ICCJ. Decizia nr. 3715/2003. Contencios. Actualizare pensie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3715/2003

Dosar nr. 539/2003

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.C. a chemat în judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru a se dispune actualizarea corectă a pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 83/2000 şi să fie obligat pârâtul să comunice Casei Naţionale de Pensii noul cuantum al pensiei pentru a proceda la plata diferenţelor cuvenite pentru perioada 1 noiembrie 2000 la zi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1638 din 3 decembrie 2001, a declinat competenţa judecării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 2518 din 28 iunie 2002, a casat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru competenta soluţionare.

După casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1198 din 10 decembrie 2002, a respins acţiunea, reţinând următoarele:

Reclamantul a solicitat recunoaşterea dreptului său – în calitate de magistrat pensionar - de a se include în calculul pensiei de serviciu şi adaosul de 20% pentru vechimea în magistratură, cu începere de la 1 noiembrie 2000, când a fost pusă în aplicare OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din autorităţile judecătoreşti.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii în raport de art. 1 pct. 8 din OG nr. 83/2000 şi art. 15 alin. (2) din Constituţie; în acest sens s-a arătat că adaosul la indemnizaţia de încadrare se ia în calcul la stabilirea pensiei de serviciu care se acordă după data intrării în vigoare a ordonanţei mai înainte citate - art. 5 alin. (3).

În final, s-a reţinut că adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară se ia în calcul la stabilirea pensiei de serviciu, conform art. 5 alin. (3) din OG nr. 83/2000, numai în situaţiile în care pensia de serviciu se acordă după intrarea în vigoare a actului normativ; reclamantul, însă, avea deja stabilită pensia de serviciu în momentul apariţiei OG nr. 83/2000, astfel că actualizarea pensiei, în cazul acestuia, s-a făcut corect numai pe baza coeficientului de multiplicare prevăzut în Anexa nr. 1 din ordonanţă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1996, aşa cum a fost modificat prin OG nr. 83/2000, începând cu 1 noiembrie 2000, beneficiază de adaosul de 20% pentru vechimea în magistratură, care trebuie inclus în calculul pensiei.

Recursul este nefondat.

În cauză, obiectul litigiului priveşte obligarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, să comunice noul cuantum al pensiei, stabilit potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată şi OG nr. 83/2000, în sensul de a fi inclus în calculul pensiei adaosul de 20% pentru vechimea în magistratură.

Sub acest aspect, care constituie obiectul litigiului, se constată că Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu adresa nr. 16812 din 19 ianuarie 2001, a comunicat Oficiului Central de Plata Pensiilor tabelul nominal cu magistraţii care beneficiază de pensie de serviciu, conform art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată şi respectiv OG nr. 83/2000; în acest tabel este trecut şi reclamantul, cu menţiunea că are 26 de ani vechime în magistratură.

În raport de aceste date, soluţia de respingere a acţiunii reclamantului este corectă, întrucât nu există un refuz nejustificat din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de a rezolva cererea reclamantului.

Motivarea hotărârii este, însă, greşită în partea în care reţine că adaosul la indemnizaţia de încadrare se ia în calcul la stabilirea pensiei de serviciu numai în situaţia în care pensia de serviciu se acordă după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.

În realitate, însă, adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară, prevăzut de OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/ 1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, se ia în calculul stabilirii pensiilor şi în situaţia magistraţilor care s-au pensionat anterior adoptării ordonanţei; aceasta, deoarece ordonanţă nu prevede vreo excepţie în privinţa pensiilor stabilite anterior adoptării ei.

Dar, includerea adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară şi, respectiv, luarea ei în calculul stabilirii pensiei reclamantului, se realizează în baza art. 103 din Legea nr. 92/1992, modificată şi a OG nr. 83/2000 de către Oficiul Central de Plata Pensiilor, începând cu 1 noiembrie 2000 la zi.

În consecinţă, urmează a respinge recursul formulat de P.C. şi continuat de P.M., P.L. şi P.L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul continuat de P.M., P.L. şi P.L.M., în calitate de moştenitori ai lui P.C., împotriva sentinţei civile nr. 1198 din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3715/2003. Contencios. Actualizare pensie. Recurs