CSJ. Decizia nr. 2979/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2979/2003
Dosar nr. 1051/2002
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul jurisdicţional Mureş al Camerei de Conturi judeţul Mureş, prin sentinţa nr. 37 din 4 octombrie 2001, a admis sesizarea formulată prin încheierea nr. 35 din 4 iunie 2001 a completului special constituit în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi şi, pe cale de consecinţă:
A obligat în solidar persoanele răspunzătoare D.A., fost primar şi M.R., şef serviciu buget-contabilitate, la plata către bugetul local a sumei de 7.409.711 lei reprezentând cheltuieli nelegale.
A obligat persoanele răspunzătoare D.A. şi M.R. la plata către bugetul local (cu titlu de foloase nerealizate) a dobânzii B.N.R. de 40% pe an aplicată asupra sumei de 7.409.711 lei, începând cu 7 iunie 2000, până la stingerea debitului.
A obligat în solidar persoanele răspunzătoare P.O., primar şi M.R., la plata către bugetul local a sumei de 42.623.191 lei, reprezentând cheltuieli de personal nelegale.
A obligat persoanele răspunzătoare P.O. şi M.R. la plata către bugetul local a dobânzii B.N.R. de 40% pe an aplicată sumei de 42.623.191 lei, începând cu 7 iunie 2000, până la stingerea debitului.
A obligat persoanele răspunzătoare la plata către bugetul local a sumei de 2.557.555 lei cheltuieli de personal nelegale şi a foloaselor nerealizate aferente, reţinând în sarcina acestora următoarele sume: 2.084.025 lei indemnizaţie de delegare, precum şi foloase nerealizate constând în dobânda B.N.R. de 40% pe an, aplicată asupra sumei de la 7.06.2000, până la stingerea debitului, în sarcina lui D.A. şi M.R., 473.530 lei indemnizaţie de delegare, precum şi foloase nerealizate constând în dobânda B.N.R. de 40% pe an aplicată asupra sumei de la 7.06.2000, până la stingerea debitului, în sarcina lui P.O. şi M.R.
S-a conchis că au fost încălcate dispoziţiile art. 97 alin. (3) şi art. 33 alin (12) din Legea nr. 188/1999, prin acordarea sumei de 50.032.902 lei, cu titlu de cheltuieli de personal.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 52 din 5 februarie 2002, a respins ca lipsit de interes recursul jurisdicţional declarat de Primăria municipiului Târnăveni împotriva sentinţei nr. 37/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs D.A., M.R. şi P.O., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 73 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă se poate declara recurs jurisdicţional.
În cauză, însă, recurenţii nu au declarat recurs jurisdicţional împotriva sentinţei nr.3 7/2001 pronunţată de Colegiul jurisdicţional Mureş.
În situaţia dată, sub acest aspect, recursurile sunt inadmisibile, întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr.29/1990, actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, numai după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, iar recurenţii nu au epuizat aceste căi.
Apoi, în privinţa deciziei atacate nu sunt incidente motivele de casare invocate, întrucât prin aceasta, fiind respins recursul jurisdicţional declarat de Primăria municipiului Târnăveni, au fost menţinute elementele de fapt şi drept, reţinute prin sentinţa jurisdicţională, pe care nu au contestat-o cei trei recurenţi.
Or, controlul judiciar poate fi exercitat numai în limitele aspectelor de fapt şi drept, care au făcut obiectul procesului, soluţionat prin hotărârea atacată.
Dar, în cauză, aspectele invocate ca motive de casare nu au fost supuse şi controlului administrativ-jurisdicţional; deci, nu au făcut obiectul deciziei atacate, astfel că în această privinţă recursurile sunt nefondate.
În consecinţă, urmează a respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.A., M.R. şi de P.O., împotriva deciziei nr. 52 din 5 februarie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2978/2003. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 298/2003. Contencios. Refuz eliberare... → |
---|