ICCJ. Decizia nr. 3713/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3713/2003
Dosar nr. 525/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 616 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea formulată de SC B.H. SRL Cluj Napoca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sălaj şi Garda Financiară Sălaj, ca nefondată.
A reţinut că reclamanta, în perioada aprilie – mai 2000, a efectuat un import de pesticide şi fungicide de la B.A.G. Germania, pentru care s-a suspendat plata în vamă T.V.A., reclamanta neachitând după expirarea perioadei de suspendare, T.V.A. - ul aferent importurilor efectuate. Or obligaţia de plată a T.V.A. este o obligaţie legală, stabilită în sarcina reclamantei şi generată de faptul importării bunurilor cu caracter definitiv.
Contractul de cesiune încheiat de reclamantă cu SC B. SRL şi invocat în susţinerea cererii, nu are valoarea unui retur al mărfii la furnizor, întrucât returul presupune tranzitarea frontierei cu reîntoarcerea mărfii la locul său iniţial de origine şi cu respectarea dispoziţiilor specifice (Codul vamal şi Regulamentul vamal).
Or, din facturile întocmite de SC B.H. SRL rezultă că reclamanta a vândut marfa către o terţă persoană juridică, T.V.A. - ul fiind datorat şi pentru cea de-a doua operaţiune juridică.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta SC B.H. SRL Cluj Napoca.
În critica formulată, recurenta a susţinut, în esenţă, că a fost obligat la plata diferenţei de T.V.A., prin procesul-verbal din 27 iunie 2001, fără nici o fundamentare legală şi economică.
A precizat că atât organele de control, cât şi instanţa de fond, neacceptând dreptul de deducere a T.V.A., suspendată în vamă la expirarea celor 60 de zile de amânare a plăţii, au încălcat dispoziţiile OUG nr. 17/2000, art. 18 şi HG nr. 401/2000, pct. 10.1, în acest mod, societatea dublându-şi obligaţia de plată a T.V.A. - ului.
Că litigiul a intervenit ca urmare a înregistrării incorecte în contabilitate a T.V.A., suspendat în vamă, la T.V.A. colectat, iar experţii nu au răspuns obiectivului expertizei cu privire la stabilirea valorii reale a T.V.A., rezumându-se doar la stabilirea obligaţiei privind T.V.A., suspendată în vamă, în valoare de 705.188.721 lei, care este aferentă unei singure operaţiuni din ansamblul activităţii.
În fine, a mai arătat că la stabilirea obligaţiei nu s-a avut în vedere compensarea ca modalitate de stingere a obligaţiei, care este permisă prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 566/2000, pct. 10.2 şi OG nr. 11/1999.
Recursul este nefondat.
SC B.H. SRL, în perioada aprilie – mai 2000, a importat din Germania pesticide şi fungicide, pentru care a obţinut suspendarea plăţii în vamă a T.V.A., în sumă de 1.205.188.721 lei, pentru o perioadă de 60 de zile, în conformitate cu prevederile art. 25 lit. b) alin. (2) teza a II-a din OUG nr. 17/2000.
La expirarea perioadei de suspendare, reclamanta era obligată să achite T.V.A., aferentă bunurilor din import definitiv înscrise în declaraţia vamală de import, la organul vamal, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 lit. b) alin. (1) din OUG nr. 17/2000.
Punctul de vedere al SC B.H. SRL că nu datorează T.V.A. aferentă mărfurilor cesionate SC B. SRL, nu poate fi primit, pentru nici unul din motivele expuse de aceasta.
Obligaţia de plată a T.V.A. este o obligaţie legală, stabilită în sarcina reclamantei în baza art. 2 lit. c) din OUG nr. 17/2000, precum şi a art. 25 lit. b) din aceiaşi ordonanţă şi generată de faptul importării mărfii.
Nu este vorba de o dublă impozitare cu aceiaşi taxă.
Vânzarea ulterioară către o terţă persoană, nu exonerează reclamanta de plata T.V.A. la import.
Sunt două operaţiuni juridice distincte: importul mărfii şi vânzarea ei ulterioară; se datorează T.V.A. pentru prima operaţiune. care este într-adevăr T.V.A. deductibilă şi se colectează T.V.A. pentru cea de-a doua operaţiune juridică, cum, de altfel, s-a şi evidenţiat în facturile nr. 693.484/2000, nr. 1441654/2000, nr. 1441664/2001, nr. 1441677/2001 şi nr. 1441723/2001.
În soluţionarea pricinii, nu are relevanţă modul de înregistrate în contabilitate a T.V.A. deductibil şi T.V.A. colectat, întrucât obiectul acestui litigiu este obligaţia de plată, în sarcina societăţii, a T.V.A. la import, pentru toată marfa importată şi înscrisă în declaraţia vamală de import.
Nu pot fi avute în vedere nici criticile formulate în recurs, care vizează îndeosebi dreptul de deducere al T.V.A. datorat şi posibilitatea compensării cu T.V.A. colectat, pentru acelaşi motiv că aceste aspecte nu reprezintă obiectul prezentului contencios fiscal, organul fiscal determinând obligaţia de plată a T.V.A. suspendat, în vamă, obligaţie corect stabilită.
Datorând TV.A. la import, în suma prevăzută de organul de control, respectiv 705.188.721 lei, în baza dispoziţiilor pct.3 lit. b) din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, reclamanta datorează şi majorările de întârziere, în cuantumul stabilit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.H.I SRL Cluj Napoca, împotriva sentinţei nr. 616 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3712/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3714/2003. Contencios. Anulare act... → |
|---|
