CSJ. Decizia nr. 2978/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2978/2003
Dosar nr. 231/2002
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.591, pronunţată la data de 2 noiembrie 2001 în dosarul nr. 426/2001, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursurile jurisdicţionale formulate împotriva sentinţei nr. 30, pronunţată la data de 31 mai 2001 în dosarul nr. 19/2001 al Colegiului jurisdicţional din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Bihor, de către Consiliul Local Beiuş, ca fiind lipsit de interes şi de pârâţii O.N., N.I. şi M.V., ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această decizie, secţia jurisdicţională a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 30 din 30 mai 2001, Colegiul jurisdicţional a admis în parte sesizarea formulată de Compartimentul de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Bihor şi a dispus:
-obligarea pârâţilor O.N., primar din luna iunie 2000 şi Nicolae Ioana, contabil-şef, să plătească în solidar suma de 11.240.124 lei şi dobândă de 48, 48% pe an, începând cu 31 decembrie 2000, cu titlu de despăgubiri pentru paguba produsă oraşului Beiuş, prin plata nelegală a premiului anual (al 13-lea salariu), acordat persoanelor care ocupau funcţii de demnitate publică;
-obligarea în solidar a pârâţilor M.V., secretar şi N.I., la plata sumei de 10.092.145 lei şi o dobândă de 48,48% pe an, începând cu data plăţilor făcute în mod nelegal, ca indemnizaţie de şedinţă pentru consilierul P.T. care, la 29 iunie 2000 devenise incompatibil, fiind angajat ca administrator în aparatul propriu al Primăriei oraşului Beiuş.
Împotriva acestei soluţii au formulat recurs jurisdicţional Consiliul Local Beiuş, ca reprezentant al oraşului Beiuş, precum şi pârâţii O.N., N.I. şi M.V.
Respingând recursul jurisdicţional formulat de Consiliul Local Beiuş, secţia jurisdicţională a motivat că recurentul nu justifică un interes legitim şi nici un drept vătămat prin sentinţa atacată, din moment ce Colegiul jurisdicţional dispusese neîntregirea bugetului local.
În ceea ce priveşte recursurile jurisdicţionale formulate de pârâţii obligaţi la plata despăgubirilor, secţia jurisdicţională a motivat:
-referitor la premiile anuale plătite la sfârşitul anului 2000, foştilor primar şi viceprimar şi actualilor primar şi viceprimar: C.O., O.N., P.T. şi I.V., care au deţinut şi respectiv, deţin funcţii de demnitate publică, a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 54/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, care interzic plata unor astfel de drepturi salariale;
-referitor la sumele plătite ca indemnizaţie de şedinţă, pentru consilierul P.T., validat la 28 iunie 2000 şi angajat în aparatul propriu al Primăriei la data de 29 iunie 2000, a reţinut că plăţile au fost nelegale, deoarece acesta pierduse calitatea de consilier la data angajării, ca urmare a incompatibilităţii stabilite de art. 15 lit. b) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Împotriva deciziei pronunţate de secţia jurisdicţională, au fost formulate recursurile de faţă.
Consiliul Local al oraşului Beiuş a susţinut, în esenţă că soluţia atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece bugetul local nu a înregistrat nici un prejudiciu.
În recursul formulat, recurentul O.N. a susţinut că instanţele jurisdicţionale au interpretat în mod greşit prevederile art. 19 şi 20 din Legea nr. 154/1998, care trebuiau completate cu cele ale art. 17 şi 18 din Legea nr. 40/1991, în temeiul cărora a acordat legal premiile anuale pentru funcţiile de demnitate publică.
Recurentul M.V. a susţinut că hotărârile instanţelor jurisdicţionale sunt lipsite de temei legal, neexistând un raport de cauzalitate între atribuţiile sale de secretar al Consiliului Local şi prejudiciul produs prin plata indemnizaţiei de şedinţă pentru consilierul P.T., care devenise incompatibil.
Recurenta N.I. a criticat soluţiile instanţelor jurisdicţionale, susţinând că plata premiilor anuale pentru funcţiile de demnitate publică a avut ca temei legal prevederile art. 17 şi 18 din Legea nr. 40/1991, iar plata indemnizaţiei de şedinţă pentru consilierul devenit incompatibil, nu o putea refuza la controlul preventiv, din moment ce nu a existat o hotărâre prin care Consiliul Local să fi constatat incompatibilitatea.
