ICCJ. Decizia nr. 3716/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3716/2003
Dosar nr. 611/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia atacată cu recurs, Decizia nr. 675, pronunţată la data de 29 noiembrie 2002 în dosarul nr. 632/2002, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de SC S. SA Gherla, împotriva sentinţei nr. 53 din 8 octombrie 2002, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia jurisdicţională a reţinut următoarele:
În urma controlului efectuat de Direcţia de Control Ulterior a Camerei de Conturi, judeţul Cluj, s-a constatat că SC S. SA Gherla, în perioada februarie 2001 – martie 2002, a virat cu întârzieri sumele datorate drept contribuţii legale la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj, pentru care au fost calculate majorări de întârziere şi penalităţi, în sumă totală de 795.770.655 lei.
Prin sentinţa nr. 53 din 8 octombrie 2002, Colegiul jurisdicţional a admis actul de sesizare al Procurorului financiar şi a obligat-o pe pârâtă să plătească suma de mai sus la bugetul asigurărilor sociale de stat (726.507.194 lei) şi respectiv, bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj (69.263.466 lei).
Respingând recursul jurisdicţional, secţia jurisdicţională a motivat că susţinerile societăţii comerciale cu privire la reeşalonarea datoriilor respective, nu au relevanţă juridică în privinţa răspunderii sale pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs SC S. SA Gherla, susţinând că instanţele jurisdicţionale nu au avut în vedere că o parte a debitelor calculate a fost achitată şi că s-a întocmit documentaţia pentru obţinerea înlesnirilor la plată în baza OUG nr. 40/2002, singura variantă în care activitatea societăţii comerciale va putea continua.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din susţinerile formulate în recursul declarat, recurenta nu contestă nici faptul cauzator de prejudiciu: virarea cu întârziere a contribuţiilor legale la bugetul asigurărilor sociale de stat şi respectiv, la bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj, dar nici cuantumul majorărilor de întârziere şi al penalităţilor calculate de către organele de control ale Camerei de Conturi Judeţene Cluj.
Susţinerile formulate de recurentă, în recursul jurisdicţional şi în recursul de faţă, pot avea relevanţă din punct de vedere economic şi social, dar nu au relevanţă juridică, fiind lipsite de temei legal, astfel că soluţiile instanţelor jurisdicţionale sunt legale şi temeinice, urmând ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Gherla, împotriva deciziei nr. 675 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 3715/2003. Contencios. Actualizare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3717/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|