ICCJ. Decizia nr. 3714/2003. Contencios. Anulare act administrativ si refuz raspuns sesizari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3714/2003
Dosar nr. 536/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.D. a formulat la 7 februarie 2002. acţiune prin care a solicitat ca. în contradictoriu cu pârâtele C.N.V.M. şi cu Preşedintele C.N.V.M. D.A., să se dispună anularea parţială a actul administrativ individual, reprezentat de adresa C.N.V.M. nr. J/14028 din 18 august 2001, să fie obligaţi pârâţii să emită actele administrative, în conformitate cu art. 47 lit. d) din OG nr. 24/1993, prin care să interzică angajarea de către S.I.F. T. SA, cu referire la F.M., L.G., R.C., S.Ş. şi A.G., ca persoane ce intră sub incidenţa art. 49 lit. j) din OG nr. 24/1993, iar pentru F.M., art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
A mai solicitat să fie obligată C.N.V.M. să îi retragă avizul favorabil dat, pentru îndeplinirea funcţiei de administrator al S.I.F. T. SA, lui F.M., iar preşedintele C.N.V.M., D.A., să fie obligată în calitatea ce o deţine, de preşedinte C.N.V.M., la plata unor despăgubiri conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, motivate de vătămarea drepturilor reclamantului, prin actul administrativ emis.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a precizat că este acţionar al S.I.F. T. SA, calitate în care a sesizat C.N.V.M. asupra existenţei unor încălcări de lege în funcţionarea societăţii, solicitând înlăturarea acestora şi aplicarea de sancţiuni pentru protejarea investiţiei sale. Această sesizare a fost înregistrată sub nr. 20365 din 19 septembrie 2001, în care menţiona că persoanele, precizate în acţiune, au încălcat o serie de alte dispoziţii legale, pentru care Departamentul de Control şi Anchetă al C.N.V.M. trebuie să implice şi să acţioneze conform art. 16 din Regulamentul nr. 11/1997. La această sesizare a primit răspuns la 30 octombrie 2001, sub nr. C/11872, prin care i se aduce la cunoştinţă că au fost demarate verificările legale, iar la finalizare va primi un răspuns complet.
Împotriva acestui răspuns a făcut plângere la C.N.V.M. şi a primit răspunsul cu nr. j/14028 din 18 decembrie 2001, prin care C.N.V.M. recunoaşte că F.M. nu îndeplineşte condiţiile impuse de prevederile art. 3 din Instrucţiunile C.N.V.M., nr. 4/1997, dar că nu sunt prevăzute sancţiuni pentru această încălcare a Regulamentului. Faţă de acest răspuns, reclamantul îşi motivează acţiunea susţinând că pârâţii au refuzat să aplice prevederile art. 47 din OG nr. 24/1993, care vizează sancţiuni contravenţionale ca interzicerea definitivă a angajării persoanelor respective, mai ales că F.M. nesocotea şi prevederile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pârâţii, prin răspunsul dat, evitând să aplice sancţiunile legale, având această competenţă conform Legii nr. 52/1994, care se completează cu prevederile Legii nr. 31/1990.
În susţinerea cererii privind acordarea daunelor, motivează că pârâta G.A., ca reprezentant legal la C.N.V.M., a menţinut starea de ilegalitate, astfel că a fost obligat la diverse acţiuni pentru apărarea drepturilor sale, care au necesitat şi cheltuieli:
Pârâta C.N.V.M. şi preşedintele C.N.V.M. au formulat întâmpinări în care şi-au susţinut răspunsurile, ca fiind emise în conformitate cu legea, că reclamantul nu este prejudiciat în drepturile sale, că şi-au îndeplinit atribuţiile conform competenţelor legale şi Regulamentului C.V.M.
A solicitat respingerea ca inadmisibilă, a acţiunii, fiind vorba de un act administrativ individual ce se va a cere a fi anulat, că prin avizul favorabil acordat lui F.M., nu se face de către reclamant dovada dreptului său legal vătămat.
