ICCJ. Decizia nr. 3717/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3717/2003
Dosar nr. 612/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 22 ianuarie 2002, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a admis în parte sesizarea Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti şi în consecinţă:
- a dispus virarea de către SC C. SA Ilfov, către bugetul local a sumei de 568.779.663 lei reprezentând majorări de întârziere, pentru nevirarea în termen şi în cuantumul legal, a impozitului pe profit, aferent perioadei trimestrului III/1998 – trimestrul IV/2000, luând act că prin hotărârea nr. 51 din 31 iulie 2001 Consiliul Judeţean Ilfov a acordat scutire de plată cu privire la această sumă;
- a obligat pe SC C. SA Ilfov să vireze către Consiliul Local Ilfov, suma de 456.499.718 lei, cu titlu de dividende calculate din profitul obţinut în anul 1998 şi a sumei de 829.212.943 lei reprezentând majorări de întârziere aferente;
- a dispus virarea de către SC C. SA Ilfov, către bugetul de stat a sumei de 50.722.191 lei reprezentând impozit pe dividende, cuvenite pentru anul 1998 şi a sumei de 92.212.943 lei reprezentând majorări de întârziere aferente;
-a obligat pe pârâţii S.M. şi A.C., la plata în solidar către SC C. SA Ilfov, a sumei de 92.212.943 lei reprezentând prejudiciu provenit din majorările de întârziere aferente impozitului pe dividende cuvenite pentru anul 1998, Consiliului Judeţean, precum şi la plata foloaselor nerealizate aferente acestei sume, prin aplicarea dobânzii de 34,69% pe an, calculată de la data achitării sumei de 92.212.943 lei către SC C. SA Ilfov, până la data achitării integrale de către pârâţi, a acestui debit.
- a instituit sechestru asigurător pentru bunurile mobile şi imobile ale pârâţilor S.M. şi A.C., până la concurenţa sumei de 100.000.000 lei, fiecare şi i-a obligat în solidar la plata sumei de 200.000 lei, cheltuieli de judecată.
A respins celelalte capete de sesizare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că SC C. SA, în perioada 1998 - 2000 a virat, în unele situaţii, cu întârziere impozitul pe profit şi nu a stabilit dividendele cuvenite acţionarului unic, Consiliul Judeţean Ilfov, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 şi a art. 5 din OG nr. 26/1995.
Pentru aceste motive societatea datorează majorări de întârziere, iar pentru majorările aferente impozitului pe dividende din profitul anului 1998, se fac vinovaţi pârâţii S.M. şi A.C., care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu privind plata la termen a impozitului pe dividende.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri jurisdicţionale SC C. SA Ilfov, A.C. şi S.M..
SC C. SA Ilfov a criticat soluţia primei instanţe, în ce priveşte suma de 50.722.191 lei reprezentând impozit pe dividendele aferente anului 1998, arătând că a depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, adresa nr. 36375/2002, prin care a solicitat compensarea sumei respective, cu impozitul pe profit, virat în plus la 25 ianuarie 2002, în conformitate cu OG nr. 70/1994.
A.C. şi S.M. au susţinut că s-a comis o eroare în aprecierea elementelor răspunderii civile delictuale, deoarece hotărârea de a nu fi virat impozitul pe dividende, a fost luată de A.G.A. şi în această situaţie, lipseşte culpa, ca element al răspunderii.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins cele două recursuri, prin Decizia nr. 625 din 13 noiembrie 2002, reţinând în ce priveşte recursul SC C. SA, că nu poate fi invocată compensarea pentru suma de 50.722.191 lei, decât la eventuala punere în executare a sentinţei primei instanţe, iar în ce priveşte recursul pârâţilor A.C. şi S.M., a apreciat că argumentele prezentate nu sunt de natură să-i exonereze de răspundere, deoarece în calitatea pe care o aveau în cadrul societăţii, nu şi-au îndeplinit atribuţiile privind plata la termen a impozitului pe dividende din profitul pe anul 1998, creând astfel prejudicii unităţii, prin calcularea şi plata de majorări de întârziere, potrivit legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 82 şi urm. din Legea nr. 94/1992, A.C. şi S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că nu se fac vinovaţi de hotărârea de a reinvesti profitul, fără a fi distribuit sub formă de dividende, întrucât la nivelul A.G.A. s-a luat această decizie, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală în lipsa unui element esenţial şi anume, vinovăţia.
Nici sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, neexistând prejudiciu.
În speţă, profitul realizat a fost direct reinvestit, drept pentru care nu se putea impozita decât o singură dată şi numai ca profit, iar prin prezumtiva obligaţie de a calcula şi vărsa impozit pe dividende, s-ar fi ajuns la o dublă impunere a aceleiaşi sume.
Recursul este nefondat.
Obiectul prezentului recurs îl constituie obligaţia stabilită în sarcina fostului director general al societăţii, S.M. şi a fostului director economic, A.C., de a plăti SC C. SA Ilfov, în calitate de prepuşi ai acestuia, majorările de întârziere la care a fost obligată societatea, pentru nevirarea dividendelor aferente anului 1998, acţionarului unic Consiliului Judeţean Ilfov şi nereţinerea impozitului pe dividende potrivit dispoziţiilor OG nr. 26/1995.
Repartizarea profitului net al unei societăţi comerciale se face de A.G.A., cu respectarea prevederilor art. 5 din OG nr. 26/1995.
În cauză, SC C. SA Ilfov avea obligaţia legală de a vărsa dividende acţionarului unic, Consiliul Judeţean Ilfov, care nu putea fi desfiinţată printr-o hotărâre a subiectului pasiv al acestei obligaţii.
În aceste condiţii, în virtutea dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 26/1995, societatea urma să reţină şi impozitul la sursă, de 10% din suma acordată şi să-l vireze la buget.
Impozitul pe profit este un impozit distinct faţă de impozitul pe dividende. În primul caz subiectul impunerii este societatea, iar în cel de-al doilea caz subiectul impunerii este acţionarul.
Obligaţia, însă, de a reţine impozitul şi a-l vira la buget aparţine societăţii şi trebuie îndeplinită în termenul prevăzut de lege.
Nu înlătură obligaţia de plată a acestui impozit, folosirea dividendelor ca sursă de finanţare.
Aceasta reprezintă un act de dispoziţie al acţionarului şi implicit, o distribuire scriptică a dividendelor, în sensul definit de OG nr. 26/1995.
Nu pot fi primite apărările recurenţilor cu privire la lipsa elementelor răspunderii civile delictuale:
- prejudiciul este cert şi real şi este reprezentat de majorările de întârziere la care a fost obligată societatea, pentru neplata impozitului pe dividende prevăzut de lege;
- iar în ce priveşte vinovăţia, în calitate de prepuşi ai societăţii care aveau atribuţii de serviciu în acest sens, se fac vinovaţi de încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi 5 din OG nr. 26/1995.
Împrejurarea că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Ilfov s-a aprobat scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente dividendelor nete pe anul 1998, datorate Consiliului Judeţean Ilfov, nu influenţează asupra soluţiei, ea putând fi, însă, invocată la punerea în executare a hotărârii.
Pentru considerentele de mai sus şi cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C. şi de S.M., împotriva deciziei nr. 625 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3716/2003. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 3718/2003. Contencios. Refuz raspuns sesizari.... → |
|---|
