CSJ. Decizia nr. 3525/2003. Contencios. Anulare somaţie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3525/2003
Dosar nr. 911/2001
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2000, reclamantul N.I., asociat al firmei SC N.J. & CO SRL Bucureşti, a chemat în judecată Primăria municipiului Bucureşti, solicitând anularea somaţiei din 25 august 2000 a Direcţiei de Control şi Disciplină în Construcţii din cadrul pârâtei „prin care i s-a pus în vedere să desfiinţeze construcţia provizorie în termen de 48 ore" şi recunoaşterea drepturilor reieşite din Legile nr. 42/1990 şi nr. 18/1991 în calitate de rănit în Revoluţia din Decembrie 1983.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că în anii 1990 – 1992 a solicitat autorităţilor administraţiei publice locale repartizarea unui spaţiu comercial construit şi a unui hectar de teren arabil sau 500 mp intravilan în baza Legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991, dar nu i-au fost acordate aceste drepturi, că în anul 1992 a obţinut certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire a unui spaţiu comercial pe terenul intravilan proprietatea statului şi în administrarea Primăriei sectorului 6, înainte de modificările succesive privind regimul juridic al terenului respectiv, că, deşi a încercat, nu i s-a definitivat legal construcţia prin obţinerea statutului de construcţie definitivă, eventual prin concesionarea terenului respectiv şi că în urma proceselor avute cu autorităţile locale a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă privind ocuparea terenului în baza Legii nr. 42/1990 art. 8 lit. k), dar între timp a expirat valabilitatea certificatului de urbanism eliberat de Primăria municipiului Bucureşti, neputând obţine o autorizaţie de construire nouă (definitivă), iar ulterior eliberarea acestora a fost sistată. Totodată, reclamantul a arătat că fără a fi avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 42/1990 şi faptul că schimbarea haotică a regimului terenului nu-i este imputabil, nu i s-a definitivat autorizaţia, ci dimpotrivă, a fost somat să elibereze terenul, iar ulterior s-a intervenit în forţă pentru demolarea spaţiului comercial, neacordându-i-se posibilitatea de a se apăra.
Concluzionând, reclamantul a susţinut că prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea de definitivare legală a construcţiei şi/sau concesionarea terenului respectiv, i s-a cauzat o vătămare gravă a drepturilor conferite de Legile nr. 42/1990 şi nr. 18/1991.
Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2000 N.I. şi-a modificat acţiunea, precizând obiectul acesteia, în sensul că solicită anularea dispoziţiei nr. 1525 din 22 septembrie 2000 a Primarului General al municipiului Bucureşti privind demolarea spaţiului comercial al firmei N.J. & CO SRL iar nu anularea somaţiei Direcţiei de Control şi Disciplină în Construcţii şi că renunţă la al doilea capăt de cerere referitor la recunoaşterea drepturilor rezultate din Legea nr. 42/1990 şi Legea nr. 18/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1612 din 21 noiembrie 2000, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, reţinând, în esenţă, că încă de la obţinerea autorizaţiei de construire, acesta cunoştea că amplasamentul este provizoriu, iar terenul urmează să fie dezafectat necondiţionat la prima somaţie a proprietarului, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, iar dispoziţia de dezafectare a construcţiilor provizorii neautorizate are la bază o hotărâre a Consiliului General al municipiului Bucureşti nr. 160 din 1 iunie 2000 (art. 3). S-a mai reţinut că reclamantul nu posedă o autorizaţie de construire conform Hotărârii Consiliului General al municipiului Bucureşti nr. 22/1994 şi, în plus, nici nu a depus întreaga documentaţie necesară pentru obţinerea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, N.I. susţine că instanţa de recurs a omis să observe că:
- exista o cauzalitate directă şi exclusivă între drepturile de care beneficiază cei doi revoluţionari acţionari ai societăţii, în baza legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991 şi înfiinţarea societăţii comerciale, repartizarea terenului intravilan şi construirea spaţiului comercial;
- atât Certificatul de urbanism nr. 4N din 17 februarie 1992, cât şi Autorizaţia de construire nr. 34 Dp din 6 iulie 1992, s-au eliberat cu respectarea întru totul a Legilor nr. 50/1991 şi nr. 69/1991, iar celelalte dispoziţii emise de Consiliul General al municipiului Bucureşti, ulterior eliberării certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire, nu pot avea efect retroactiv;
