ICCJ. Decizia nr. 3712/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3712/2003
Dosar nr. 472/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 301, pronunţată la data de 19 noiembrie 2002 în dosarul nr. 6560/CA/2002, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B.G. – B.C SA, prin SC P.C. SRL şi SC R.V. SA (lichidatori), în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, pentru anularea deciziei nr. 915 din 21 iunie 2001 emisă de direcţia de specialitate din cadrul primului pârât şi a procesului-verbal nr. 424 din 1 februarie 2001, încheiat de organele de control din cadrul celui de-al doilea pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin actul de control contestat, organele din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au constatat că banca reclamantă, în perioada 20 mai 1999 – 8 februarie 2000, a debitat conturile clienţilor săi cu suma totală de 3.744.829.846 lei, fără a vira această sumă în conturile bugetare corespunzătoare, utilizând-o în alte scopuri şi încălcând astfel prevederile art. 11 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
Ca urmare, organele de control au calculat majorări de întârziere aferente, în sumă totală de 2.583.357.233 lei.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta, prin lichidatori, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, menţinând actele administrative contradictorii, potrivit cărora banca nu datorează sumele debitate din contul clienţilor săi pentru plata unor datorii bugetare, dar datorează majorări de întârziere aferente sumelor respective. Recurenta nu şi-a încadrat motivele de recurs, corespunzător prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că prin procesul-verbal de control nr. 424 din 1 februarie 2001, încheiat de organele din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, s-a stabilit în sarcina societăţii comerciale bancare, o obligaţie bugetară de 6.328.187.079 lei reprezentând: 3.744.829.846 lei, obligaţii bugetare ale clienţilor săi, pe care nu le-a onorat şi 2.583.357.233 lei, majorări de întârziere aferente acestora.
Prin Decizia nr. 915 din 21 iunie 2001, emisă de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, contestaţia societăţii comerciale bancare a fost admisă în parte, iar actul de control a fost menţinut numai în privinţa sumei de 2.583.357.233 lei, majorări de întârziere datorate bugetului de stat, în temeiul art. 14 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, în vigoare la data respectivă.
În privinţa datoriilor bugetare, în sumă de 3.744.829.846 lei, cu care banca a debitat conturile clienţilor săi, fără a credita conturile bugetare corespunzătoare, organul jurisdicţional a reţinut că plăţile făcute de clienţii băncii nu sunt făcute în condiţiile art. 11 alin. (2) din OG nr. 11/1996, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 115/1999, aceştia rămânând astfel obligaţi în continuare faţă de bugetul statului.
Este adevărat că în baza contractului de mandat, care a funcţionat între bancă şi clienţii săi, în privinţa operaţiunilor bancare dispuse/efectuate, banca rămâne răspunzătoare pentru sumele respective, debitate din conturile clienţilor săi, dar nevirate în conturile bugetare corespunzătoare, potrivit dispoziţiilor acestora.
Aşa cum am arătat, potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din OG nr. 11/1996, pentru plătitorii care au cont bancar, data plăţii este data la care băncile debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora, cu condiţia creditării contului bugetar corespunzător.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere, organul jurisdicţional şi instanţa de fond au reţinut în mod corect că sunt incidente prevederile art. 14 din aceiaşi ordonanţă, potrivit cărora, în cazul în care societăţile bancare nu respectă obligaţiile prevăzute mai sus, majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen, sunt suportate de către societăţile bancare.
Astfel fiind, în mod judicios au stabilit organul jurisdicţional şi instanţa de fond că recurenta-reclamantă este cea care datorează majorările de întârziere, iar nu clienţii săi, aşa cum s-a susţinut în motivele de recurs.
În concluzie, cu motivarea de mai sus, recursul este neîntemeiat urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C. – B.G.C. SA, prin lichidatori SC R.V. SA şi SC P.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 361 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3711/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3713/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