Pârâta G.A. a solicitat respingerea ca inadmisibilă. a acţiunii, reluând motivele C.N.V.M., iar în ceea ce o priveşte, să se constate că nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1220 din 12 decembrie 2002, a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a adresei CNVM- J/14.028 din 18 decembrie 2001 şi respectiv, obligarea pârâţilor la emiterea unor acte individuale de sancţionare; a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A.G.
A admis în parte acţiunea precizată a reclamantului împotriva pârâtelor C.N.V.M. şi A.G. şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtei C.N.V.M., de a răspunde reclamantului la sesizările nr. 20365 din 19 septembrie 2001 şi nr. 24799 din 26 noiembrie 2001.
Au fost obligaţi pârâţii să răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 6 din Instrucţiunile C.N.V.M., nr. 1/2001.
A fost obligată pârâta A.G. să plătească reclamantului daune morale, în sumă de 1 leu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că actul emis de C.N.V.M., a cărei anulare se solicită prin acţiune, nu întruneşte elementele unui act administrativ, în sensul Legii nr. 29/1990, iar în ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor să aplice sancţiuni contravenţionale, excede competenţelor instanţei de judecată, sancţiunile putând fi aplicate de pârât, prin deciziile proprii, nu prin obligare din partea instanţei, fiind, deci, o solicitare care nu se înscrie nici în dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 29/1990, motiv pentru care au fost respinse ca inadmisibile, aceste cereri.
S-a constatat că pârâta A.G., în calitate de preşedinte al C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, care calitatea de funcţionar în sensul art. 13 din Legea nr. 29/1990, fiind respinsă această excepţie.
A mai constatat că reclamantul, în calitate de acţionar la S.I.F. T. SA ,are calitate de investitor, dar şi interes în cauză, fiind vătămat în drepturile sale faţă de poziţia pârâţilor, care au practicat răspunsuri formale, fără măsuri reale, prevăzute de lege; au tergiversat nejustificat luarea deciziilor legale, aceste răspunsuri fiind în esenţă un refuz nejustificat de a rezolva cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.N.V.M., recurs prin care critică soluţia ca fiind nelegală şi reiterând o parte din excepţii ca: lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A.G., că acţiunea este inadmisibilă; în mod eronat, instanţa, prin aplicarea greşită a legii, a considerat că există un refuz nejustificat de a soluţiona sesizarea, atât timp, cât reclamantul a primit răspuns, solicitând anularea obligaţiei pârâţilor să răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a art. 6 din Instrucţiunile nr. 1/2001, aceste Instrucţiuni nefiind aplicabile la data sesizărilor, şi anularea obligării pârâtei G.A., la plata daunelor morale de leu.
Reclamantul a invocat, la rândul său, o serie de 4 excepţii care se referă la imposibilitatea reprezentantului recurentei, de a pune concluzii atât pentru C.N.V.M., cât şi pentru pârâta G.A.: că recursul este semnat de directorul direcţiei juridice, care nu are calitatea de a reprezenta C.N.V.M., a se constata recursul ca fiind nul, nefiind motivat sau lipsa calităţii procesuale active de a formula recurs de către C.N.V.M.
Recursul este nefondat, aşa cum se va arăta în considerentele ce se expun.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de recurentă, acestea se constată că au fost legal analizate şi respinse de instanţa de fond şi anume:
Pârâta G.A., în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, având calitatea de preşedinte, este reprezentantul de drept al C.N.V.M., ca autoritate administrativă de drept şi ca persoană juridică de drept public, având în aceste condiţii calitate de funcţionar, în sensul dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 29/1990.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de reclamant, se constată următoarele:
Reprezentantul C.N.V.M. poate pune concluzii numai pentru instituţia al cărui angajat este, pentru pârâta G.A., neavând posibilitatea legală să o reprezinte, mai ales că aceasta nici nu a declarat recurs. Nedeclarând recurs această pârâtă, excepţia se priveşte a fi fără obiect şi va fi respinsă.