- spaţiul comercial al firmei s-a realizat în baza Legii nr. 50/1991, care prevede clar la art. 3 lit. g) „Autorizaţia de construire se eliberează pentru ….lucrări cu caracter provizoriu …", iar art. 4 prevede ….„Autorizaţia de construire se eliberează de către … primarii sectoarelor municipiului Bucureşti. De asemenea, Legea nr. 69/1991, republicată, prevede la art. 44 lit. t) faptul că primarul are ca atribuţie principală respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi a legilor ţării, emite avizele, acordurile şi autorizaţiile prevăzute de lege. În baza principiului autonomiei locale, Primăria municipiului Bucureşti a delegat primăriile de sector să elibereze autorizaţii de construire în baza Legilor nr. 50/1991 şi nr. 69/1991. Caracterul legal autorizat al construcţiei în cauză este dat tocmai de respectarea prevederilor legale emise până la acea dată;
- nu se poate aduce nici o vină beneficiarilor autorizaţiilor de construire în cauză, aceştia conformându-se prevederilor legale existente până la acea dată, au fost de bună credinţă şi s-au încrezut în actele emise de primărie în calitate de organ al puterii administrative locale, indiferent de neînţelegerile apărute ulterior între organul administrativ central şi cele locale, după 10 ani de la autorizarea construcţiei în cauză;
- somaţia înmânată firmei este ilegală întrucât este motivată de hotărâri ale Consiliului General al Primăriei municipiului Bucureşti, cum ar fi: H.C.G.M.B. nr. 160/2000, dispoziţia Primarului General etc., hotărâri care, potrivit principiului statului de drept, nu pot modifica sau anula Legile nr. 50/1991 şi nr. 69/1991, iar aplicarea retroactivă a acestora încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ. în care se precizează clar că „Legea dispune pentru viitor";
- atât Secretariatul pentru Problemele Revoluţionarilor/Guvernul României, cât şi Primăria sectorului 6 au urmărit respectarea drepturilor beneficiarilor Legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991, chiar şi Tribunalul municipiului Bucureşti a eliberat hotărâre judecătorească definitivă privind repartizarea spre folosinţă a terenurilor în cauză în baza Legii nr. 42/1990. Reiese în mod evident faptul că înfiinţarea societăţii comerciale, precum şi construirea spaţiului comercial s-au executat în exclusivitate, în temeiul prevederilor Legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991;
- cea care are obligaţii precise prin lege să acorde beneficiarilor Legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991 drepturile legale, este cea care dimpotrivă ia măsuri extreme împotriva acestora, cu atât mai mult cu intimata-pârâtă invocă respectarea unor hotărâri interne atât în mod retroactiv, cât şi în contradicţie cu legile în vigoare (Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 69/1991);
- societatea are două rânduri de autorizaţii de construire. Pe prima nu se precizează valabilitatea, iar a doua pe care s-a înscris „terenul se elibera necondiţionat la prima somaţie" a fost eliberată firmei pentru modernizarea construcţiei deja existente;
- spaţii comerciale similare, deşi au primit iniţial somaţie de la Primăria municipiului Bucureşti, au fost autorizate definitiv ulterior, încălcându-şi propriile reglementări;
- intimata-pârâtă, Primăria municipiului Bucureşti nu-şi recunoaşte propriile acte [astfel, construcţia în cauză are Certificatul de urbanism nr. 24T/310/912 din 11 aprilie 1996 şi Planul Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) avizat de D.G.U.A.T. nr. 42/1m din 11 iulie 1995 şi aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti nr. 83 din 5 octombrie 1995 (anexa 6)];
- societatea comercială în cauză, fiind de bună credinţă, a depus dosarul în vederea obţinerii autorizaţiei de construire definitive la Primăria municipiului Bucureşti, conform hotărârilor interne ulterioare, dar nu s-a finalizat pe motivul că nu se pronunţase încă Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, cu privire la modul de deţinere a terenului, fapt pentru care nu se poate învinui societatea comercială în cauză, întrucât intimata-pârâtă Primăria municipiului Bucureşti a hotărât ulterior sistarea eliberării autorizaţiilor de construire pentru perioada de 1 an, conform H.C.G.M.B. nr. 160/2000;
- Primăria sectorului 6, pe raza căreia se afla spaţiul comercial al firmei, a răspuns favorabil cererii de definitivare a construcţiei şi concesionare a terenului înaintând Primăriei municipiului Bucureşti propunerea sa, spre competentă soluţionare prin adresa nr. 137 din 9 octombrie 2000.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a disociat în mod greşit primul capăt de cerere de conţinutul acţiunii însăşi, întrucât anularea somaţiei este o cerinţă directă privind respectarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, cu atât mai mult cu cât construcţia a fost executată cu respectarea legilor în vigoare, iar intimata-pârâtă era obligată să soluţioneze ea însăşi cererile celor doi beneficiari ai Legii nr. 42/1990 încă din anul 2000 şi a omis să ia în considerare interogatoriul scris solicitat intimatei-pârâte, anexat dosarului de fond.
