CSJ. Decizia nr. 3529/2003. Contencios. Anulare decizie MF. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3529/2003
Dosar nr. 1669/2002
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 2001, reclamanta SC P.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1648 din 19 octombrie 2001 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul autorităţii pârâte, ca fiind nelegală şi netemeinică şi, în consecinţă, anularea procesului-verbal nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Direcţiei Generale de Muncă şi Solidaritate Socială Bucureşti, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei creanţe bugetare reprezentând timbru social (în sumă de 416.995.920 lei) şi majorări de întârziere în sumă de 777.184.400 lei, precum şi exonerarea de plată a sumelor respective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, pe de o parte, că autoritatea publică care a realizat controlul şi a încheiat procesul-verbal atacat nu mai avea atribuţii legale în domeniul timbrului social, aceasta cu atât mai mult cu cât Ordinul comun nr. 650/2001 şi nr. 2124/2001 al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nu a fost publicat.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că nu datorează nici o sumă de bani la Fondul Naţional de Solidaritate pentru perioada de până la apariţia Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 118/1999 (adică 1 iulie – 18 august 1999).
Prin încheierea din 28 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a introdus în cauză şi Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Bucureşti.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 310 din 25 martie 2002, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând, în primul rând, că în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi art. 9 din OUG nr. 118/1999, obligaţiile societăţii au fost corect stabilite, acest act normativ neprevăzând o dată de intrare în vigoare, ulterioară publicării în Monitorul Oficial.
În al doilea rând, s-a reţinut că susţinerea reclamantei referitoare la necompetenţa pârâtei Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială să efectueze controlul privind taxa de timbru social la data de 24 aprilie 2001 datorită intrării în vigoare a OUG nr. 32/2001, este nefondată întrucât predarea-primirea exercitării atribuţiilor privind stabilirea, contestarea, controlul, urmărirea şi încasarea sumelor datorate bugetului de stat urma să se facă, potrivit ordonanţei, ulterior, prin protocol încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi ordonatorii principali de credite, iar acesta nu fusese încheiat la data efectuării controlului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC P.C. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în cauză se susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra următoarelor mijloace de apărare care erau hotărâtoare asupra dezlegării pricinii: imposibilitatea tehnică de aplicare a OUG nr. 118/1999; până la apariţia HG nr. 661/1999 şi a OUG nr. 5/2000; timbrul social conform OUG nr. 118/1999 trebuia să fie plătit de către jucător şi nu de către societate; interpretarea oficială a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale exprimată în adresa nr. 2751 din 14 decembrie 2000.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că aceeaşi instanţă, în aceeaşi situaţie, a casat un proces-verbal similar, considerând că OUG nr. 118/1999 nu se putea aplica în lipsa normelor metodologice.
Recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond (ca şi organul de control), în mod eronat, a aplicat retroactiv prevederile normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 118/1999, precum şi că nu a avut în vedere conţinutul normei juridice în dreptul financiar-fiscal şi particularităţile obligaţiei fiscale instituite prin OUG nr. 118/1999.
Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de fond nu a reţinut absenţa „noţiunii de preţ al fiecărei participări la jocul de noroc" în legislaţia specifică cazinourilor şi consecinţa acesteia.
De asemenea, se invocă şi faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de existenţa celor două noţiuni juridice distincte „intrarea în vigoare a actului normativ" şi „punerea în aplicare a actului normativ" şi nu a avut în vedere creaţiile doctrinei juridice exprimate în teoria generală a dreptului.
Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a considerat eronat că organul de control avea competenţe legale în a întocmi procesul verbal de control, dând astfel prioritate şi forţă juridică unui ordin ministerial, nepublicat în Monitorul Oficial, faţă de un act normativ cu putere de lege cum este cazul OUG nr. 32/2001.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu principiul constituţional instituit prin dispoziţiile art. 78 din Constituţia din 1991, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 107, actelor Guvernului, hotărâri şi ordonanţe, li se aplică acelaşi regim juridic - cu excepţiile prevăzute de alin. (4) al art. 107.
