CSJ. Decizia nr. 2740/2003. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2740/2003
Dosar nr. 1900/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 decembrie 2000 şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 2040/2000, reclamanta D.R. a chemat în judecată Guvernul României şi a solicitat ca, în contradictoriu cu acesta, să se dispună anularea din HG nr. 854/2000 poziţia nr. 39 Anexa 4, ce se referă la trecerea în patrimoniul R.A. A.P.P.S. a vilei 56 din perimetrul comunei Snagov.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în baza sentinţei civile nr. 1401 din 20 martie 1998, pronunţată de către Judecătoria Buftea, a fost admisă contestaţia împotriva hotărârii nr. 108/1997 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, a S.A.I, fiind obligată comisia să restituie în natură imobilul din litigiu, sentinţă ce a rămas definitivă, fiind investită cu titlu executoriu şi transcrisă în Cartea Funciară
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 15 din 11 ianuarie 2001, a respins ca inadmisibilă acţiunea precizată, vizând neconstituţionalitatea hotărârii de guvern atacată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul a fost admis prin Decizia nr. 2759 din 21 septembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, fiind casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
După casare, cauza s-a înregistrat la instanţa de fond sub nr. 1831/2001 la secţia de contencios administrativ.
A formulat cerere de intervenţie în interes propriu R.A. A.P.P.S., potrivit art. 49 şi 50 C. proc. civ., la data de 5 noiembrie 2001, cerere discutată şi admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 26 noiembrie 2001.
Prin sentinţa nr. 366 din 8 aprilie 2002, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată de intervenientă, a admis acţiunea principală a reclamantei şi a anulat parţial HG nr. 854/2000, respectiv imobilul menţionat la poziţia 39 din Anexa 4.
Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut instanţa că prin hotărârea Judecătoriei Buftea, anume sentinţa civilă nr. 1401/1998, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, astfel că o dispoziţie privind administrarea acestuia dată de Guvern, a ignorat titularul dreptului de proprietate, fiind demonstrată vătămarea drepturilor, dar şi interesul reclamantei.
Împotriva sentinţei nr. 366/2002, pronunţată de secţia contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a fost declarat recurs de către Guvernul României şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
În recursul său, Guvernul României consideră nelegală şi nefondată sentinţa, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 9 şi 11 C. proc. civ. şi anume:
Actul a cărei anulare se cere, în speţă HG nr. 854/2000, nu este constitutiv de drepturi, ci de modificare a regimului juridic al imobilului care a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, neschimbându-se proprietarul ei, administratorul, astfel că o eventuală cale de realizare a dreptului se poate promova numai prin acţiunea de drept comun; că sentinţa Judecătoriei Buftea nu echivalează cu o hotărâre de restituire şi nu poate constitui titlu de proprietate, ci s-a aplicat greşit legea.
R.A. A.P.P.S. a criticat sentinţa pentru nelegalitate, susţinând că a preluat la înfiinţarea sa în 1995, întreaga suprafaţă de la fosta SC S., împreună cu clădirile menţionate în anexa la HG nr..445/1995, că imobilul din litigiu se află în administrarea sa înainte de apariţia Legii nr. 112/1995; pentru acelaşi imobil, reclamanta are o acţiune în revendicare la Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 3164/2000. Se mai susţine în recursul R.A. A.P.P.S. că reclamanta nu a demonstrat vătămarea dreptului său, că sentinţa nr. 1401/1978 nu a stabilit un drept de proprietate în favoarea reclamantei, ci a stabilit obligarea Comisiei Judeţene să emită o nouă hotărâre, că această sentinţă nu poate fi opozabilă celor două recurente, acţiunea fiind inadmisibilă şi lipsită de interes.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În ceea ce priveşte motivele de casare invocate Guvernul României şi R.A. A.P.P.S., se constată că sunt identice, analiza privind, deci, ambele recursuri.
Instanţa de fond, sesizată cu judecarea actului, corect a reţinut că hotărârea pronunţată de Judecătoria Buftea, anume sentinţa civilă nr. 1401/1998, este definitivă şi irevocabilă, motiv pentru care a şi putut fi investită cu formula executorie, respectând cerinţele art. 376 alin. (1) C. proc. civ., devenind potrivit legii, titlu executoriu.
Din dispozitivul sentinţei rezultă că intimata Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a fost obligată să restituie în natură imobilul în litigiu, sentinţa rămasă definitivă şi irevocabilă, împotriva acestei hotărâri nefiind formulate căi ordinare sau extraordinare de atac, după cum nici în faza de executare desăvârşită la 21 februarie 2000 de către Comisia judeţeană Ilfov, conform procesului-verbal încheiat, a fost pusă în posesie reclamanta şi apoi cu executorul judecătoresc, conform procesului-verbal din 14 mai 1999, proprietara făcând înregistrarea în C.F., fiind intabulat dreptul de proprietate prin încheierea nr. 1485 din 28 februarie 2002.
În acest sens, nu se mai poate emite o dispoziţie din partea autorităţilor privind dreptul de proprietate, opozabil era omnes din 28 februarie 2002, fiind violat dreptul de dispoziţie al proprietarului, în cazul în care se emite o astfel de dispoziţie, iar faţă de terţi se creează că reclamanta nu este proprietar.
Astfel, se constată că poziţia 39 din Anexa 4 din HG nr. 854/2000 în mod nelegal a făcut obiectul hotărârii de guvern, fiind dovedită vătămarea dreptului suferită de reclamantă, dar şi interesul său în promovarea acţiunii.
Prin trecerea domeniului public al imobilului, hotărârea de guvern având caracter dispozitiv, în sensul că îi conferă un alt regim juridic unui imobil, proprietatea reclamantei, creând, deci şi posibilitatea pe această bază, ca altceva decât titularul să dispună.
Deţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de către R.A. A.P.P.S. poate fi opus reclamantei în cadrul unei acţiuni de drept comun de comparare a titlurilor, iar faptul că sentinţa nr. 1401/1998 nu a avut ca parte intervenientă, nu devine astfel lipsită de efecte juridice.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 11, în recursul R.A. A.P.P.S., se constată a fi obligat prin OG nr. 138/2000.
Curtea constată, în raport de considerentele expuse, că instanţa de fond, în limitele obiectului acţiunii, a pronunţat o hotărâre în baza competenţelor judecătoreşti şi anume, Legea nr. 29/1990, a motivat temeinic şi legal sentinţa, interpretând corect actele deduse judecăţii, sentinţa fiind legală, iar pe cale de consecinţă, cele două recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de R.A. A.P.P.S. şi de către Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 366 din 8 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2739/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 2741/2003. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