În finalul cererii de recurs, recurentul-reclamant solicită Curţii de Apel Bucureşti să admită recursul, să desfiinţeze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre corectă soluţionare Curţii Supreme de Justiţie pentru anularea somaţiei Direcţiei de Control şi Disciplină în Construcţii, obligarea Primăriei municipiului Bucureşti la soluţionarea cererii de definitivare în condiţiile legii, a construcţiei existente şi concesionarea terenului în cauză şi respectarea prevederilor Legilor nr. 42/1990 şi nr. 18/1991 privind repartizarea unui spaţiu comercial construit şi a 500 mp intravilan în conformitate cu art. 8 lit. k) şi t) din Legea nr. 42/1990, precum şi obligarea Primăriei municipiului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin cererea din 17 ianuarie 2003, recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând că obiectul pricinii este anularea dispoziţiei Primarului General al municipiul Bucureşti, cu nr. 1525 din 22 septembrie 2000 privind demolarea spaţiului comercial al firmei N.J. & CO SRL al cărui proprietar este recurentul, în calitate de rănit şi C.M., în calitate de urmaş de erou martir în Revoluţia din Decembrie 1989.
Ulterior, recurentul-reclamant a formulat o nouă cerere de suspendare a judecării cauzei sau de acordare a unui termen mai lung în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.
Prin concluziile scrise şi cele orale, recurentul-reclamant a precizat că solicită anularea dispoziţiei Primarului General al capitalei cu nr. 383 din 3 iunie 2003 referitoare la dezafectarea spaţiului comercial al firmei N.J. & CO SRL ai cărei asociaţi sunt cei doi beneficiari ai Legii nr. 42/1990 şi obligarea Primăriei sectorului 6 Bucureşti să întocmească şi să înainteze Prefecturii municipiului Bucureşti documentaţia în vederea emiterii titlului de proprietate pentru terenul situat în Bucureşti, conform art. 15 din Legea nr. 1991, teren repartizat firmei în baza Legii nr. 42/1990 de către Primăria sectorului 6 Bucureşti, obligarea Prefecturii municipiului Bucureşti la emiterea titlului de proprietate şi acordarea de către instanţă a sprijinului în vederea definitivării construcţiei provizorii cu destinaţie comercială din Bucureşti.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate‚ în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar potrivit art. 132 alin. (1) din acelaşi cod, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. Cererea nu se socoteşte modificată doar în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ.
Este socotită ca primă zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Aşadar, în cauză, sentinţa atacată şi criticile formulate acesteia nu pot fi examinate decât în baza acestor dispoziţii legale care nu permit ca cererea de chemare în judecată să fie modificată de nenumărate ori, în diverse faze procesuale şi fără a se încadra într-una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., astfel cum a procedat recurentul-reclamant pe parcursul a trei ani.
În cauză, se constată că în raport cu probele administrate în cauză, în principal cu autorizaţia de construire eliberată la 10 iunie 1993 şi valabilă 12 luni, potrivit căreia amplasamentul este provizoriu, iar terenul se va dezafecta necondiţionat la prima somaţie a proprietarului acestuia, actele administrative atacate prin cererea de chemare în judecată formulată în condiţiile legii, sunt legale, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile formulate acesteia nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.I., împotriva sentinţei nr. 1612 din 21 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3524/2003. Contencios.. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 3529/2003. Contencios. Anulare decizie MF.... → |
|---|