În cauză, este de necontestat că OUG nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului Naţional de Solidaritate a fost publicată (M. Of., nr. 312/30.06.1999), iar din prevederile acesteia nu rezultă o altă dată a intrării în vigoare a ordonanţei.
La data intrării în vigoare a OUG nr. 118/1999 (data publicării) erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, (M. Of., nr. 515/30.12.1998), precum şi ale HG nr. 251/1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc (M. Of., nr. 171/22.04.1999), intrată în vigoare la 1 mai 1999. HG nr. 251/1999, adoptată în temeiul art. 1 alin. (2) din OUG nr. 69/1998, defineşte şi clasifică jocurile de noroc (CAP. 1), dar şi detaliază activităţile de jocuri de noroc (CAP. 3), iar acest din urmă capitol, la lit. b) art. 31-54, conţine dispoziţii clare cu privire la jocurile tip cazino, dispoziţii în care se reglementează aspecte ce ţin până şi de roţile ruletelor (art. 35) sau de distribuirea bacşişurilor (art. 47), nu doar cele referitoare la contabilitate, evidenţa participărilor, a veniturilor, etc.
În aceste condiţii, susţinerile recurentei–reclamante cu privire la existenţa unor norme juridice „în alb" nu pot fi reţinute. Aceasta cu atât mai mult cu cât OUG nr. 118/1999 are, astfel cum corect au reţinut atât instanţa de fond, cât şi autorităţile fiscale, şi dispoziţii cu caracter procedural, printre care şi cele ale art. 3, 4 şi 10, care, în coroborare cu cele ale OUG nr. 69/1998 şi ale HG nr. 251/1999, sunt de natură a lipsi de conţinut „imposibilitatea tehnică de a respecta dispoziţiile OUG nr. 118/1999", invocată de recurenta-reclamantă.
Într-adevăr, în temeiul art. 14 din OUG nr. 118/1999, a fost adoptată HG nr. 661/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor acestei ordonanţe, dar acest act normativ dat în executarea unei ordonanţe, potrivit principiului legalităţii, nu poate adăuga la lege şi nici nu o poate modifica, detaliile acesteia neputând completa normele juridice cuprinse în OUG nr. 118/1999, cum greşit susţine recurenta.
De altfel, din conţinutul motivelor de recurs rezultă că şi după adoptarea acestei hotărâri, recurenta-reclamantă operează cu noţiunile de „sumă datorată", „obligaţie de plată", „obligaţia colectării şi virării", timbrului social într-un mod confuz, susţinând când că nu datorează taxa de timbru social pentru perioada 1 iulie – 19 august 1999, când că jocurile de noroc tip cazino au intrat în sfera de aplicare a taxei de timbru social începând abia cu data de 21 februarie 2000 (prin OUG nr. 5/2000).
În plus, prin art. 9 alin. (5) din Norme s-a prevăzut şi că pentru stocurile de suport material, existente la data publicării în Monitorul Oficial a Normelor metodologice, destinate jocurilor de noroc, organizatorii de jocuri de noroc au obligaţia constituirii şi virării taxei de timbru social în condiţiile stabilite de OUGnr. 118/1999 şi de prezentele norme metodologice, fără ca taxa de timbru social să fie evidenţiată distinct pe suportul material respectiv, organizatorilor de jocuri de noroc revenindu-le şi obligaţia afişării, în condiţii optime, a prevederilor art. 3 din OUG nr. 118/1999.
De altfel, recurenta-reclamanta, nici după publicarea Normelor nu a achitat obligaţiile instituite prin OUG nr. 118/1999, iar nu prin Norme cum greşit interpretează aceasta.
Referitor la argumentele privind existenţa unor precedente judiciare în sens contrar, cât şi la creaţiile doctrinei, se reţine că deşi acestea au un rol deosebit pentru interpretul normei juridice, totuşi, în dreptul românesc, este ştiut că acestea nu constituie izvor de drept.
