CSJ. Decizia nr. 3057/2003. Contencios. Anulare decizie Consiliu Concurentei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3057/2003
Dosar nr. 3276/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 iunie 2002, reclamanta SC I. SRL Zimnicea a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, să se dispună anularea deciziei nr. 182 din 23 mai 2002 emisă de pârât şi începerea unei investigaţii, conform dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 21/1996.
În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat că, în mod greşit, prin actul contestat, pârâtul i-a respins „plângerea" , prin care sesiza Consiliul Concurenţei cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 de către Asociaţia Agricolă C. PAS Ploieşti.
Aceasta, pentru că Asociaţia agricolă menţionată a participat alături de reclamantă cu o ofertă trucată la negocierea directă cu preselecţie privind vânzarea pachetului de acţiuni, gestionat de către Agenţia Domeniilor Statului (A.D.S.) şi concesionarea unui teren agricol aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.
În urma contestaţiei depusă de către SC I. SRL Zimnicea, Comisia de preselecţie a dispus suspendarea negocierilor şi Consiliul Concurenţei a apreciat eronat că, din acest motiv, nu este cazul să pornească o investigaţie, deşi, ulterior, negocierile au fost reluate şi pârâtul avea obligaţia verificării celor reclamate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 938 din 16 octombrie 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, întrucât procedura negocierii directe cu preselecţie nu a fost îndeplinită, preselecţia fiind suspendată şi plângerea nefiind însoţită de dovezi în sensul celor sesizate, în mod legal plângerea şi cererea de deschidere a unei investigaţii au fost respinse.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal şi legal timbrat, reclamanta SC I. SRL Zimnicea.
Motivându-şi recursul, reclamanta a reiterat susţinerile din acţiune, arătând, în esenţă, că prima instanţă nu a avut în vedere adresa nr. 391720 din 17 aprilie 2002 a Gărzii Financiare Centrale, depusă la dosar şi care făcea dovada reclamaţiei sale, că s-a menţionat eronat că licitaţia ar fi fost suspendată de către comisia de negociere, când de fapt aceasta a fost reluată şi că, neexercitându-şi atribuţiile legale în domeniu, intimatul-pârât a analizat cu superficialitate şi într-un termen prea scurt cele semnalate, ceea ce a permis câştigarea licitaţiei prin folosirea unor practici anticoncurenţiale şi nelegale.
Criticile formulate sunt nefondate.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996 sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite, decizii de asociere sau practici concertate între agenţii economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.
Din actele dosarului, mai exact din procesul verbal de preselecţie emis de Comisia de preselecţie a Agenţiei Domeniilor Statului la 18 aprilie 2002 rezultă că prima etapă în desfăşurarea acestei proceduri, respectiv preselecţia a fost suspendată, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile normative invocate, neputându-se săvârşi în această situaţie o practică anticoncurenţială.
Deşi recurenta pretinde că procedura negocierii a fost reluată, din toată economia dosarului
nu reiese că s-ar fi făcut vreo dovadă în acest sens, fiind o simplă afirmaţie neprobată.
În mod greşit arată recurenta şi că adresa Gărzii Financiare nr. 391720/2002 ar fi o probă
concludentă în susţinerea reclamaţiilor sale, aceasta fiind o dovadă indirectă care nu putea – în absenţa unei alte dovezi - să conducă la admiterea plângerii şi la deschiderea unei investigaţii.
Simpla supoziţie a recurentei privind săvârşirea de către un agent economic a unei practici anticoncurenţiale, sancţionate de prevederile Legii nr. 21/1996, fără a fi probată, nu poate constitui temei pentru declanşarea unei investigaţii.
Celeritatea în soluţionarea plângerii de către autoritatea publică intimate nu poate, de
asemenea, fi invocată ca un argument pro causa.
Analizând corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi aplicând corespunzător normele legale incidente, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică motiv pentru care, în considerarea tuturor celor expuse şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Zimnicea împotriva sentinţei civile nr. 938 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3056/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3058/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|