CSJ. Decizia nr. 272/2003. Contencios. Recurs anulare partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 272/2003
Dosar nr. 417/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 februarie 2001, reclamanta SC M." SA Suceava a chemat în judecată pe SC A. SA Fălticeni, Consiliul Jjudeţean Suceava, Asociaţia P.A. SA Fălticeni şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr. 0036 din 22 septembrie 1995, emis de Consiliul Judeţean Suceava, în favoarea SC A. SA Fălticeni, pentru suprafaţa totală de 1370 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în baza HG nr. 391/1995, a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale situate în Fălticeni şi că ulterior, a contestat că suprafeţele de teren ocupate de aceste spaţii, au fost în mod greşit incluse în certificatul de proprietate existent.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 212 din 5 decembrie 2001, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtele SC A. SA Fălticeni şi Asociaţia P.A. Fălticeni, susţinând, în esenţă, că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în termenul prevăzut de lege.
Recursul este fondat.
Acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului Judeţean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001, sub nr. 1139, după introducerea acţiunii.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art. 5 din Legea nr. 297/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la emitere, acţiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Aşa fiind, se va admite recursul declarat de pârâte, se va casa sentinţa atacată şi se va respinge acţiunea formulată de reclamantă.
Reclamanta va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, către recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SA Fălticeni, judeţul Suceava şi Asociaţia P.A. Fălticeni, judeţul Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 212 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de SC M. SA Suceava.
Obligă reclamanta la 30.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru către recurente.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2718/2003. Contencios. Anulare ordin M.I. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2721/2003. Contencios. Anulare decizie a... → |
---|