să cenzureze actul care a stat la baza emiterii ordinului atacat, pe motiv că are caracter secret.
Analizând criticile formulate, în raport cu înscrisurile existente şi cu prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, aşa cum rezultă din economia dosarului, Ordinul nr. 180/2001 emis de Ministerul de Interne, a cărui calitate procesuală a fost preluată, conform OUG nr. 64/2003, de Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost emis la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, în baza notei de informare întocmită de această din urmă instituţie, notă prin care se specifica faptul că recurentul-reclamant a desfăşurat pe teritoriul României activităţi care, conform dispoziţiilor art. 3 lit. i) şi l din Legea nr. 51/1991, constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Ca atare, documentele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, intră sub incidenţa art. 10 din Legea nr. 51/1991, deoarece sunt informaţii ce ţin de domeniul siguranţei naţionale, obţinute în urma activităţii specifice desfăşurate de principalul organ de stat, cu atribuţii în domeniu.
Sub acest aspect, sunt aplicabile prevederile art. 173 alin. (2) C. proc. civ. în materia administrării dovezii cu înscrisuri, dispoziţii respectate de către instanţa fondului.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, ţinând cont de faptul că actul administrativ contestat a avut la bază solicitarea Serviciului Român de Informaţii privind activităţi desfăşurate de recurent care reprezintă, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale, el a fost privit şi analizat corect ca un act administrativ dintre cele prevăzute de acest text normativ.
Întrucât prima instanţă a analizat corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a aplicat corect normele legale incidente, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.A., împotriva sentinţei civile nr. 30 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2717/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 272/2003. Contencios. Recurs anulare partiala a... → |
|---|
