CSJ. Decizia nr. 368/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 368/2003
Dosar nr. 1997/2002
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 234/2002, a Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Generală deSoluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a respins, în mod nejustificat, contestaţia formulată împotriva Notei de constatare nr. 184194 din 20 iunie 2001, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, fiind astfel prejudiciată societatea cu suma de 584.188.156 lei.
În motivarea acţiunii, se arată că organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti au reţinut obligaţia societăţii de a achita la bugetul de stat, suma de 672.380.533 lei, cu titlu de majorări de întârziere a impozitului pe venit, iar ulterior, prin Decizia nr. 330/2001, Ministerul Finanţelor Publice a anulat parţial procesul-verbal nr. 61483, pentru suma de 1.064.408.190 lei, dispunând efectuarea unui nou control.
În urma reverificării, la 12 aprilie 2001, prin procesul-verbal de control nr. 160469/2001, s-a reţinut că societatea a achitat sumele datorate ca impozit pe venit, anterior datei de 31 octombrie 2001, situaţie în care beneficiază de facilităţile acordate prin OUG nr. 163/2000, majorările de întârziere fiind scutite la plată; cu această ocazie, s-a stabilit că majorările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, faţă de calculele anterioare, de 672.380.533 lei.
Dar, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat Nota de constatare nr. 184194/2001, prin care s-a stabilit că datorează majorări de întârziere de 584.188.156 lei, iar Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 234 din 26 martie 2002, a respins în mod nelegal contestaţia, având în vedere că, societatea beneficiază de dispoziţiile OUG nr. 163/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 624 din 13 iunie 2002, a respins acţiunea.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a redat actele administrative, întocmite de autorităţile financiare, în succesiunea menţionată şi în acţiunea reclamantei; după care s-a referit la Nota de constatare încheiată la 20 iunie 2001, care completează procesul-verbal de control, arătând că prin aceasta s-a stabilit că reclamanta beneficiază de prevederile OUG nr. 163/2000, numai pentru suma de 672.380.533 lei, aşa cum a solicitat prin cererea depusă la organul fiscal; totodată, a arătat că reclamanta avea posibilitatea să depună o nouă cerere pentru scutire la plată, şi pentru suma de 584.188.156 lei, majorări de întârziere, din suma totală de 1.256.498.689 lei; dar, cum pentru această sumă reclamanta nu a depus cerere pentru scutire la plată, s-a compensat cu T.V.A. de rambursat.
Apoi, s-a reţinut că s-a impus compensarea acestei sume, cu T.V.A. de rambursat, pentru ca reclamanta să poată beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, de 672.380.533 lei, conform OUG nr. 163/2000; că, în situaţia în care organul de control nu opera această compensare, reclamanta nu îndeplinea condiţiile legale, pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de ordonanţă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC G.C. SRL, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă: întâi, că, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă şi apărărilor formulate, respectiv că în mod nejustificat s-a revenit la măsura iniţială – legală – de a fi scutită societatea de plata întregii sume, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit; în al doilea rând, că, soluţia este motivată cu încălcarea normelor legale, întrucât s-a atribuit reclamantei, o culpă inexistentă.
Recursul este fondat, pentru următoarele motive:
Astfel, reclamanta susţine că, cu ocazia reverificării, dispuse prin Decizia nr. 330 din 12 martie 2001, a solicitat să se aibă în vedere întreaga sumă de 1.260.106.919 lei, ca fiind scutită de plată, în temeiul OUG nr. 163/2000, fapt acceptat de organele de control, care au întocmit procesul-verbal nr. 160469 din 12 aprilie 2001, potrivit căruia majorările de întârziere sunt scutite de plată.
Dar, prima instanţă, fără a examina sub acest aspect, cauza, respectiv a verifica dacă, în adevăr a fost sau nu contestată şi suma de 584.188.156 lei, aşa cum se susţine, a respins acţiunea, motivând că pentru această sumă nu există cerere de scutire de plată.
Referitor la acest aspect, este de observat că suma de 584.188.156 lei a făcut obiectul contestaţiei în faza procedurii prealabile, iar contestaţia a fost respinsă prin Decizia nr. 234 din 26 martie 2002, a Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, cu motivarea, printre altele, că acordarea facilităţilor, prevăzute de OUG nr. 163/2000, pentru această sumă, nu este fundamentată legal; totodată, că diferenţa de la nivelul sumei cerute de societate, până la totalul majorărilor constatate ca datorate, reprezintă majorări de întârziere suplimentare, stabilite de către organele de control, ca obligaţii de plată.
Or, prima instanţă era obligată să se pronunţe şi asupra acestui aspect, ca mijloc de apărare, formulat de reclamantă, în sensul că beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG nr. 163/2000, pentru întreaga sumă contestată; prin enunţarea ideii că pentru suma de 584.498.689 lei, societatea nu a formulat cerere, instanţa nu s-a pronunţat asupra apărării formulate, având în vedere că la această sumă se face referire şi în actele administrative întocmite în faza procedurii prealabile.
Aşadar, în afară de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare formulat de reclamantă, ceea ce constituie motiv de casare, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ., hotărârea este şi nemotivată, sub acest aspect.
În consecinţă, recursul apare fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe şi asupra apărărilor formulate de reclamantă şi totodată, hotărârea să fie motivată, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC G.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 624 din 13 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 3686/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
|---|
