ICCJ. Decizia nr. 3710/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3710/2003
Dosar nr. 2084/2002
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iulie 2001, pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC M.&P. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 935 din 25 iunie 2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 25 martie 2001, organele de control financiar au stabilit că societatea a încadrat greşit contractele de leasing încheiate la 12 mai 1999, ca fiind de natură juridică leasing financiar, fără să aprobe ca deductibile cheltuielile cu ratele de leasing stabilite prin contractele încheiate de reclamantă, în sumă de 687.458.343 lei pentru anul 1999 şi 1.515.880.689 lei pentru anul 2000 cu consecinţa majorării bazei impozabile a profitului contabil şi a impozitului pe profit datorat.
Au precizat că organele de control au aplicat reglementarea legală apărută în anul 2000, unor acte juridice încheiate anterior încălcând principiul neretroactivităţii legii civile.
Încadrarea contractului de leasing încheiat în anul 1999 ca leasing financiar este nejustificată, întrucât contractarea nu s-a efectuat printr-o unitate specializată de leasing, ci între proprietar şi chiriaş, iar utilizatorul a suportat contravaloarea ratelor de leasing din surse proprii fără a apela la finanţarea unui organism specializat în acordarea de credite, dreptul de proprietate fiind transferat la expirarea perioadei de contractare.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 41 din 1 aprilie 2002, a admis acţiunea reclamantei SC M.&P. SRL Galaţi, a anulat Decizia nr. 935 din 25 iunie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 547.045.056 lei impozit pe profit şi 80.974.621 lei majorări de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că diferenţierea contractelor de leasing în operaţional şi financiar, a fost făcută prin Legea nr. 99/1999.
Contractele încheiate până la această dată îşi păstrează valabilitatea aşa cum rezultă din dispoziţiile art. V din Legea nr. 99/1999. Ca atare, contractul încheiat de SC M.&P. SRL Galaţi la 12 mai 1999, fiind, potrivit pct. 1.7 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997, un contract de leasing operaţional şi nu unul financiar, este supus regimului juridic existent la acea dată, respectiv OG nr. 51/1997.
Fiind un contract de leasing operaţional, îi sunt aplicabile dispoziţiile fiscale prevăzute de OUG nr. 217/1999 pentru această categorie de leasing şi după modificarea OG nr. 51/1997, prin Legea nr. 99/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea recursului recurenţii au susţinut următoarele:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde concluziile procurorului, contrar dispoziţiilor art. 5 din OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001 – ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate;
- hotărârea este rezultatul aplicării greşite a textelor legale aplicabile speţei.
În cauză, instanţa a avut de soluţionat în raport cu legalitatea actului administrativ atacat, dacă cheltuielile cu ratele de leasing stabilite prin contractele de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, sunt deductibile în totalitate sau la nivelul amortizării calculate conform Legii nr. 15/1994, a marjei de profit şi a diferenţei de curs valutar.
Au susţinut că în temeiul art. 5 din OG nr. 51/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 80/1998, redevenţa plătită de utilizator va fi calculată ţinând seama de o marjă de profit şi de amortizarea integrală a bunului sau cel puţin a unei părţi din valoarea de intrare a acestuia .
Iar relevante în soluţionarea cauzei sunt dispoziţiile art. 4 din OG nr. 70/1994, republicată, care reglementează cuantumul cheltuielilor deductibile la nivelul amortizării marjei de profit incluse în rata de leasing.
Curtea, cu privire la recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi în nume propriu, constată că este declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi nu a fost parte la soluţionarea în fond a litigiului, astfel încât nu avea abilitarea legală de a promova calea de atac a recursului împotriva sentinţei nr. 41 din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Numai părţile din proces au dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii care soluţionează pricina, astfel încât se va respinge recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi în nume propriu, ca fiind declarat de persoană fără calitate.
Referitor la recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
Primul motiv de recurs vizând lipsa concluziilor procurorului, din sentinţa civilă atacată, urmează a fi înlăturat având în vedere că, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 25 martie 2002, când au fost consemnate dezbaterile şedinţei, parte integrantă din sentinţa atacată, reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a acţiunii reclamantei.
Cu privire la critica în fond, curtea o reţine ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
În baza procesului verbal de negociere directă nr. 4507 din 4 mai 1999, contractele de închiriere încheiate între Compania de Navigaţie Fluvială Giurgiu Nav SA şi SC M.&.P SRL Galaţi, având ca obiect două nave împingător şi douăsprezece barje au fost transformate prin novaţie în contracte de leasing.
