CSJ. Decizia nr. 2931/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2931/2003
Dosar nr. 1636/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta A.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să anuleze hotărârea nr. 2710/bis din 14 decembrie 2002 şi să o oblige pe pârâtă să emită o nouă decizie, prin care să i se stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi s-au refugiat în septembrie 1940, din cauza persecuţiilor etnice, în judeţul Constanţa, localitatea Fântânele, unde ea s-a născut la 6 noiembrie 1941, deci în timpul refugiului.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 80/2003, a admis acţiunea, a anulat ca nelegală hotărârea nr. 2710/2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să i se stabilească reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a avut imediat după moştenire, domiciliul la părinţii săi în judeţul Constanţa, deci domiciliu de persoană refugiată, dobândind acelaşi statut ca şi al părinţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
Motivându-şi recursul, recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta nu beneficiază de prevederile Legii nr. 89/2000 şi art. 2 din HG nr. 127/2002, deoarece s-a născut la 14 luni, ulterior strămutării părinţilor săi.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 şi altele C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" C. fam.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei care impun, în mod imperativ, o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceiaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluţia şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii, în raporturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 80 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 293/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2932/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
