CSJ. Decizia nr. 3606/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3606/2003
Dosar nr. 2222/2002
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 26 iulie 2002, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bacău a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 54/2002, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare a Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 314/1999. În acest sens, se precizează că în mod greşit instanţa a reţinut în motivarea sentinţei, că actul normativ sus-citat nu cuprinde dispoziţii privind anularea ulterioară a actului de voinţă a societăţii, art. 4 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 314/1999, neinterzicând expres acest lucru.
Recurenta a precizat cu referire la SC L. SA Bacău, că operaţiunea contabilă de acoperire a pierderii în anii 1997 şi 1998, a fost evidenţiată în bilanţul contabil pe anul 1999, iar anularea în anul 2001, a unei operaţiuni contabile efectuate în 1999, este posibilă numai în condiţiile în care această operaţiune patrimonială a fost eronată, iar eroarea a fost constatată ulterior. Mai mult, s-a menţionat de recurentă că legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care stornarea era posibilă după încheierea exerciţiului financiar, această operaţiune nu poate fi extinsă prin actul de voinţă (hotărârea A.G.A.) a societăţii.
Recurenta a mai susţinut, în sensul recursului de faţă, că invocarea adresei nr. R679 din 6 iunie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice, este eronată, câtă vreme pierderea fiscală, în sumă de 76.170.036.364 lei, pe anii 1997, 1998 şi 1999, este mai mare faţă de recuperarea numai a pierderii pe anul 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei.
Se mai arată că în acest fel, recuperarea unei pierderi mai mari decât pierderea pe anul 1999, a influenţat rezultatul financiar pe anul 2000, respectiv societatea a înregistrat pierderi, în loc de profit, precum şi rezultatul financiar pe trimestrul I 2001, în sensul că a fost diminuat profitul impozabil, cu pierderea din anul 2000.
Ca atare, se arată în recurs, este corectă constatarea organelor de control, potrivit căreia societatea trebuia să deducă numai pierderea fiscală a anului 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei şi corect a fost calculat impozitul pe profit pentru anul 2000 şi trimestrul I 2001.
La data de 27 octombrie 2003, intimata SC L. SA Bacău a depus la dosar o întâmpinare în care a arătat că sentinţa atacată prin prezentul recurs şi prin care sentinţa de fond a anulat Decizia nr. 1297 din 29 august 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 1753 din 26 iunie 2001, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău, este legală şi temeinică.
Astfel, intimata a susţinut că normele Ordinului Ministerului Finanţelor. nr. 314/1999,au caracter supletiv, fără a impune sau interzice o anumită conduită sub aspectul recuperării pierderilor fiscale.
A mai menţionat SC L. SA, că recuperarea pierderii fiscale se face în perioadele în care se obţinea profit impozabil, potrivit dispoziţiilor art. 8 din OG nr. 40/1998.
A interpretat intimatata că „lipsa unei interdicţii exprese din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 314/1999, cu privire la anularea hotărârii A.G.A. din 1999, dă posibilitatea legală societăţii să revină asupra propriului act de voinţă".
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, intimata a precizat că potrivit adresei Ministerului Finanţelor Publice nr. R679/2001, pierderea fiscală şi pierderea contabilă sunt noţiuni distincte, astfel încât ele sunt recuperabile în modalităţi diferite.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că prin sentinţa nr. 54 din 9 mai 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis plângerea promovată în contencios administrativ, formulată de SC L. SA Bacău, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, a anulat Decizia nr. 1297 din 29 august 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal nr. 1753 din 26 iunie 2001, al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău.
Instanţa de fond a reţinut că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a verificat la contribuabilul SC L. SA Bacău, modul de respectare a disciplinei financiare fiscale pentru perioada septembrie 2000 – martie 2001.
S-a constatat că în bilanţul contabil întocmit la 31 decembrie 2000, s-a înregistrat o pierdere contabilă în sumă de 99.964.546.918 lei.
