CSJ. Decizia nr. 271/2003. Contencios. Recurs anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 271/2003
Dosar nr. 126/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 9.10.2001 reclamantul H.V. a solicitat în principal să se constate nulitatea deciziei nr. 1175/20.07.2001 a Comisiei Permanente a U.A.R. şi a avizului Baroului de avocaţi Bucureşti, iar în subsidiar a solicitat anularea actelor sus-precizate.
În motivarea acţiunii s-a arătat că a depus cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere respinsă de U.A.R., care a avut în vedere avizul baroului de avocaţi, deşi reclamantul întruneşte cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 1566 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată reţinându-se că reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 52 pct. 2 din Statutul profesiei de avocat, în sensul că nu a contestat Decizia nr. 1175/2001 a Comisiei Permanente la Consiliul U.A.R.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7, 8, 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că:
- sentinţa cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu cuprinde motivele de fapt şi temeiurile de drept pe care se sprijină;
- instanţa de fond interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul acestuia în sensul că deşi reclamantul a atacat numai Decizia Comisiei Permanente, Consiliul U.A.R. avea obligaţia să dea un răspuns petentului pentru că numai Consiliul UAR aprobă cererile de primire în profesia de avocat cu scutire de examen conform art. 63 lit. g) şi art. 65 alin. (2) lit. d) din Statutul profesiei de avocat, astfel încât nu avea obligaţia să conteste Decizia Comisiei Permanente la Consiliul UAR;
- sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii pentru că nu s-a indicat nici un temei de drept din Legea nr. 29/1990 şi C. proc. civ., iar pe de altă parte instanţa nu a fost alcătuită dintr-un complet format din 2 judecători conform art. 7 alin. final din Legea nr. 29/1990;
- sentinţa este nelegală şi pentru că au fost încălcate dispoziţiile art. 1, art. 4-8, art. 10-13 şi art. 18 din Legea nr. 29/1990;
- instanţa, fără a intra în cercetarea fondului, a respins acţiunea ca nefondată; nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă solicitate de reclamant şi nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate, Curtea reţine că recursul nu este întemeiat.
Din parcurgerea considerentelor sentinţei se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Sunt arătate motivele, inclusiv temeiul legal, pentru care s-a respins acţiunea, iar instanţa a fost legal constituită dintr-un complet format dintr-un singur judecător, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993.
Curtea de apel, în mod legal, a respins acţiunea deoarece reclamantul nu a respectat procedura prealabilă formulării cererii la instanţă, procedură prevăzută de dispoziţiile art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 52 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, coroborate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
În acest sens se constată că recurentul nu a atacat Decizia Comisiei Permanente la Consiliul U.A.R., numai Decizia Consiliului putînd fi contestată la instanţa de contencios administrativ. Nefiind parcursă procedura prealabilă jurisdicţional administrative prevăzută de lege, acţiunea este inadmisibilă.
Sub acest aspect în mod eronat instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, însă aceasta nu reprezintă un temei suficient pentru desfiinţarea sentinţei având în vedere că soluţia de respingere a acţiunii se menţine.
Celelalte motive de recurs nu se analizează întrucât recurentul nu a menţionat în ce constă încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 4-8, art. 10-13 şi art. 18 din Legea nr. 29/1990. Cât priveşte criticile de netemeinicie a sentinţei, se constată că şi acestea sunt nefondate, având în vedere că instanţa respingând acţiunea pentru lipsa procedurii prealabile, nu putea analiza fondul pricinii.
Pentru considerentele expuse, care suplinesc parţial motivarea sentinţei, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinţei, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.V. împotriva sesntinţei civile inr. 1566 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2709/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 2712/2003. Contencios. Recurs refuz solutionare... → |
|---|