Recursul Consiliului Local Beiuş este lipsit de interes, iar celelalte recursuri sunt neîntemeiate, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Consiliul Local Beiuş, secţia jurisdicţională a reţinut în mod exact că acesta a avut calitatea procesuală de parte prejudiciată, interesul său legal fiind acela de a contribui la reîntregirea bugetului local al unităţii administrativ-teritorial pe care o reprezintă.
Or, promovarea recursului jurisdicţional, cât şi a recursului de faţă, tinde la diminuarea bugetului local, ceea ce este împotriva interesului legal al persoanei juridice de drept public, a cărei autoritate este Consiliul Local.
Astfel fiind, recursul declarat de Consiliul Local Beiuş va fi respins ca fiind promovat în lipsa unui interes legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât O.N.;
Instanţele jurisdicţionale au reţinut, în mod corect, lipsa unui temei legal pentru plata premiilor anuale în favoarea unor persoane cu funcţii de demnitate publică, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 19 şi 20 din Legea nr. 154/1998, iar nu ale art. 17 şi 18 din Legea nr. 40/1991, republicată, privind salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii, care nu fac distincţie între funcţiile publice şi funcţiile de demnitate publică.
Este necontestat că persoanele care, în cauză, au primit premiul anual, au deţinut sau deţineau funcţii de demnitate publică specificate în Anexa II a Legii nr. 154/1998.
Or, potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, reglementările legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt raporturile, premiile şi stimulentele, se aplică numai persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare din Anexele III – VIII ale legii.
Deci, în mod judicios a reţinut secţia jurisdicţională că persoanele cu funcţii de demnitate publică sunt excluse de la primirea unei alte forme de remunerare, în afara indemnizaţiei lunare.
Astfel fiind, motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât M.V.;
Instanţele jurisdicţionale au reţinut că acesta, în calitatea sa de secretar al Consiliului Local Beiuş, avea atribuţia să aducă la cunoştinţă incompatibilitatea în care se afla consilierul care devenise salariat în aparatul propriu, determinând astfel plata nelegală a indemnizaţiilor de şedinţă.
Este necontestat că acel consilier devenise incompatibil şi că, astfel, plata indemnizaţiilor de şedinţă s-a făcut în mod nelegal, recurentul contestând, însă, că ar fi avut vreo atribuţie în legătură cu constatarea incompatibilităţii şi împiedicarea plăţilor, având doar atribuţia de a aviza, din punct de vedere al legalităţii, hotărârile Consiliului Local, potrivit prevederilor art. 53 lit. c) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Secţia jurisdicţională a reţinut, în mod corect, că problema stabilirii incompatibilităţii unui consilier presupune interpretarea unor dispoziţii legale, fiind deci o activitate juridică, iar potrivit prevederilor art. 53 lit. c) din Legea nr. 69/1991, republicată, a administraţiei publice locale, în vigoare la data respectivă, secretarul avea atribuţia de a asigura buna funcţionare a activităţilor cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local, ceea ce nu a făcut.
Astfel fiind, motivele invocate sunt neîntemeiate, iar recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta pârâtă N.I.;
Instanţele jurisdicţionale au reţinut că aceasta, în calitatea sa de contabil-şef, avea obligaţia să verifice legalitatea plăţilor, atât în ceea ce priveşte premiile anuale acordate unor persoane cu funcţii de demnitate publică, cât şi în cazul indemnizaţiilor de şedinţă plătite nelegal unui consilier care devenise incompatibil.
Într-adevăr, recurenta pârâtă avea între altele, atribuţia de a exercita controlul financiar preventiv care, potrivit prevederilor art. 11 din OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi contabilul financiar preventiv, trebuia să cuprindă verificarea legalităţii şi regularităţii operaţiunilor financiare respective: plăţi din fonduri publice pentru premiile anule acordate unor persoane cu funcţii de demnitate publică şi pentru indemnizaţii de şedinţă pentru un consilier devenit incompatibil, în privinţa cărora s-a stabilit că au fost nelegale.
Astfel fiind, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând ca acest recurs să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local Beiuş, judeţul Bihor, împotriva deciziei nr. 592 din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca fără interes.
Respinge recursurile declarate de O.N., de N.I. şi de M.V., ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2977/2003. Contencios. Anulare proces-verbal.... | CSJ. Decizia nr. 2979/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