Obiectul cauzei îl reprezintă deductibilitatea cheltuielilor cu ratele de leasing stabilite prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 4834 din 12 mai 1999.
Din analiza acestui contract şi a actului adiţional nr. 3656 din 6 aprilie 2000 se reţine că utilizatorul este obligat să efectueze plăţile cu titlu de redevenţă în cuantumul valoric stabilit şi la datele fixate, iar ratele acoperă valoarea de circulaţie şi marja de profit a bunului, iar locatorul este obligat să respecte, la sfârşitul contractului de leasing, dreptul de opţiune al utilizatorului care constă în stabilirea achiziţionării navei.
Măsura dispusă de organul de control de acceptare a deductibilităţii cheltuielilor cu ratele de leasing rezultate din contractul de leasing nr. 4834/1999, numai la nivelul amortizării calculate potrivit Legii nr. 15/1994 şi a marjei de profit, este în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie.
La data încheierii contractului de leasing, operaţiunile de leasing erau reglementate de OG nr. 51/1997, aprobată prin Legea nr. 90/1998.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din OG nr. 51/1997 redevenţa plătită de utilizator va fi calculată ţinând seama de o marjă de profit şi de amortizarea integrală a bunului sau cel puţin a unei părţi din valoarea de intrare a acestuia, în acest caz regimul de amortizare va fi stabilit de părţi de comun acord, în funcţie de natura bunului şi valoarea sa de intrare în conformitate cu Legea nr. 15/1994.
Având în vedere dispoziţiile legale precitate se reţine că în cazul achiziţionării unor mijloace fixe în baza unui contract de leasing, utilizatorul va plăti la termenele prevăzute în contract redevenţa sau rata de leasing calculată în funcţie de dobânda convenită între părţi, marja de profit şi amortizarea calculată conform Legii nr. 15/1994.
Dispoziţiile art. 4 din OG nr. 70/1994, republicată şi modificată prin OG nr. 40/1998, reglementează ca deductibile cheltuielile efectuate în cazul contractelor de leasing în funcţie de valoarea ratei înregistrate; ori, valoarea acestei rate este stabilită în conformitate cu art. 5 din OG nr. 51/1997.
În raport cu dispoziţiile de mai sus rezultă că numai plăţile cu titlu de redevenţă reprezentând marja de profit şi amortizarea bunului, reprezintă cheltuielile deductibile fiscal la calculul profitului impozabil.
Faţă de cele ce au precedat, considerentele reţinute de instanţa de fond la pronunţarea deciziei sunt nelegale şi netemeinice.
Calificarea contractului de leasing în operaţional sau financiar la data încheierii contractului, prezintă importanţă sub aspectul aplicării regimului fiscal după modificarea OG nr. 51/1997, prin Legea nr. 99/1999 şi a modificării OG nr. 70/1994, prin OUG nr. 217/1999.
Şi sub acest aspect instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului şi a normelor de drept aplicabile.
Potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1977, leasingul financiar este operaţiunea de închiriere de bunuri al cărui termen este mai mare de un an şi valoarea de achiziţie a bunurilor urmează a fi recuperată în proporţie de cel puţin 75% de locator.
Termenul de contractare al contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 4834 din 12 mai 1999 este de 5 ani, iar preţul contractului este de 281.163 dolari SUA.
Potrivit regulilor de evaluare a bunurilor (mijloace fixe) la data intrării în patrimoniu, reglementate prin Legea nr. 82/1991, republicată şi pct. 5.4 din Regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat prin HG nr. 704/1993 - mijloacele fixe la intrarea în patrimoniu se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare prin care se înţelege „Costul de achiziţie pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros" (costul de achiziţie este expresia valorică a preţului contractual).
Astfel că, natura juridică a contractului nr. 4834/1999 este de leasing financiar, iar nu de leasing operaţional.
Încadrarea este corect stabilită şi în raport cu dispoziţiile care definesc leasingul financiar prevăzute în OG nr. 51/1997, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, art. 2 lit. e), precum şi cu clauzele contractuale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sumele stabilite în sarcina societăţii prin procesul verbal de control sunt legal datorate, motiv pentru care va admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi în nume propriu, împotriva sentinţei nr. 41 din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca formulat de o persoană fără calitate.
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei SC M.&P. SRL Galaţi, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3709/2003. Contencios. Recurs anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 3711/2003. Contencios → |
|---|