În legătură cu motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond nu a avut în vedere adresa nr. 2751 din 14 decembrie 2000 se constată că nici acesta nu este întemeiat, în raport cu referirile din considerentele sentinţei atacate.
De altfel, adresa în discuţie se referă la o soluţie dată unei plângeri formulate de o altă societate comercială, împotriva unui proces-verbal de constatare încheiat de un alt organ de control, la o altă dată.
Prin urmare, nici soluţia, nici considerentele acesteia nu pot fi opozabile părţilor în această cauză, iar instanţa de fond a avut-o în vedere şi a apreciat-o în întreg ansamblul probatoriu administrat în cauză.
De altfel, recurenta-reclamantă este în eroare şi cu privire la organul emitent al OUG nr. 118/1999, acesta fiind un act al guvernului, iar nu al unui secretar de stat dintr-un minister.
În ceea ce priveşte competenţa organului de control de a efectua controlul şi de a încheia procesul verbal de constatare, se reţine în primul rând, că, potrivit art. 9 din OUG nr. 118/1999, modul de constituire, virare şi utilizare a sumelor provenite din taxa de timbru social se verifică de către organele de control în domeniul protecţiei sociale ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, respectiv de direcţiile generale de muncă şi protecţie socială teritoriale (ulterior direcţiile judeţene de muncă şi solidaritate socială – art. 1 pct. 5 din Legea nr. 366/2001).
Într-adevăr, conform Art. VII alin. (1) din OUG nr. 32/2001 (M. Of., nr. 110/05.03.2001), sumele prevăzute la art. 2 din OUG nr. 118/1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi penalităţile şi majorările constituie venituri ale bugetului de stat, iar veniturile încasate de la începutul anului 2001 la Fondul Naţional de Solidaritate se virează la bugetul de stat în termenul prevăzut de art. X alin. (1) din această ordonanţă.
Potrivit alin. (1) al art. X din OUG nr. 32/2001 în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul va aproba Normele metodologice pentru reglementarea unitară a termenelor şi procedurilor privind administrarea sumelor datorate bugetului de stat, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, norme care au fost aprobate prin HG nr. 618/2001 (M. Of., nr. 381/12.07.2001).
Prin urmare, spre deosebire de OUG nr. 118/1999, ordonanţa nr. 32/2001 nu cuprinde aspecte referitoare la termene şi proceduri, ci statuează ca prin norme să fie stabilite aceste detalii.
În consecinţă, la data încheierii procesului-verbal nu era încă stabilită o altă procedură de control.
În plus, potrivit art. X alin. (2) din OUG nr. 32/200, predarea-primirea exercitării atribuţiilor privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea sumelor datorate bugetului de stat, potrivit acestei ordonanţe, inclusiv majorările de întârziere, penalităţile şi amenzile se efectuează prin protocol încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi fiecare ordonator principal de credite care administrează fondurile prevăzute la art. I-VIII, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe. Prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-a statuat ca până la aprobarea normelor metodologice prevăzute la alin. (1) doar „declararea şi plata sumelor" datorate de contribuabili la bugetul de stat se vor face la organele fiscale teritoriale la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, potrivit procedurilor prevăzute în actele normative care le reglementează.
Aşadar, în cauză, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Bucureşti era competentă a verifica modul în care recurenta-reclamantă a îndeplinit obligaţia instituită prin OUG nr. 118/1999, această competenţă fiind menţinută de OUG nr. 32/2001, susţinerea potrivit căreia instanţa de fond a conferit „protocolului" o forţă juridică superioară ordonanţei, neputând fi acceptată în raport chiar cu dispoziţiile art. X alin. (1) şi (2) din OUG nr. 32/2001 care fac trimitere la norme şi la protocol.
În consecinţă, constatându-se că motivele de recurs nu sunt întemeiate şi nu se constată nici alte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, iar sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 310 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3525/2003. Contencios. Anulare somaţie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3533/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
