CSJ. Decizia nr. 3436/2003. Contencios. Anulare viza de iesire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3436/2003
Dosar nr. 111/2003
Şedinţa publică din 23 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la data de 7 iunie 2002, reclamantul H.Y, cetăţean chinez, a chemat în judecată Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze actul administrativ intitulat „viza de ieşire" nr. 3553333, emis la data de 29 aprilie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este investitor chinez, asociat unic la SC N. SRL, a învăţat limba română şi a respectat normele de convieţuire socială.
Motivul pentru care s-a aplicat viza de ieşire a în anul 2001 nu mai subzistă, întrucât situaţia financiară a firmei s-a îmbunătăţit simţitor şi fiind în continuă creştere.
Examinând probele administrate în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1079 din 12 noiembrie 2002, prin care a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2), raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România, potrivit cărora prelungirea duratei de valabilitate a vizei poate fi refuzată, atunci când străinul nu face dovada că are mijloace de întreţinere pe timpul şederii în România, iar potrivit HG nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România, art. 29 alin. (1), mijloacele de întreţinere trebuie să fie de minim 500 dolari SUA lunar.
Or, a constatat instanţa, reclamantul nu a îndeplinit cerinţele legale, iar suma de 3.000 dolari SUA, depusă la bancă, pe numele reclamantului, nu justifica prelungirea vizei de şedere pe teritoriul României, reclamantul neputând face dovada unor venituri suficiente, obţinute în urma activităţii desfăşurate, în calitate de asociat, la o societate comercială.
Instanţa de fond a mai reţinut, din concluziile Serviciului Judeţean de Evidenţă Informatizată a Persoanei Sibiu, expuse în adresa nr. 3553450 din 18 aprilie 2002, că reclamantul de la data venirii sale în municipiul Sibiu, a săvârşit o serie de fapte, pentru care a fost sancţionat contravenţional, precum şi că este o persoană violentă.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate a declarat recurs reclamantul H. Y.. la data de 13 noiembrie 2002.
Ulterior, la data de 8 mai 2003, recurentul a formulat cerere scrisă, pentru repunerea în termen legal de declarare a recursului, motivat de faptul că a fost împiedicat să formuleze recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întrucât sentinţa recurată i-a fost comunicată la adresa indicată în acţiune, respectiv în Calea Moşilor, Bucureşti şi nu la adresa prevăzută în cererea completatoare şi anume în Aleea Codrii Neamţului, iar ca motiv de casare a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat că instanţa, în mod neîntemeiat, a reţinut că se face vinovat de o serie de fapte, pentru care a fost şi sancţionat contravenţional, întrucât faptele nu sunt susţinute de probe, precum şi că existenţa unor investiţii efective făcute, pe care instanţa nu le-a avut în vedere, cât şi depozitul bancar de 3.000 dolari SUA demonstrează că a avut posibilitatea efectivă şi sigură de a se întreţine în mod legal pentru perioada pentru care urma să îi fie prelungită viza de şedere, astfel încât soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
Curtea, analizând actele şi probele de la dosar în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, va admite cererea de repunere în termen şi în fond, va respinge recursul pentru cele ce urmează:
Din actele de la dosar rezultă cu certitudine faptul că recurentul a fost împiedicat să-şi motiveze în termen recursul formulat, hotărârea fiindu-i comunicată la o altă adresă decât cea indicată, fapt pentru care cererea de repunere în termen va fi admisă.
Cu privire la motivele de recurs, ele se privesc a fi nefondate.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a intrat în România la data de 22 martie 1999 şi devenind asociat la SC H.D. SRL, i s-a prelungit viza de şedere în România, de la data de 14 septembrie 1999, până la 19 august 2001, iar apoi la solicitarea acestuia, până la data de 15 aprilie 2002. După această dată, reclamantului i s-a acordat viza de ieşire nr. 3553333, valabilă până la 28 mai 2002, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2), raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România, deoarece nu a îndeplinit condiţiile impuse de normele legale în vigoare, pentru a rămâne pe teritoriul României şi anume, nu a făcut dovada ca are mijloace de întreţinere pe timpul şederii în România, de minim 500 dolari SUA, potrivit HG nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România; nu a făcut dovada unor venituri suficiente obţinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României, aşa după cum rezultă din Contul de venituri şi pierderi la 31 decembrie 2001, întrucât societatea al cărei asociat era reclamantul, a înregistrat o pierdere de 27.9 milioane lei.
Totodată, corect, instanţa a ţinut cont de adresa nr. 3553450 emisă de Serviciul Judeţean de Evidenţa Informatizată a Persoanei Sibiu, din care rezultă că de la data venirii sale din Sibiu, recurentul-reclamant a săvârşit repetate abateri, pentru care a fost şi sancţionat, astfel că sentinţa pronunţată este temeinică şi legală.
Pentru aceste motive şi cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termen.
Respinge ca nefondat recursul declarat de H.Y împotriva sentinţei civile nr. 1079 din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3435/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 3437/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
