CSJ. Decizia nr. 3193/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3193/2003
Dosar nr. 1814/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 ianuarie 2003, reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 6558 din 20 decembrie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Cluj, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi ale OG nr. 242/2000. aprobată prin Legea nr. 367/2001, precum şi ale HG nr. 127/2000, privind aprobarea Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999, fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 220 din 18 martie 2003, a admis acţiunea reclamantei C.E., a dispus anularea hotărârii nr. 6558 din 20 decembrie 2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 6 iulie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2003, reţinând, în esenţă, că din sfera persecutaţilor etnici fac parte şi copiii născuţi în timpul refugiului părinţilor lor, având acelaşi statut cu aceştia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că intimata-reclamantă nu aparţine sferei de adresabilitate a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de legiuitor.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Intimata-reclamantă se încadrează în situaţia expusă, fiind necontestat că este născută ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
În considerarea celor expuse, sentinţa atacată este legală şi temeinică urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 220 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3191/2003. Contencios. Anulare decizie Garda... | CSJ. Decizia nr. 3194/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|