Va fi respinsă şi excepţia referitoare la calitatea Directorului Direcţiei Juridice, cu actele depuse recurenta făcând dovada existenţei mandatului acordat pentru semnarea căilor de atac şi angajarea instituţiei, acordat de conducerea C.N.V.M.
Este nefondată şi excepţia invocată, privind nulitatea recursului ca fiind nemotivat, recurenta dezvoltând motivul ce se referă la refuzul nejustificat, iar susţinerea lipsei calităţii procesuale şi a interesului de a declara recurs din partea C.N.V.M. este, de asemenea, nefondată, în raport cu obiectul şi părţile procesului.
Curtea va respinge, în consecinţă, excepţiile invocate, ca nefondate.
Analiza motivelor de recurs demonstrează că instanţa de fond, în baza probatoriului cauzei, în mod judicios a constatat că preşedintele C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, şi aceasta, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 29/1990 şi art. 11 din Legea nr. 52/1994, astfel că sub acest aspect criticile aduse sentinţei sunt nefondate cu atât mai mult, cu cât pârâta A.G. nu a declarat recurs.
Cu referire la constatarea că pârâta a refuzat nejustificat să soluţioneze sesizarea reclamantului-reclamant, Curtea constată că şi sub acest aspect, instanţa de fond a dat o rezolvare legală cazului dedus judecăţii.
Este recunoscut chiar de recurenta–pârâtă că prin Instrucţiunile nr. 4/1997 erau stabilite condiţiile pe care erau obligate să le îndeplinească persoanele ce urmau a fi alese în Consiliul de Administraţiei al unei societăţi financiare de investiţii, că apoi Instrucţiunile nr. 1/2001 au completat pe primele, în sensul că au fost stabilite şi sancţiuni; este evident că persoana care nu îndeplinea condiţiile la numire sau după numire, trebuie să fie supusă retragerii avizului.
A constata că o persoană nu îndeplineşte condiţiile legale, aşa cum a răspuns pârâtul cu adresa nr. j/14028 din 18 decembrie 2001, pentru a fi numit administrator şi a menţine această persoană, sub motivul că nu are sancţiune, este o stare de menţinere a unei ilegalităţi, iar la speţă se asimilează cu refuzul nejustificat de a rezolva cererea.
În acest sens, nu se poate susţine de recurentă că a răspuns la sesizările reclamantului, răspunsurile fiind pur formale, fără eficienţa pe care reclamantul o pretindea în apărarea interesului său, răspunsurile fiind astfel un refuz nejustificat de a intra în legalitate.
Este nefondată şi critica greşitei obligări să se răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 6 din Instrucţiunile nr. 1/2001.
Instrucţiunile nr. 1/2001 au fost emise de Comisie la 20 iunie 2001 şi ele au fost aduse la cunoştinţa administratorilor S.I.F. T. SA, de la acea dată, ele referindu-se chiar la membrii Consiliului de Administraţie, astfel că pentru administratori şi conducerea C.N.V.M. erau aplicabile de la data când cei ce au adoptat acele Instrucţiuni. trebuiau să şi le aplice, nu de la publicarea în Monitorul Oficial.
Curtea constată, însă, că şi fără aceste Instrucţiuni nr. 1/2001, conducerea C.N.V.M., în baza prevederilor Instrucţiunilor nr. 4/1997, nu putea acorda aviz sau dacă îl acordase trebuia retras, administratorului care nu îndeplinea condiţiile legale.
În raport cu aceste considerente, Curtea reţine că sentinţa nr. 1220 din 12 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este legală şi în consecinţă, recursul declarat de recurentă se va respinge ca nefondat.
Recurenta C.N.V.M. va fi obligată să plătească către intimatul-reclamant, 17.850.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.V.M., împotriva sentinţei nr. 1220 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta C.N.V.M. să plătească intimatului-reclamant P.D., suma de 17.850.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3713/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3714/2003. Contencios → |
|---|