La raportarea pierderilor fiscale de recuperat din anii precedenţi s-a înregistrat pentru anul 1997 – 17.730.016.596 lei, pentru anul 1998 – 17.186.964.405 lei, pentru anul 1999 – 44.253.062.464 lei, pierderea contabilă aferentă anilor 1997 şi 1998, în sumă de 53.056.737.347 lei, fiind acoperită parţial din diferenţele rezultate prin reevaluarea mijloacelor fixe, conform HG nr. 983/1998 şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 314/1999, iar diferenţa, din sursele existente în fondul de dezvoltare.
Mai mult, prin procesul-verbal de constatare încheiat de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău s-a reţinut că prin hotărârea A.G.A. din 1999 a fost anulată hotărârea A.G.A. din 7 februarie 1999, privind acoperirea pierderilor din anii 1997 – 1998, din diferenţele de reevaluare, hotărând nelegal suportarea din profitul impozabil aferent anului 2000.
Organul de control a reţinut că operaţiunea de stornare (corecţie), efectuată în contabilitate, ca urmare a acestei hotărâri, nu a putut fi luată în considerare la control, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 82/1991. S-a mai menţionat de organele de control că pierderea fiscală din anii precedenţi poate fi recuperată din profitul impozabil al anului 2000, doar pentru anul precedent, respectiv 1999, pentru suma de 41.253.464 lei.
Instanţa de fond a reţinut ca legală, modalitatea societăţii intimate de a acoperi parţial pierderea pe ultimii 3 ani, din profitul fiscal al anului 2000, în valoare de 67.766.456.364 lei.
S-a reţinut de instanţă că Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 314/1999 cuprinde menţiuni dispozitive, iar nu imperative; deci, textul art. 4 fiind permisiv, iar nu de interdicţie, acţiunea de acoperire a pierderilor contabile suferite, este legală.
Hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, astfel încât recursul declarat va fi admis.
În mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că stornarea, ca operaţiune, nu poate fi încadrată în perevederile art. 27 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, stornarea fiind un act de voinţă al A.G.A., iar nu o eroare contabilă.
Ca atare, potrivit legislaţiei specifice în vigoar, care este de strictă interpretare, pierderea fiscală din anii precedenţi ce poate fi recuperată din profitul impozabil al anului 2000, este cea aferentă anului 1999.
Întrucât legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care stornarea este posibilă după încheierea exerciţiului financiar, aceasta nu poate fi extinsă prin actul de voinţă unilateral al agentului economic, excepţiile de imputare fiind de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie.
Deci, în cauză nu ne găsim în prezenţa unei erori contabile, operaţiunea de stornare fiind efectuată nelegal, ca urmare a actului de voinţă al A.G.A.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a avut în vedere delimitarea clară între pierderea fiscală (suma rezultată din completarea declaraţiei de impunere şi care se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare, din anul înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, în ordinea înregistrării acestora) şi pierderea contabilă (diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale ale unui contribuabil, fără să ţină seama de caracterul deductibil sau nedeductibil al acestora şi care se recuperează conform Regulamentului de aplicare al Legii contabilităţii, cu modificările şi completările Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 314/1999).
Prin recuperarea unei pierderi mai mari decât pierderea pe anul 1999, a fost influenţat rezultatul financiar pe anul 2000, respectiv societatea a înregistrat pierderi, în loc de profit, precum şi rezultatul financiar pe trimestrul I pe anul 2001, în sensul că a fost diminuat profitul impozabil, cu pierderea din anul 2000.
Deci, constatarea organelor de control, potrivit căreia societatea trebuia să deducă numai pierderea fiscală a anului 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei, a fost corectă şi corect a fost calculat impozitul în sarcina societăţii intimate, pe anul 2000 şi trimestrul I al anului 2001.
Fiind incorectă hotărârea instanţei de fond, prin admiterea recursului declarat în cauză, aceasta va fi casată, iar în fond, acţiunea SC L. SA Bacău va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bacău, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 54 din 9 mai 2002, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 359/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3608/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
